Spune că funcția și departamentul în sine îi oferă ceva nou în mod constant: proiectele se schimbă odată la 6-12 luni și, odată cu acestea, se schimbă și echipele cu care lucrează, clienții și cerințele. „Uneori e ca și cum ai schimba compania pentru care lucrezi cu fiecare proiect (am lucrat chiar în echipa clientului la un moment dat și am fost relocată în Italia pentru aproape un an), doar că metodologia pe care o urmezi și regulile rămân, în mare, aceleași”, povestește Adriana.
Privit din afară, pare un job foarte „glamorous”: călătorii aproximativ 70% din timp, cine cu clienți și hoteluri de patru și cinci stele, mile de zbor, business class upgrade gratuit din când în când, lucrat de acasă sau din orice altă parte a lumii. Adriana spune însă că lucrurile nu stau chiar așa cum s-ar crede din afară. „Te întorci dintr-o țară exotică și toată lumea te întreabă cum a fost, iar tu nu poți descrie decât cum arată biroul...”

Care au fost cele mai mari provocări profesionale?
Una dintre cele mai mari provocări pentru mine a fost să învăț să mă organizez, pentru a putea îndeplini cât mai bine apoi așteptarea de a-i organiza pe ceilalți. Uitându-mă înapoi însă, nu-mi pare rău – mi-am depășit multe limite și am învățat foarte multe lucruri, profesional și personal. Avantajul de a-i schimba mereu pe oamenii cu care lucrezi este că găsești constant pe cineva de la care ai ceva de învățat.De multe ori am lucrat pe proiecte sau roluri noi, fie transferam un proces sau un client dintr-o industrie pe care nu le mai aveam în Genpact, fie aveam un rol pe care nu-l mai experimentase nimeni înainte, fie lucram cu oameni dintr-o cultură nouă. Ideea de nou mă motiva.