Citește și: Drumul către sat
„În acest moment, Institutul de Cercetare a Calității Vieții are publicate numeroase studii pe diverse domenii din cele care compun calitatea vieții individului. Cercetările noastre se uită atât la domenii ale calității vieții (ocupare, sănătate, migrație, incluziune socială, consum, relația dintre muncă și viața de familie, educație etc), cât și la calitatea vieții anumitor categorii de populație – persoane vârstnice, copii, persoane cu dizabilități, tineri etc. În plus, ICCV propune și o serie de soluții pentru îmbunătățirea politicilor publice în domeniu. Cercetările existente au rolul și de a furniza evidențe pentru fundamentarea politicilor publice din România”, a afirmat Claudia Petrescu. Satul românesc, între „Mileniul III” și „Evul Mediu” O perspectivă largă asupra mediului rural românesc arată o polarizare evidentă din punct de vedere al dezvoltării. Avem sate care au furat de mult startul, precum Ciugud, de exemplu, în care condițiile de trai sunt net superioare chiar marilor orașe, dar și sate care se zbat să supraviețuiască într-o sărăcie lucie, la limita subzistenței. De aceea, nu ne miră că cercetările efectuate la nivel european privind calitatea vieții așază întotdeauna România pe ultimul sau penultimul loc, în privinţa multor indicatori, comentariile care însoțesc aceste concluzii arătând de fiecare dată că, determinante în aceste rezultate sunt condițiile de viaţă din mediul rural. Care sunt, de fapt, principalele probleme și cele mai stringente nevoi care țin o parte din satul românesc captiv în trecut? În multe domenii ale calității vieții, datele Eurostat și cercetările EUROFOUND arată că România este pe ultimele locuri (sărăcie, cheltuieli publice pentru protecție socială/ sănătate/ educație etc), dar există și domenii în care stăm mai bine (viteza internetului), confirmă Claudia Petrescu.Diferențele dintre calitatea vieții între rural și urban, continuă ea, sunt destul de mari, dacă ne uităm la indicatorii obiectivi – locuire (acces la utilități), infrastructura socială, serviciile de sănătate, transportul public, nivelul de trai etc. În același timp, pe unele dimensiuni, calitatea vieții în mediul rural este mai bună decât cea din urban – relațiile de familie, relațiile sociale, mediul înconjurător, suprafața locuinței etc. deci, putem spune că sunt și aspecte pozitive și negative ale calității vieții în mediul rural: „Însă, schimbările din piața muncii legate de locul de desfășurare a activității (mutarea de la lucrul la birou în work from home, mutarea educației în mediul online în perioada pandemiei) a determinat o scădere a calității locuirii în mediul urban. Suprafața mică a apartamentelor din mediul urban românesc și combinarea vieții de familie cu cea profesională (în lipsa spațiului dedicat unui birou în casă) a generat o preferință către mutatul la țară, unde exista mai mult loc, iar copiii puteau derula activități în aer liber”.„Se poate spune că am făcut un progres de zeci de ani pe partea de digitalizare a serviciilor”- CLAUDIA PETRESCU Doctor în sociologie, cercetător științific II la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) și cadru didactic asociat la Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială, Universitatea București.
Citește și: Evadarea din confort. Reinventarea vieții
Așadar, discrepanțele rural-urban sunt mari în România pe foarte multe dimensiuni ale calității vieții. Concret, explică cercetătorul, în mediul rural avem locuire precară în lipsa accesului la utilități (canalizare, gaze, apă curentă) și din acest motiv România este țara cu cele mai puține băi (și WC-uri) în interiorul casei, o calitate a serviciilor medicale mai redusă din cauza faptului că există în special doar medici de familie care oferă servicii medicale primare, iar telemedicina nu este prezentă pentru a avea acces și la o parte din consultațiile de specialitate, număr mic de servicii de protecție socială, calitate mai redusă a educației, ocupare precară, un risc de sărăcie mai mare etc. Multe dintre aceste probleme au făcut ca mediul rural să fie considerat a se afla încă în „evul mediu”. Zonele rurale cele mai afectate sunt cele aflate la o distanță mai mare de centrele urbane unde există activitate economică și care au servicii publice mai dezvoltate. Nu pentru toți a fost la fel Evident că pandemia nu a afectat în mod egal toată populația României și nici măcar populația din mediul rural, a ținut să sublinieze Claudia Petrescu. Există diferențe majore între ruralul din jurul orașelor mari (care de multe ori sunt de fapt suburbii ale acestora - vezi Floreștiul pentru Cluj) și comunele care se află la distanțe mai mari de centrele urbane, detaliază ea. Cu cât este mai izolată comuna, cu atât este mai mare riscul de a fi mai slab dezvoltată. Lucru confirmat și de cercetările realizate anul trecut de către ICCV privind impactul COVID-19 asupra diferitelor categorii de populație (copii, vârstnici) sau domenii (vezi www.iccv.ro). Multe dintre ele au arătat că impactul a fost mai mare în cazul populației din rural din cauza limitării accesului la serviciile publice. Și totuși... În orice criză există și o parte bună. Oare, în marea de probleme generate de pandemie pot fi identificate și transformări pozitive? În literatura de specialitate de multe ori se arată că aceste crize au și efecte pozitive asupra anumitor sectoare, confirmă Claudia Petrescu: „Discutăm din ce în ce mai mult de telemedicină pentru a crește accesul la servicii medicale, despre servicii de screening pentru identificarea precoce a unor boli, despre digitalizarea educației etc. Se poate spune că am făcut un progres de zeci de ani pe partea de digitalizare a serviciilor”. În plus, adaugă ea, modificările de pe piața muncii au arătat că se poate lucra la fel de bine și în mediul online. De aceea, multe familii au ales să adopte un alt stil de viață și să se mute la sat, cel puțin în prima fază a pandemiei COVID-19, când deplasările erau limitate, iar numărul persoanelor din locuință era destul de mare. Pentru unii, mutarea temporară a devenit permanentă sau au luat decizia de a achiziționa o casă în zonele limitrofe marilor orașe. Pentru alții, mutatul la sat a însemnat reducerea stresului, adoptarea unui stil de viață mai sănătos cu mai multă activitate în aer liber, aer mai puțin poluat și mâncare bio. Mutatul din marile orașe a însemnat pentru mulți și asigurarea unei sănătăți mintale mai bune. Mutat la țară, de la strategie de viață la stil Mutatul la țară, recunosc cei mai mulți curajoși care au făcut acest pas, nu e însă o chestiune pur locativă, ci, mai degrabă, adoptarea unui nou stil de viață, ce poate crește calitatea vieții pentru ei. În plus, mulți dintre cei mutați aleg să se implice și în viața comunității, să aducă plus valoare locului în care au ales să se stabilească, încercând astfel să ridice calitatea vieții la nivelul unei comunități. Membră a grupului de cercetare pentru elaborarea ghidului de relocare, am rugat-o pe Claudia Petrescu să ne expună câteva dintre concluziile cercetării și dacă, într-adevăr, poveștile de mai sus oglindesc realitatea. Dacă în anii de recesiune economică, schimbarea de domiciliu din urban în rural era o strategie de viață - adoptată de mulți dintre cei care anterior veniseră din mediul rural ca urmare a costului mai ridicat al vieții la oraș, al pierderii locului de muncă sau al sentimentului că la sat au o mai mare siguranță financiară, susține cercetătorul, în anii de relaxare economică mutarea a devenit o consecință a opțiunii pentru un alt stil de viață – o zonă cu poluare mai redusă, cu o viață mai puțin stresantă, cu oportunități de consum de alimente bio etc. Practic, duce ea ideea mai departe, migrația urban – rural de dinainte de pandemie a fost, de fapt, din urban către zonele periurbane (zone rurale din proximitatea marilor orașe) unde există adevărate cartiere dormitor (vezi Florești de lângă Cluj, Chiajna de lângă București). „Însă, așa cum spuneam, în condițiile posibilității de lucru în mediul online, multe persoane au decis să se mute în mediul rural unde exista mai mult loc - și în locuință, dar și în afara ei. O parte dintre cei care s-au mutat la sat în primă fază pentru a avea mai mult spațiu (în interiorul și exteriorul locuinței) și a petrece timp în aer liber, au decis să se mute definitiv în rural. Pentru aceștia a însemnat schimbarea stilului de viață”.Citește și: Andy Hertz: Mutat la țară. Viața fără ceas
Legat de proiectul „Niște orășeni”, care a avut ca rezultat Ghidul de relocare de la oraș la sat, a oferit amănunte Claudia Petrescu, cercetarea s-a concentrat pe: 1) adoptarea unei viziuni globale asupra vieţii şi evitarea concentrării exclusive asupra standardului de viaţă; 2) conceperea „calităţii” în termeni de oportunităţi pe care indivizii le au pentru a-şi atinge scopurile; 3) stabilirea așteptărilor persoanelor din urban față de rural; 4) includerea resurselor şi condiţiilor de viaţă; 5) concentrarea pe relaţia dintre nivelurile de satisfacţie şi resurse/condiţii. „Am luat în analiză doar o serie de dimensiuni ale calității vieții pe care le-am considerat cele mai importante: educație, sănătate, locuire, mediul social, mediul natural, calitatea societății, servicii publice, timp liber, servicii private, oportunități de antreprenoriat și buget lunar. Scopul a fost de a arăta realitatea existentă într-o comună din România, atât aspecte pozitive, cât și negative” subliniază Claudia Petrescu. Practic, afirmă ea, ghidul a arătat la ce aspecte ar trebui să fie atentă o persoană care dorește să se mute în mediul rural: utilitățile care există, accesul la internet, serviciile publice existente, accesul la servicii de sănătate și de educație, relațiile sociale, oportunități de petrecere a timpului liber: „Este de remarcat că în urma acestui demers, a crescut numărul cererilor de locuințe în Slătioara, iar interesul pentru a face noi proiecte de dezvoltare în comună a crescut. A fost un demers benefic și pentru administrația locală, deoarece au existat mai multe persoane interesate să ajute la crearea și implementarea de proiecte de dezvoltare”.
Omul care sfințește locul
Ce urmează? Care vor fi în noua normalitate provocările pentru satul românesc? Ce ar trebui să se schimbe, sau, mai degrabă, ce ar trebui să schimbăm noi, ca indivizi, ca societate, astfel încât, odată depășită criza să putem spera la o îmbunătățire a situației? Este clar, susține expertul, că multe aspecte se vor schimba după această criză, atât la nivel individual, cât și societal: „Cred că mereu normalitatea se modifică, doar că această pandemie a accelerat schimbarea. Cea mai mare va fi pe parte de digitalizare, dar nu este suficient să oferim servicii prin telefon sau online, avem nevoie de mult mai mult de atât. Presiunea pe digitalizarea sistemului de sănătate, inclusiv introducerea telemedicinei, va fi benefică pentru toată populația, dar în special pentru cei din mediul rural, unde accesul este mult limitat. Introducerea telemedicinei va reduce și costurile sistemului medical prin reducerea numărului persoanelor care beneficiază de servicii de urgență și al celor care ajung în stadii avansate ale bolii la un medic specialist. În același timp este nevoie ca indivizii să dorească să se implice mai mult în dezvoltarea locală. Presiunea pusă pe autorități le face să acceseze bani europeni pentru proiectele de dezvoltare locale”.
Citește și: Octavian Viorel: Niște orășeni! Viața în sistem hibrid
Avem, deci, șanse să ne detașăm de coada clasamentului? Da, este convinsă ea, însă, atrage atenția, nu în perioada imediat următoare! Pentru că, explică, la nivel local, dezvoltarea este dependentă de viziunea liderului, respectiv a primarului. „Dacă acesta este ajutat să identifice oportunități de dezvoltare, este cu atât mai bine!”. În concluzie, satul românesc are resurse, poate și vrea să renască. Doar că are nevoie de oameni implicați și dedicați acestei misiuni. Și, fie că vorbim de autorități, fie de cetățeni, puterea schimbării stă în cuvântul „împreună!”. La urma urmei, în înțelepciunea sa proverbială, țăranul român a spus asta cu sute de ani în urmă: „Omul sfințește locul!”.Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 273 Pentru abonare, click aici
