Institutul Cultural Român de la Tel Aviv continuă organizarea de evenimente culturale din cadrul seriei „Cafeneaua Românească”. Cu un eveniment dedicat personalității lui Ioan Holender.
Evenimentul, constând într-o masă rotundă, se va desfășura în prezența lui Ioan Holender și a invitaților săi: Ladislau Roth (dirijor, apoi prim-dirijor al Operei din Timișoara, în Israel dirijor al Orchestrei simfonice radio din Ierusalim, al Corului de cameră din Tel Aviv, al Corului Tzadikov, director muzical al Ansamblului israelian de folclor „Anahnu Kan”) și Sofia Gelman-Kiss (muzicolog). Discuțiile vor urmări traseul biografic și artistic al lui Ioan Holender, legăturile cu Timișoara natală și conexiunile cu Israelul.
Evenimentul, în limba română, se va desfășura la sediul ICR Tel Aviv, în data de 4 februarie 2019, de la ora 17:00.
Portret
Ioan Holender provine dintr-o familie de evrei din Timișoara. A început studiile la Universitatea Politehnică din Timişoara în anul 1953. În anul 1959 s-a stabilit împreună cu părinţii la Viena unde s-a înscris la Conservatorul de Stat. A studiat muzica clasică între 1960 şi 1962, după care a început să cânte ca bariton la teatrele de operă din Viena, Klagenfurt şi Sankt Pölten (între 1962 şi 1966). Din 1966, Ioan Holender a devenit agent de impresariat artistic şi manager muzical la Agenţia de teatru „Starka“, pe care a făcut-o faimoasă în lumea artistică şi pe care a preluat-o după câtva timp, devenind „Agenţia de impresariat artistic Holender“.
În anul 1988 a devenit secretarul general al Operei din Viena şi al Volksoper, iar în 1992 a fost numit manager general al celor două instituţii. A fost director al Operei de Stat din Viena între anii 1992 şi 2010, fiind director al celebrei instituţii pentru cea mai lungă perioadă din istoria Operei vieneze. Până în 2015, a fost director artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu“ din Bucureşti. Ioan Holender a dobândit, de-a lungul carierei sale, numeroase premii. Este, de asemenea, membru de onoare al Academiei Române, Doctor honoris causa al Universităţii de Muzică din Cluj-Napoca și are medalia de onoare în aur a oraşului Viena (2010). E cetăţean de onoare al oraşului Timişoara și Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti.
ICR Tel Aviv intenționează, prin acest proiect, să promoveze activitatea unor personalități reprezentative pentru cultura română și să contribuie la menţinerea relaţiilor cu comunitățile românești din Israel.
Timpul liber pare, în teorie, cel mai simplu element al unei săptămâni. Doar că, în practică, el poartă adesea amprenta așteptărilor celor din jur: invitații, obligații, mesaje la care „ar fi bine” să răspunzi, mici solicitări care intră peste spațiul tău personal.
Grupul Banca Transilvania și BT Investments au finalizat achiziția companiei BRD Pensii și a fondului de pensii administrat privat BRD, tranzacție anunțată inițial în mai 2024
Cum arată adopția AI în companiile din România a fost o altă temă de dezbatere în cadrul celei de-a treia ediții a evenimentului HR Insights Forum, organizat în luna octombrie de AFSRU.
După pandemie, când a aflat, dintr-un clip al unei firme de echipament sportiv, că generația copiilor de acum e prima generație care are o speranță de viață mai mică decât cea a părinților lor, a simțit că trebuie să contribuie la schimbare.
Istoria Colgate este, în esență, povestea unei afaceri pornite cu modestie, care a traversat două secole de transformări și a devenit treptat unul dintre cele mai recognoscibile nume de pe planetă.
Vremurile în care grila unei televiziuni dicta programul întregii familii s-au schimbat, însă în asta constă și frumusețea evoluției: nimic nu dispare, totul se transformă.
Scrie povestea Clujului în mai multe limbi și pe mai multe continente. Conectează Clujul la lume și lumea la Cluj. Descoperă oameni și oportunități acolo unde alții văd doar granițe. Trecerea ei prin oraș se vede.
Revista CARIERE continuă rubrica „Longevitate în carieră”, dedicată personalităților care sfidează trecerea timpului și rămân repere de succes, relevanță și forță interioară chiar și la vârste înaintate.