Productivitatea la locul de muncă poate crește cu 46% prin folosirea birourilor la care poți lucra din picioare, arată noul studiu. Cercetătorii au analizat diferențele de productivitate pe două grupuri de angajați în call center, timp de șase luni.

Ei au descoperit că aceia care aveau stații de lucru adaptate pentru a lucra din picioare- mai precis, stații a căror înălțime putea fi modificată pentru a permite și lucrul în picioare, și lucrul în poziția așezat, în funcție de dorința și nevoia angajatului- erau cu 46% mai productivi decât cei care foloseau birouri tradiționale. Productivitatea a fost măsurată prin numărarea apelurilor pe care angajații le-au încheiat cu succes, raportat la ora de muncă.