Iată ce spunea Andrei Pleșu la ediția din 2016 a evenimentului: ”Cum se schimbă un șef când ajunge șef? Eu am trăit, la un moment dat, pe pielea mea asta pentru că am simțit că, înainte să te schimbi tu, când ajungi într-o funcție, se schimbă cei din jur. Și te strică dacă nu ești atent. Brusc, oameni cu care aveai relații normale, cordiale, amicale, vechi, te văd puțin altfel, sunt mai atenți. Un adevărat șef, un șef bun e șeful căruia nu îi place să fie șef. Dacă îi place foarte mult să fie șef, nu te poți apăra, asta este situația”.

La rândul său, Gabriel Liiceanu a vorbit despre lipsa de toleranță din cadrul corporațiilor. ”Intoleranța, în principiu, înăuntrul unei corporații, este reglementată prin legi, prin reguli interne. În principiu, într-o lume ideală a corporațiilor, puterea nu ar putea să devină abuzivă. Un șef are fișa lui post și limitele lui. Nu poate să dea afară când vrea, poate doar să terorizeze subtil”, a spus Gabriel Liiceanu.
Revista CARIERE vă invită la o nouă călătorie personală în sfera DIALOGURILOR NECESARE – o întâlnire de excepţie cu Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, pe tema „Iubirea ca resursă a transformării şi a împlinirii.” Evenimentul va avea loc pe 10 martie 2017, între orele 10.30 – 14.00, la Hotel JW Marriot.