Pentru cei interesați de o carieră în diplomație, MAE face precizări în privința desfășurării probelor de concurs:
- testul grilă va evalua cultura generală și aptitudinile candidaților, precum și cunoștințele teoretice și abilitățile din domeniul de competență a MAE, reflectat în bibliografia generală;
- proba scrisă va cuprinde, pentru minimum 70% din punctaj, subiecte din bibliografia generală, iar pentru maximum 30% din punctaj, un subiect din bibliografia specifică fiecărui domeniu. Candidații vor primi câte un subiect din bibliografia specifică a fiecărui domeniu și vor trata, la alegere, unul dintre acestea. În cazul alegerii și rezolvării mai multor subiecte din această categorie, va fi luată în considerare la stabilirea notei probei scrise rezolvarea subiectului care aduce punctajul cel mai mare pentru acest subiect;
- evaluarea finală va urmări, pe lângă aspectele generale, testarea abilităților și cunoștințelor în domeniul specific ales în cadrul probei scrise.
Pentru cele 5 posturi de consul și viceconsul este obligatorie „existenţa a minimum 4 ani de vechime, pe posturi cu studii superioare, în domenii de activitate apropiate de cele ale Ministerului Afacerilor Externe, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 269/2003”.
Mai multe detalii privind bibliografia și regulamentul de organizare al concursului le găsiți aici.