Asa ca nu poate fi decat instructiva aceasta experienta traumatic-umoristica pentru obtinerea unei hartii.
Dimineata incepuse bine. M-am trezit la timp, ziua era senina si insorita. "Vineri. Ce bine! In curand incepe weekend-ul. Hai sa rezolv si chestia asta cu certificatul fiscal".
Am plecat de-acasa pe la opt. "Sigur n-am sa fiu in Rosetti la si jumate, dar asta e! Si la noua dac-ajung, tot e bine. Stiu unde e posta, vizavi de administratia financiara, las actele, iau bonul si gata. Daca-mi faceam si copia dupa buletin... Parca as lucra la Gostat, nu la Xerox! Cum naiba am uitat? Las' ca nu se poate sa nu gasesc un centru de copiere in imprejurimi."
Cu gandurile astea am intrat in trafic. Am dat drumul la CD player. "Astazi calatoresc cu Plesu si ingerii lui. Numai bun sa-mi treaca timpul la drum lung. In fine, nu foarte lung, da' plin de masini. Cica in Bucuresti sunt inregistrate peste un milion de masini. In dimineata asta cred ca sunt toate pe sosea".
Nesperat, la noua fara douazeci eram deja aproape de locul cu pricina. Pe masura ce ma apropiam, inima incepu sa-mi bata mai tare: "Oare gasesc loc de parcare?"
Am gasit loc chiar in fata postei. "Super! Am zis eu ca in dimineata asta imi merge bine!". Ma strecor intre doua masini parcate neglijent. Ies din masina si intru in cladirea postei. E pe colt, si are doua intrari. "Sa-ncerc aici intai". Pe usa, nu scrie nimic despre taxa mea de 20 de lei noi, pentru obtinerea in regim de urgenta a certificatului fiscal. Inauntru, coada. Citesc in nestire afise fotocopiate prost, introduse in chilotei de plastic (ca sa nu se deterioreze) si lipite cu multa dibacie si mult scoci in cele mai diverse locuri: pe tejghea, pe peretii placati cu faianta, pe grinda lambrisata chicios, pe usi... "Gimnastica de dimineata... La gat". Cele trei ghisee au doar doua functionare active si atat de ocupate incat nu-ndraznesc sa le intrerup cu intrebarea ce-mi sta pe limba. "Daca n-am citit eu bine si le inoportunez? Ca sa nu mai vorbesc de cetatenii de la coada, care se uita deja circumspecti la mine!"
Ma hotarasc sa incerc si la cealalta intrare. Coada si aici. Reiau interesanta lectura de pereti. "Aha! Aici e! Scrie mare, la ghiseul unu: taxe si impozite. Si mai scrie si xerox/fax, ce-i drept, la ghiseul doi, dar daca rog frumos poate imi face copia dupa buletin doamna de ghiseul unu". Ma asez la coada, numar persoanele din fata mea: doar cinci. "Nu-i prea rau. La ghiseul doi sunt sapte!"
Dupa zece minute imi vine randul. Spun clar si concis ce doresc. Functionara ridica ochii spre mine si ma anunta sec: Trebuie sa completati mandat postal.
?
Acolo, si-mi face semn in dreapta mea, pe tejghea.
Bine, si dup-aia?
Veniti inapoi la mine. Completati cu trezoreria de sector.
Ma duc sa completez mandatul. "De ce naiba nu scrie si asta pe pereti? Si ce inseamna completati cu trezoreria de sector?"
Ma rog in gand sa ma ajute IQ-ul, ca daca o mai intreb ceva pe functionara, ma si bate! "Bine ca am pix". E bine sa ai la tine un pix, coli de hartie, bani marunti, in fine, tot ce ar trebui sa gasesti in institutiile statului care lucreaza cu publicul. Gasesc model de completare. Dupa alte cinci minute iau coada de la inceput. Intre timp s-a marit. Din cei opt din fata mea, vreo trei (pensionari) au in mana factura de telefon. Una dintre functionare arunca o privire fugara catre amaratii din incapere si-i zice celeilalte, zambind complice: A sosit trenul!
Eu, blonda, nu ma prind din prima. Refac traseul privirii ei si ma uit in spate. "NOI eram trenul! De marfa, evident. Sau poate personal, dupa cat sta in statii si opreste in fiecare halta?! I-as zice si eu vreo doua sefului de post, dar nu-mi da mana. Daca ma trage pe linie moarta?"
Ne da semnalul de plecare. Mi-a venit randul si, dupa prima fraza, m-am gandit serios la depou: Nu se admite cu stersaturi sau ingrosari!
Ma uit la ea nauca, incercand sa-mi aduc aminte unde am sters sau ingrosat. "Drace! Mi-a alunecat pixul pe litera C la nume si am mai trecut o data peste!"
Trebuie sa completati altul!
Nauceala se transforma in furie, si - stiu sigur - mi se citea clar pe fata. Madama anticipa iminenta unei isterii si para cu dibacie:
Nu-i nimic, bag datele in calculator dupa asta, in timp ce scrieti altul. Banii acum, chitanta dupa. Douazeci si sapte de lei. Sa-mi dati marunt, ca n-am.
Nici eu n-am, dar imi trebuie si o fotocopie dupa buletin, asa ca..., zic aratand spre aparatul din spatele madamei.
E stricat!
"Deh! (asta mi-e norocul!)" Ii arunc in sila banii si plec cu coada-ntre picioare sa completez alt blestemat de formular, cu grija, sa nu care cumva sa mai ingros vreo litera.
Restul s-a derulat relativ rapid: Am completat, m-am bagat in fata ignorand dezaprobarea unei batranici care tocmai capatase privilegiul de a fi servita, iau chitanta si astept fara succes restul.
Spun un multumesc intepat pentru cine are urechi sa auda si plec cu mici broboane de sudoare pe buza de sus: primul semn de enervare.
Trec strada sa intru la administratia financiara adunand in gand numarul generos de copiatoare de la birou. In trecere, arunc o privire spre locul unde parcasem. Acolo, ce sa vezi?! Masina mea era blocata de alte doua. Ma ia un val de caldura: al doilea semn de enervare.
Ajung in fata altei capcane: doua intrari. Una printr-un gang si alta mare, cu trepte si steaguri UE si tricolore. "Pe unde, oare, sa intru?" Umilita deja de Posta Romana, ma gandesc sa intru discret pe din dos, asa ca aleg gangul. Pe usa de sticla nu scria nimic, prin gang nu misuna nimeni. Imi bag timid nasul pe usa si ochii dau de alte doua usi. Pe una scria ceva prea tehnic pentru starea mea de spirit, pe cealalta "grup sanitar".
Dupa treptele de-afara, alte trepte, inauntru, duc la o imensa usa rotativa in care imping viguros ca sa patrund in incaperea circulara cu multe ghisee pe margine. "E ca la casele de bilete din gara, numai ca sala de asteptare e chiar in mijloc, cu scaune pentru cetatenii pusi on hold! Da' ce-mi veni iar cu trenurile? De-abia am scapat de emblema de vagon!" Fac turul ghiseelor, incepand cu cele mai populate. "Aici trebuie sa fie, unde e coada, clar!" Gresit! Acolo e coada pentru ca numai acolo sunt functionare, nu de altceva. "Ce-ar face, oare, nea Mitica de la coada vacii daca ar avea nenorocul sa ajunga pe-aici? Stiu: s-ar descurca intreband!" Ma indrept asadar spre un grup compact de trei agenti de paza (ha!) care stau la taclale si un ness in pahar de plastic, de la automatul de cafea, fara sa se sinchiseasca de securitatea incintei, a functionarilor si a cetatenilor....
Ma trezesc intreband unde pot sa fac o fotocopie.
Mi se explica politicos ca nu se poate "xeroxa" in cladire, dar posta de peste drum are dotarea necesara, contra cost.
Ba nu!
Nu? Atunci iesiti dumneavoastra, luati-o la dreapta si iar la dreapta, pe mana dreapta, mai sus de benzinarie.
Slava cerului! Dupa cinci minute am copia si ma aflu din nou in... gara.
Ma indrept fara mari sperante spre unul dintre ghiseele fara coada si o prind la tanc pe o cucoana care era en passant, pentru a-si lua un covrig din geanta. O intreb de unde se obtine certificatul fiscal si ma trimite, unde credeti? La intrarea din gang!
Bantui pe la doua usi, citind din nou afise. A treia e cea castigatoare. Intru. "Bun, nu e coada si sunt trei functionari. Am ajuns in paradis!" Dau sa-ntreb, dar ma opresc, politicoasa, asteptand ca acestia sa-si termine conversatia. "Daca e despre vreo lucrare importanta?" Ati observat ca toti functionarii publici numesc teancurile de hartii care stau in vrafuri dezordonate pe birourile lor "lucrari"? Nu, nu vorbeau despre o lucrare, ci despre bani! Mai precis despre impartirea restului de la cumparaturile facute de catre unul dintre ei, la chioscul din colt.
Intr-un tarziu, unul dintre ei m-a observat stand nemiscata, cu mainile incrucisate la piept si privindu-i fix: al treilea semn de enervare.
Ce doriti? Imi trebuie un certificat fiscal. In regim de urgenta, spun intinzand, sigura pe mine, actele.
Trebuie sa completati formularul mai intai.
Ma uit ostentativ in jur. Stiam ca nu e nici un formular in incapere. Ochiul meu era format! Ma uit apoi intrebator la inamicul meu. "Asta e metoda: ii consideri dusmani din start si lupti cu ei cu toate armele. Altfel te umilesc, ca la posta. Never again!"
Pe hol! zice poruncitor dusmanul.
Si apoi? zic si eu, autoritar.
Veniti aici, la doamna, sa-i dati actele.
"Doamna", cu trei hartii capsate in dreapta si trei necapsate in stanga, pe un birou altminteri gol, inca mai socotea cotcodacind de una singura.
Ma duc pe hol, completez formularul cu pixul si IQ-ul meu, fara stersaturi sau ingrosari. Vin inapoi si-i intind actele fara vorba. "Daca ea nu zice nimic, pot si eu sa tac. Sa vedem care vorbeste prima!" Dupa ce cerceteaza cu un ochi critic toate hartiile, inclusiv copia dupa buletin, decreteaza punctand neiertator cu degetul greseala detectata:
N-ati completat seria si numarul buletinului. Aici!
"Dar seria si numarul apar in formular numai la imputernicit, ori eu sunt titularul, pentru Dumnezeu!" imi zic in gand, infranta inca o data.
Apoi, catre colegi:
Sa ud floarea, c-am uitat! Si se ridica de la birou, in timp ce mie imi creste pulsul.
"Sa nu gresesc!" SA NU GRESESC seria si numarul de la buletin, ca strang pe cineva de gat!
Mie imi ia zece secunde sa completez datele. Ei, sa ude floarea, cateva minute! Se intoarce tacticoasa numai dupa ce se asigura ca floarea e OK, ia formularul si scrie pe el, in josul paginii, 22. Atat. Apoi rupe cu dexteritate, cu o rigla de plastic (a! si asta era pe biroul altfel gol!), partea de jos a formularului si mi-o intinde, tot fara un cuvant. Desigur, 22 e data la care pot veni dupa cazierul fiscal, pana si IQ-ul meu face fata acestei incercari, dar fac pe proasta si ma uit lung la doamna. "Hai, vorbeste tu prima!" ii zic din ochi.
Veniti pe 22 martie sa-l ridicati, zice uitandu-se gales la mine.
Iau bonul, multumesc sec si plec. Ies atat de anesteziata in strada insorita, incat nici nu-mi pasa daca masina mea e inca blocata in parcare. "Intampla-se ce s-o intampla! Nu ma intereseaza! AM DEPUS ACTELE PENTRU OBTINEREA CERTIFICATULUI FISCAL! Victorie!
