Firmele străine se gândesc să-și mute producția, nemulțumite de majorările salariale, realizate peste noapte, în dezacord cu măsurile anunțate la început de an. Acestea atrag atenția cămodificările salariului minim în forma anunțată de guvern poate afecta întreaga economie a țării, prin creșterea costurilor cu forța de muncă, reflectată într-un final în majorarea prețurilor. Cele mai afectate vor fi firmele mici și mijlocii.
Salariu minim s-a dublat în ultimii patru ani
Comunitatea germană de business din România anunță că pe termen scurt și mediu unele companii – mai ales cele din industria prelucrătoare – ar putea să-și reducă anumite activități sau pe viitor vor renunța complet la ele.
„În ultimii 4 ani salariu minim s-a dublat, fără însă ca productivitatea să poată ține pasul cu aceste creșteri. Pentru a se asigura că creșterea salariilor este legată și de creșterea productivității, este deosebit de important pentru companiile germane din România ca Guvernul României să investească masiv și urgent în educația profesională și universitară, dar și în proiecte de infrastructură. În afară de asta mai este absolut necesar ca Guvernul să creeze pentru mediul economic condiții-cadru stabile și sustenabile din punct de vedere economic. Există pericolul ca, prin creșterea salariilor, odată cu creșterea importurilor, deficitul de cont curent să continue să crească, ceea ce ar duce la creșterea inflației respectiv la deprecierea leului.”, au transmis reprezentanții investitorilor germani.
Și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER) atrage atenția că modificările salariului minim în forma anunțată de guvern pot afecta întreaga economie a țării, prin creșterea costurilor cu forța de muncă, reflectată într-un final în majorarea prețurilor. Francezii obiectează și asupra măsurii de stabilire a salariului minim în funcție de vechimea în muncă.
„CCIFER consideră că stimulentele financiare acordate salariaților pentru vechimea în muncă trebuie să rămână reglementate prin sporul de vechime și acordate în baza negocierii dintre partenerii sociali, în funcție de realitățile economice și de piața din fiecare industrie și unitate comercială. Estimăm că o asemenea măsură va afecta în mod nerezonabil și nejustificat posibilitatea de a găsi un loc de muncă corespunător pregătirii și competențelor pentru unele persoane ce au o vechime mai mare de 15 ani, care constituie cea mai mare bază de forță de muncă din România”.
Guvernul a adoptat vineri o ordonanţă de urgenţă prin care se majorează salariul minim brut de la 1 decembrie 2018 de la 1.900 de lei la 2.080 de lei. Măsura era anunţată iniţial pentru 1 ianuarie 2019.
90% dintre activitățile de back office din industria de externalizare a proceselor de afaceri pot fi acum automatizate, potrivit raportului „Reimagining Business Processes with AI”, lansat de Parseq.
Tinerii din Generația Z trăiesc cu un nivel ridicat de stres și anxietate, cauzat în principal de incertitudinea legată de viitor și de lipsa controlului asupra evenimentelor imprevizibile.
Pachetele de beneficii oferite angajaților au devenit din ce în ce mai sofisticate în ultimii ani, iar în cadrul companiilor locale aproape că există o competiție în ceea ce privește numărul de inițiative de wellbeing.
Numele Sephora este, în sine, o declarație despre frumusețe. El derivă din grecescul séphos – „frumusețe, eleganță” – și din numele biblic Zipporah (Sepphōra), soția lui Moise, descrisă în scrierile vechi ca fiind o femeie remarcabil de frumoasă.
Sărbătorile de iarnă transformă orașele României într-un spectacol de lumină, culoare și tradiție. Târgurile de Crăciun devin puncte de atracție pentru localnici și turiști deopotrivă și oferă o combinație perfectă între tradiții vechi, delicii gastronomice și atmosferă festivă.
Consumatorii sunt tot mai atenți la calitate, la sustenabilitate și la povestea din spatele fiecărui brand. Moda românească trece printr-o schimbare subtilă, dar profundă.