Emmanuel Macron, în vârstă de 39 de ani, devine astfel al optulea preşedinte al celei de-a V-a Republici Franceze. Președintele Franței poate ocupa această funcție pentru maximum două mandate a câte cinci ani. Jacques Chirac a fost ultimul președinte francez care a avut un mandat de șapte ani, în timpul mandatului său fiind schimbată durata mandatului prezidențial la cinci ani, conform ediției electronice a cotidianului Le Monde.
Ofertat ca bancher, la doar 30 de ani, de banca Rotschild
Alegeri Franța 2017. Macron s-a născut pe 21 decembrie 1977 la Amiens, în nordul Franței, într-o familie de medici. Pe numele său complet Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron a fost catalogat drept cel mai tânăr candidat la alegerile prezidențiale din Franța, fiind pentru prima dată implicat într-o campanie electorală.
Este licențiat în filosofie al Universității Paris Nanterre și are un masterat în afaceri publice la celebra instituție Sciences PO (Institut d'Etudes Politiques de Paris), iar în 2004 a absolvit Școala Națională de Administrație, conform France24.com și Agence France Presse. În 1999, a lucrat ca asistent pentru proiecte editoriale al filosofului francez Paul Ricoeur, potrivit ediției electronice a cotidianului Le Monde. A fost membru al Partidului Socialist (2006-2009), iar din 2009 a fost independent.
Alegeri Franța 2017. A intrat în serviciul public în aprilie 2004, în cadrul serviciului de Inspecție a Finanțelor, iar în octombrie 2005 a devenit inspector în domeniul finanțelor. În anul 2008, părăsește serviciul public și este ofertat ca bancher, la doar 30 de ani, de banca Rotschild, în cadrul căreia are un parcurs fulminant, potrivit www.gala.fr.
În mai 2012, Emmanuel Macron acceptă propunerea lui Francois Hollande de a se alătura administrației de la Palatul Elysee, în calitate de secretar general adjunct al administrației prezidențiale. La 26 august 2014, este numit ministru al economiei, industriei și domeniului digital, în cadrul celui de-al doilea executiv condus de Manuel Valls.
Emmanuel Macron a înființat, la 6 aprilie 2016, mișcarea politică ''En Marche!''. La 30 august 2016, Macron își anunță demisia din funcția de ministru, iar câteva săptămâni mai târziu, la 16 noiembrie, își anunță candidatura la președinția Franței.
Promisiune respectată
„Puţin câte puţin, el a învins toate împotrivirile mele, într-o manieră incredibilă, cu multă răbdare. (...) Nu era un adolescent. Avea o relaţie de egalitate cu alţi adulţi“, a povestit Brigitte într-un documentar de televiziune. În cele din urmă, ea s-a mutat în capitala Franţei pentru a fi alături de Macron şi a divorţat. Căsătoria lor a avut loc abia în anul 2007, fără ca Trogneux să ia numele soţului său. Relaţia lor a stârnit multă vâlvă în timpul campaniei electorale, iar Macron s-a menţinut ferm pe poziţii în ceea ce o priveşte pe soţia sa: „Nu o ascund de lume!”, a spus el.