width="560" height="315" frameborder="0" allowfullscreen="allowfullscreen"> SUPRAVIEȚUIRE Al Pacino se consideră un supraviețuitor – nu numai ca star de cinema, ci și ca om. A crescut în South Bronx, un cartier sărac din New York, într-o familie destrămată, fără tată. „Cuvântul care mă descrie cel mai bine, cred eu, este „supraviețuitor”. Da, sunt un supraviețuitor”, spune Al Pacino. De asemenea, acesta povestește despre The Night of 100 Stars – la care au participat artiști de seamă, precum Elizabeth Taylor, Bette Davis, Orson Welles, George Burns etc. Privind în jur, Lee Strasberg i-a spus, atunci: „Știi ce văd eu aici? O mulțume de supraviețuitori”. E simplu să crezi că viața celorlalți e mai simplă, mai bine așezată și lipsită de probleme – mai ales când e vorba de oameni de succes, care dispun de mijloace financiare din belșug și au acces la cele mai interesante oportunități. Dar, dincolo de faptul că și succesul vine cu problemele sale specifice (după cum bine spune și scriitorul Neil Gaiman), în fața vieții suntem cu toți oameni. Cu toții avem căutări, dureri, rătăciri, bucurii, eșecuri, reușite, realizări, regrete, împliniri. Și e important să nu ne condamnăm unii pe alții la celebritate, după cum e bine să nu ne condamnăm nici la indiferență sau la sărăcie. Să ne privim unii pe alții ca oameni, pentru a ne putea înțelege unul pe celălalt și a stabili legături interumane reale, autentice, funcționale. ADAPTARE Înainte de filmul Nașul, care l-a făcut celebru, Al Pacino avusese deja o carieră de 15 ani și câștigase deja un premiu Tony.  Nașul, însă, l-a transformat din actor în star de cinema. „Nu eram tocmai pregătit pentru asta”, spune Al Pacino. „Am avut noroc cu Lee Strasberg, care mi-a fost de mare ajutor când mi-a spus: „Dragule, pur și simplu trebuie să te adaptezi”. „Nevoia de adaptare” este interesantă prin aceea că îți semnalează că realitatea s-a schimbat, prin urmare raportul dintre tine și realitate nu poate rămâne același. O schimbare atrage după sine și alte schimbări, pentru că lucrurile sunt legate între ele, sunt interdependente. Așa că dacă realitatea se schimbă, trebuie să operezi și tu câteva schimbări la tine, sau trebuie să mai ajustezi realitatea, sau trebuie să ieși din ea. Dar fără aliniere dintre tine și realitate nu se poate. Cheia este să înțelegi că schimbarea trebuie să continue, indiferent de ce fel ar fi ea, pentru ca aliniamentul să se refacă. Altfel, apar blocaje care împiedică bunul flux al lucrurilor. INTELIGENȚA LIDERULUI Când Al Pacino l-a întâlnit pe Francis Ford Coppola, acesta era încă un regizor necunoscut, avangardist și independent. S-au plăcut atunci și fiecare a văzut în celălalt un potențial special. Când Coppola, proaspăt angajat de studiourile Paramount,  l-a contactat pe Al Pacino pentru rolul din Nașul, primul gând a lui Al Pacino a fost: „Inteligenți, cei de la Paramount, de l-au angajat pe Coppola. Chiar știu ce fac”. Cât de inteligent este să recunoști inteligența altuia, mai ales dacă are un aspect neconvențional! Să recunoști inteligența într-o decizie cu aspect riscant, atipic, nu ușor de înțeles cere intuiție și talent. La rândul său, Francis Coppola remarcase valoarea lui Al Pacino și s-a luptat cu îndârjire pentru ca Paramount să-l accepte în rolul din Nașul. Pe acești oameni Sidney Finkelstein îi denumește Super-Șefi. Ce fac Super-Șefii altfel decât șefii buni? Găsesc oameni neobișnuit de talentați, în locuri neașteptate. Le creează condiții pentru a crește și a-și îndeplini cel mai înalt potențial. Îi inspiră cu viziunea lor. Le descătușează creativitatea și energia. Creează o cultură a înaltei performanțe. Astfel, Super-Șefii construiesc organizații flexibile, adaptabile, agile și durabile. Durează ceea ce se schimbă. Dacă a durat, e pentru că s-a schimbat. PROFESORI Al Pacino a jucat teatru încă de pe băncile școlii. „Îmi plăcea foarte mult să fiu în mediul acela al unei piese de teatru, să fiu printre actori – eram ca o familie”. Profesoara sa de artă dramatică i-a remarcat bucuria, i-a intuit talentul, și a mers acasă la micul Pacino, pentru a vorbi cu mama și bunica lui și a le îndemna să-l lase să joace. Așa că Al Pacino înțelege cât de importanți și de necesari sunt profesorii – mai ales când aceștia trec dincolo de granițele școlii și ajung cu iubirea lor de a îndruma în casa copilului. E vital ca tânărul să fie lăsat să-și urmeze chemarea sufletului – indiferent de meseria pe care va ajunge să o practice. E esențial să nu se formeze automatismul de suprimare a sinelui, a pornirii lăuntrice – pentru că acest lucru ne privează de putere, de identitate, de invidualitate, de resursele noastre adevărate. Numai când ești autentic ai acces la toate resursele tale, la toată forța ființei tale. PREMII Al Pacino a câștigat o mulțime de premii. Ce crede despre ele? „Sunt încurajatoare”. Este aceeași smerenie pe care o are și Anthony Hopkins, care are în telefon o poză de când era mic și rămâne înțelept și echilibrat. Este încurajator să vezi că un actor mare nu se mândrește cu premiile sale, ci vede în ele un semn de încurajare, de acceptare, din care își ia încrederea de a merge mai departe. Smerenia nu înseamnă să te faci mai mic, după cum stima de sine nu înseamnă să te faci mai mare. LEGĂTURA CU CEEA CE FACI Al Pacino spune că în fiecare rol el caută să găsească ceva la care să-și poată lega sufletul, ceva cu care să rezoneze. Legătura autentică cu ceea ce faci îți conectează munca la resursele tale de abilități, talent, inspirație, energie, motivație. Astfel, este important să găsești acel punct de rezonanță, ca să nu lucrezi mecanic – pentru că, dacă lucrezi automat, nu numai că nu vei avea acces la toate resursele tale, dar munca ta nu te va împlini, resursele tale nu se vor reface, vei obosi. Una dintre cauzele burnout-ului este lipsa de integritate și autenticitate – este epuizant ca felul în care trăiești și ceea ce faci să se afle în dezacord cu tine sau să elimine componente vitale ale identității și personalității tale. EXPLORARE „Prin fiecare rol pe care-l fac explorez o altă parte din mine însumi”, spune Al Pacino. Fie ca tot ce trăim să fie un prilej de explorare, pentru că viața este o continuă descoperire de sine. Este unul dintre motivele pentru care curiozitatea, interesul, înfrigurarea pe care o trăim în fața noului, neastâmpărul pe care îl simțim început de drum ne dau emoții plăcute, motivante, energizante. Așa că, cine nu are bătrâni să-și caute. Putem învăța împreună și ne putem bucura unii de alții. E vremea să ne declarăm (inter)dependența.