România a înregistrat în 2014 o rată de angajare de 65,7%, în creştere de la 64,7% în 2013, dar sub ţinta naţională pentru anul 2020, de 70%.
Ratele de angajare pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani la nivelul Uniunii Europene au crescut în 2014, comparativ cu anul precedent, în aproape toate statele membre. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în Ungaria, Portugalia, Croaţia şi Lituania. Ţările care stau cel mai bine la rata angajărilor sunt Suedia (80%), Germania (77,7%), Marea Britanie (76,2%), Olanda (76,1%) şi Danemarca (75,9%). La polul opus se află Grecia (53,3%), Croaţia (59,2%), Spania şi Italia (ambele cu 59,9%).

Nici la nivelul angajărilor persoanelor cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani România nu stă prea bine. Rata angajărilor pentru acest interval de vârstă în ţara noastră este de 43,1%, bărbaţii fiind clar avantajaţi. În cazul lor, rata angajării este de 53,2%, cu 19 puncte procentuale mai mare decât a femeilor, care au o rată a angajării de 34,2%.
Opt state din Uniunea Europeană au rate mai scăzute de angajare decât România pentru această categorie de vârstă. Printre acestea, Ungaria (41,7%), Polonia (42,5%) şi Grecia (34%).
Cele mai mari rate de angajare pentru persoanele cu vârste de 55-64 de ani sunt înregistrate în statele nordice şi Germania: 83,6% în Islanda, 74% în Suedia, 72,2% în Norvegia şi 65,6% în Germania.
Datele publicate de Eurostat se bazează pe rezultatele unui sondaj la nivel european realizat de Labour Force Survey. Rata angajărilor reprezintă numărul de persoane angajate ca procentaj în grupul populaţiei încadrate în aceleaşi limite de vârstă. Starea angajărilor este măsurată potrivit definiţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Trebuie notat că situaţia angajărilor persoanelor depinde de numărul locurilor de muncă disponibile şi de decizia/dorinţa de a munci a fiecărui invid în parte.