Nicolae Avram are 20 ani de activitate în interiorul companiei, deţinând o vastă experienţă în domeniul managementului de vânzări asigurări, acumulată în perioada 1996 – 2016.

El a ocupat, succesiv, funcţia de Director Sucursală, Director Regional Vânzări, Director Naţional Vânzări şi Director al Diviziei Brokeri şi Parteneriate. Nicolae Avram va deveni noul Chief Sale Officer (CSO) începând cu 1 octombrie.

“Sunt onorat să preiau coordonarea Echipei de Vânzări Allianz-Ţiriac, echipă pe care o cunosc deja foarte bine şi alături de care m-am dezvoltat în decursul celor 20 de ani de activitate. Am avut şansa să ocup funcţii care mi-au permis să cunosc fiecare reţea de distribuţie şi nevoile clienţilor" a declarat Nicolae Avram.