După 20 de ani de carieră în managementul marketingului și al comunicării comerciale și corporate, sunt pregătită să fac trecerea în consultanța de business.”, a anunțat Cristina Micu, care ocupă funcția de Managing Director începând cu data de 15 octombrie. Cristina Micu a lucrat în banking ca Director Marketing & Customer Strategy pentru ING Bank România (12 ani) și anterior ca marketing manager în Pireus Bank, potrivit profilului de linkedin. Are de asemenea o notabilă experiență de brand management în Nestle România și în antreprenoriat local. Compania a anunțat că Aneta Bogdan va conduce mai departe din poziția de CEO / Managing Partner Grupul, cu precădere proiectele de consultanță strategică, cele internaționale, precum și dezvoltarea Brandient Asia (Singapore). Brandient este o companie de consultanță de brand și design, multi-premiată internațional și prezentă în Hall of Fame Rebrand, cu birouri în București și Singapore.