Premiat de Academia Franceză: Omul care a scris ca și cum ar fi trăit vara lui 1830
Roxana Roseti
Consilier de stat, fost secretar general al grupului media France Televisions şi fost consilier al preşedintelui Nicolas Sarkozy la Palatul Elysee.
Aceasta este numai o parte minimă a “traseului“ biografic profesional al lui Camille Pascal, în vârstă de 52 de ani, de profesie istoric. Mai exact, Academia Franceză a deschis joi sezonul premiilor literare din Franţa, atribuind Marele Premiu pentru Roman scriitorului Camille Pascal, autorul cărţii "L'ete des quatre rois" (editura Plon), un volum ce relatează vara anului 1830, când patru suverani s-au succedat pe tronul Franţei, după cum subliniază Le Monde.
Camille Pascal a câştigat acest premiu în al treilea tur de scrutin, cu 13 voturi. Ceilalţi finalişti, Alain Mabanckou ("Les cigognes sont immortelles"), Thomas B. Reverdy ("L'hiver du mecontentement") şi Gilles Martin-Chauffier (L'ere des suspects), au primit şapte, două şi respectiv zero voturi.