Compania clujeană Evozon a apărut pe piaţă în anul 2005, fiind specializată de atunci şi până în prezent în servicii de outsourcing. Treptat, însă, trendul s-a schimbat, iar din 2011 au început să îşi îndrepte tot mai mult atenţia către mobile şi oportunităţile pe zona de social gaming.

Pe clujenii de la Evozon i-am întâlnit zilele trecute la Mobile World Congress din Barcelona, cel mai mare târg dedicat dispozitivelor mobile, chiar la standul României, alături de alte 14 companii specializate în hardware şi software. Evozon numără în prezent mai bine de 400 de angajaţi, iar planurile pentru perioada următoare vizează dezvoltarea de aplicaţii mobile şi de jocuri.

Citeşte mai multe pe Wall-street.ro