Visul lui a fost dintotdeauna să lucreze cu oamenii. Și, cum crescuse ascultând povești din turele de gardă – în familia lui erau mulți asistenți medicali –, i s‑a părut firesc să urmeze și el acest drum. Avea sens. Plus că, astfel, ducea mai departe o tradiție. Așa a ajuns să profeseze într‑un spital din Marea Britanie, unde a  descoperit că meseria aceasta chiar îi place. 

Dar undeva, într‑un colț al minții, mocnea un alt vis, născut încă din copilărie: să creeze conținut online. Doar că, la vremea alegerii profesiei, online‑ul părea mai degrabă o pasiune greu de concretizat decât o opțiune de carieră. 

Totuși, dorința de a încerca nu l‑a părăsit.  A tot testat, a tot experimentat mediul virtual, din 2011‑2012, din ce în ce mai mult, tot mai convins că acolo îi e chemarea. Se regăsea în el, dar vedea clar: încă nu se putea trăi din asta.  Și, cum ideea de a fi întreținut de ai săi era de neconceput, și‑a văzut de drum – de pacienți, de programul de spital, de responsabilități și de independența financiară pe care și‑o dorea cu orice preț. 

În 2016, însă, a simțit că era momentul potrivit să‑și asculte inima și intuiția. Internetul  evoluase, tehnologia devenise accesibilă, iar social media începuse să creeze, vizibil, cariere.  Visul din copilărie nu mai părea doar o aspirație, o fantezie, ci o șansă reală. Așa că, într‑o bună zi, a agățat definitiv halatul în cui și s‑a mutat cu totul în online. Mai exact, pe TikTok, unde, în doar câteva luni, a adunat peste o jumătate de milion de urmăritori. Umorul și spontaneitatea l‑au propulsat în topul preferințelor publicului  tânăr, mai ales după lansarea seriei „Ești român dacă...”. 

Astăzi, are 1,6 milioane de urmăritori doar pe TikTok. Și încă vreo 600.000 pe Instagram și YouTube. 

De la halat la laptop: un parcurs care sfidează tiparele clasice 

Trecerea de la „halat” la „laptop” poate părea,  pentru mulți, un salt riscant. Pentru Vlad Vaida însă,  această schimbare nu a stârnit nici întrebări, nici neliniști. A fost, mai degrabă, o repoziționare firească:  medicina reprezenta pentru el „un plan bun B, C sau D”, în timp ce online‑ul a fost dintotdeauna „planul  meu principal”. 

A avut curajul să facă pasul și pentru că știa că are o plasă de siguranță solidă: familia. „Sunt norocos, am o familie absolut genială care, de când mă știu, m‑a  susținut în tot ce mi‑am dorit să fac: primul laptop, prima cameră și chiar susținerea până când am putut realiza venituri din online. Totuși, nu, NU am fost  întreținut de‑ai mei”, a ținut să sublinieze Vlad Vaida. 

Altfel spus, s‑a bazat pe sprijinul lor, dar a muncit constant, la începuturi, chiar în paralel cu câte cinci  joburi. A fost de toate: graphic designer, vânzător de gogoși, de blugi, de produse teleshopping – orice  i‑a adus independența financiară. A contat și locul: „Locuind în Cluj, aveam un avantaj foarte mare la oportunități”. 

Nu a fost un drum ușor sau garantat, dar munca  susținută și pasiunea l‑au adus astăzi în topul celor  mai urmăriți influenceri din România, un punct din care cu greu se mai vede făcând altceva. De exemplu, chiar și dacă, ipotetic, internetul ar dispărea peste noapte, Vlad nu s‑ar întoarce la meseria de asistent medical: „Poate că o voi păstra ca «last resort» (râde).  Am adunat extrem de multă experiență în comunicare  și, chiar dacă nu ar mai fi internetul, mi‑aș dori să  pot lucra în acest domeniu, al comunicării”. 

Q&A: Pe bune cu Vlad Vaida. 10 răspunsuri sincere 

La 12 ani, când majoritatea băieților visau să devină  pompieri, militari sau aviatori, Vlad visa, cu ochii lipiți  de ecran, să creeze conținut online. Îi urmărea fascinat  pe marii YouTuberi americani și, deși lumea lor părea  departe, pentru el era „acasă”. 

Astăzi, spune cu o emoție pe care nici măcar nu încearcă să o ascundă că unii dintre acești „idoli” i‑au  devenit apropiați. Ba chiar schimbă mesaje despre  „când am putea bea împreună o cafea”. 

Cum e să‑ți trăiești visul în fața a aproape două  milioane de oameni? Ce înseamnă, cu adevărat, influența în era digitală? Unde se termină Vlad cel „de pe net” și unde începe Vlad cel autentic?  Am vorbit despre toate acestea, și nu numai, în  secțiunea Q&A. 

Vlad, ce înseamnă pentru tine să ai „influență” în era digitală? 

Cred că asta înseamnă ceva diferit pentru fiecare.  Depinde de scop. „Influența” în era digitală este  monetizată, asta o face și foarte atractivă pentru  mulți. Da, și eu trăiesc din asta, dar pentru mine e cu adevărat important și frumos când cineva îmi spune  că se simte inspirat, se simte bine, învață ceva după ce  îmi urmărește conținutul. 

Cum arată o zi obișnuită pentru tine? Există program fix sau totul e spontan? 

Zilele mele, în general, sunt destul de simple și asemănătoare. Mă trezesc, beau cafea, după care fac o a doua cafea și deschid laptopul. Scriu e‑mailuri,  scripturi, filmez. Apoi merg la sala de sport, și când mă  întorc editez. Urmează încă o cafea și eventual mai scriu ceva. Nu am inclus și momentele când mănânc  (râde). Cam așa arată o zi în mare parte. Nimic special. 

Cum alegi ce subiecte să abordezi în clipuri? Ai o strategie sau mergi pe instinct? 

Cel mai corect răspuns ar fi să spun că am o strategie, dar de multe ori merg pe instinct. 

Ți‑ai construit un „personaj” online, Vlad. Cum este însă Vlad din offline, cel real, de zi cu zi? 

Să fiu sincer, cele mai drăguțe complimente (și foarte dese, aparent) sunt când cineva îmi spune că sunt mai „mișto” în viața reală. Pe internet am o bucată incredibil de mică din viața mea, aleg să vorbesc despre  subiecte despre care sunt pasionat, dar nu aș putea  să vorbesc despre chestii prea personale, acelea sunt pentru mine doar. Cred că în realitate sunt în mare parte  ca pe internet (ca personalitate, zic), doar intensificat. 

Te consideri un model pentru tineri? Cum gestionezi responsabilitatea asta? 

Hmmm, nu știu ce să zic. Foarte mulți tineri mă  opresc pe stradă și îmi spun că mă urmăresc, unii chiar  că îi inspir prin ceea ce postez sau prin poveștile mele personale. Dar nu cred că pot eu să afirm: „Sunt un model pentru tineri”

E, într‑adevăr, o responsabilitate mare, pe care  mi‑o asum atunci când cineva îmi spune asta. Dar nu vreau să „mi se urce la cap”. Sunt doar eu, și în viața  reală, și în online. 

Unde trasezi granița între „pentru  public” și ce e „doar al tău”? 

E o graniță relativ dificilă. Acolo unde demnitatea sau  liniștea mea ar putea fi erodate, acolo desenez eu linia. 

Ce valori ai vrea să redai, constant, publicului tău? 

În mod clar autenticitate. Îmi place și când filmez  să fie cât mai autentic și cât mai puțin scripted. Apoi,  bucuria simplă, curiozitatea și, cel mai important, căldura umană. Gen, „You’re welcome here, just as you are”. Un safe space. 

Ce ai schimba la industria de content  din România, dacă ai putea? 

Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca  scandalurile să nu mai reprezinte o formă de marketing (oriunde în lume). Mi se pare că se jonglează prea mult  cu starea oamenilor doar pentru a se genera niște clickuri. Sigur, pentru unii e telenovelă, dar pentru mulți poate fi trigger. 

Dacă ai avea ocazia să vorbești, preț de un minut, cu un tânăr care simte că nu se  încadrează într‑o carieră „normală”, ce i‑ai spune ca să aibă curajul să‑și urmeze visul? 

I‑aș spune că trăiește doar o singură dată, și asta  chiar e adevărat. Ori faci ce vrei să faci cu viața ta, ori…  Cine știe? Nu știu ce să zic despre reîncarnare (râde). 

Există un moment în care ai realizat că ai devenit cu adevărat „mare”? Un reper numeric sau emoțional care a schimbat totul? 

Imediat după lockdown, în prima zi, pe 15 mai 2020,  când am ieșit în parc și am realizat că mă urmăreau mulți adolescenți care voiau să facem poze. A fost șocant,  pentru că, deși creez conținut din 2012, 2020 a fost anul în care am simțit cu adevărat impactul, momentul în care „wow, trebuie să port o șapcă dacă vreau să mă plimb liniștit”. Nu mă înțelege greșit, faptul că oamenii vin la mine este cea mai mare onoare și, oricât de supărat aș  fi uneori, mereu îmi dă o stare foarte bună. 

Duelul Giganților:  Ce crede Vlad Vaida despre TikTok, YouTube și AI 

Vlad a avut șansa să viziteze birourile TikTok (Londra, Paris), YouTube și Google (SUA) și să  vadă din culise cum funcționează giganții digitali. 

Niște experiențe fantastice. Visam, de când eram  copil, să pot vizita măcar un singur loc dintre toate  acestea. E un vis împlinit, care mi‑a dat încrederea  că tot ce îți dorești cu adevărat se poate realiza”.  Care dintre platforme crede că va domina în  viitor și ce rol va juca AI în content creation?  „Iubesc AI, cred că acesta va fi viitorul, deși îmi e puțin teamă că se va exagera cu el (deja se exagerează). Cred însă că latura umană, care este greu de replicat, trebuie să fie păstrată în  procesul de content creation, în toate industriile.” 

Succesul în cifre. Ce face Vlad Vaida și câți îl urmăresc 

Cu o comunitate impresionantă în spate, Vlad Vaida  este astăzi unul dintre cei mai urmăriți creatori de  conținut din România: 

• 1,6 milioane de urmăritori pe TikTok 

• 270.000 de urmăritori pe Instagram 

• 330.000 de abonați pe YouTube, platforma  pe care a început, încă de la 12 ani, să viseze că se  poate trăi din pasiune. 

Cel mai viral clip al său, filmat în închisoarea Alcatraz și postat acum o lună, a adunat deja  peste 30 de milioane de vizualizări și un milion de aprecieri. Cifre care i‑au confirmat intuiția  că succesul înseamnă, în primul rând, momente  autentice, surprinse la timpul potrivit: „Sunt clipuri  făcute în 10 secunde și postate direct”. 

Dar cât de mult contează pentru el cifrele versus conținutul în sine? 

Încerc să echilibrez balanța”, explică Vlad.  Și asta deoarece, pentru el, cifrele sunt importante, din ele își asigură traiul. Dar cum conținutul care îl  reprezintă cu adevărat și pe care își dorește să îl  creeze nu adună aceleași cifre mari, își ajustează constant „rețeta”, încercând să găsească o cale de mijloc între ceea ce îi place să facă și ceea ce  atrage publicul.   

CITEȘTE ȘI: 9 lecții de branding online

Foto: Vlad Vaida