Decizia îi va afecta pe o parte dintre angajații din Statele Unite ale Americii și din Canada ai companiei, a adăugat purtătorul de cuvânt al The Kraft Heinz Company, Michael Mullen, potrivit căruia angajații care vor fi disponibilizați vor afla vestea în cadrul unei întâlniri cu angajatorul.

Citește și Lenovo anunță peste 3.000 de concedieri

Michael Mullen a mai spus că, pe lângă reducerea costurilor, concedierile fac parte și din procesul de redesenare a noii organizații, care a luat naștere prin fuziunea celor două companii - Kraft și Heinz.

Din cei 2.500 de angajați care își vor pierde locurile de muncă, 700 lucrează la fostul sediu central al companiei Kraft, din Northfield (Minnesota). Angajații care vor fi concediați fac parte din departamentele de vânzări și vor primi salarii compensatorii pentru cel puțin șase luni.

Înainte de concedieri, The Kraft Heinz Company avea în jur de 46.600 de angajați, dintre care aproximativ 1.900 în Northfield.

Citește și Microsoft anunță concedieri masive pentru reducerea costurilor

Oficialii companiei nu au precizat dacă vor mai avea loc și alte disponibilizări, dar au subliniat că toți angajații companiei își primesc salariul și că niciunul dintre cei disponibilizați nu lucrează în fabrică. Prin aceste măsuri, executivii The Kraft Heinz Company speră că, până în 2017, vor reduce costurile anuale cu 1,5 miliarde de dolari.

Compania Heinz a finalizat achiziția Kraft Foods în luna iulie a acestui an. Compania nou formată, The Kraft Heinz Company, a devenit cea mai mare companie de alimente și de băuturi din America de Nord și a cincea la nivel mondial.