„Domnule Prim-Ministru, în fața rezistenței opace la schimbarea structurală pe care am încercat să o inițiez, să o dezvolt și să o pun în practică în instituțiile de cultură din România, în fața ostilității nedezmințite a aparatului refractar la regândirea modalităților de funcționare a instituțiilor publice de cultură, a relației dintre sectorul independent și cel public, vă prezint demisia mea” a scris Vlad Alexandrescu pe facebook.

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu a demisionat la cererea premierului Dacian Cioloș, în urma scandalului de la Operă. Este cel de-al doilea ministru care demisionează la cererea premierului și cel de-al treilea din Cabinetul Cioloș care își încetează mandatul în luna aprilie.