Cine suntem când mintea devine un animal? Cum supraviețuim foametei, spaimei, abuzurilor celor mai grave? Ne putem imagina că ni s‑ar putea vreodată întâmpla nouă, ne putem pune în locul victimelor? Sau credem cu tărie că suntem feriți de grozăviile istoriei, că trăim cea mai bună perioadă a omenirii, că a trecut vremea dictatorilor, a politicii terorii și controlului polițienesc? Daniela Rațiu dezvăluie în nota de final că personajele romanului Sfârșitul lumii e un tren sunt inspirate de propriii bunici și că a crescut cu aceste istorii de familie, povestite de mama și mătușa sa, care au călătorit cu trenul foametei. A văzut prin ochii lor „bocancii soldatului rus deschizând ușa compartimentului. Uriași”. Ce a determinat‑o să le scrie povestea este o fotografie cu refugiații ucraineni care trăiesc și acum, atât de aproape de noi, tragedia invaziei rusești.
Rubrica „Invitație la lectură” este susținută de
Scriitoarea povestește, documentat, din surse reale, ce s‑a întâmplat în perioada 1946‑1947, în Moldova, pe ambele maluri ale Prutului, imediat după terminarea celui de‑Al Doilea Război Mondial. Și o face admirabil, cu finețe stilistică, într‑o carte excelentă, ca un cuțit în inimă, unde, pe fiecare pagină, auzi sunetele morții. Auzi cum se fură și se mănâncă copii, cum sunt siluite fetele, cum vin rușii să‑și ia datoria de război, să confiște orice bun.
Toate sugestiile și observațiile auditive (țac‑țac‑țac, pic‑pic‑pic, oasele care pârâie, țăcănitul piciorului de lemn, al roților pe șine, zgomotul hoitului târât, picuratul sângelui pe podea, liniștea care țiuie spartă doar de văitatul buhei, dinții de om sfârtecând carnea de om, albul ochilor strălucind în întuneric) te fac să simți urgia foametei, a spaimei de invadator, ca și cum ai fi acolo și înmărmurești când îi vezi pe ruși venind în sat, pe mâncătorii de oameni, pe perceptorul Chetraru.
În mijlocul celor mai cumplite orori, Bruna, iapa familiei care se pregătește să plece din satul basarabean, capătă trăsături umane printre oameni dezumanizați. Este emoționantă imaginea Brunei, cu suflet de om, care pare că iartă și înțelege că trebuie sacrificată pentru ca pielea ei să fie transformată în opinci necesare familiei care va porni în călătoria cu trenul foametei:
„Tace mergând pe lângă Bruna lui. Se aud doar pașii lui și copitele iepei. În crângul ăsta e liniște. Zăpada e neatinsă. Nu se mai uită în ochii Brunei, pentru că, dacă s‑ar uita, ea ar înțelege pe loc, pe dată. Bruna e un suflet parcă de om. Ștefan n‑a pomenit așa cal în viața lui. Așa suflet. Ochii ăia, bucuriile ei, supărările. O știe de mică. Era un pui abia fătat. Caldă și fragilă. Primii ei pași nesiguri. Rămasă pe lume fără mămuca ei. Cădea și se ridica și‑l privea cu ochii ăia rotunzi de parcă îi cerea aprobarea, dacă a făcut bine. Uite că s‑a ridicat. Uite, nu‑i e frică. A crescut alături de copiii lui. Între ei. Alerga cu copiii, o mângâiau și ea se lipea de ei. În joaca asta a lor, chiuiau de bucurie, iar ea fornăia și alerga în cercuri. Copiii își puneau apoi brațele în jurul gâtului ei și i se uitau în ochi. Bruna credea că ei sunt ca ea. Pui de cal. Mânji. Și Ștefan își punea brațele așa în jurul gâtului ei și i se uita în ochi și vorbea cu iapa. Se înțelegeau din priviri. Cuțitul intră dintr‑odată în inima ei. Nicio răzvrătire. A știut locul inimii ei. Inima Brunei. Cade din picioare ca secerată. Nu se uită în ochii Brunei. Nu. Nu. Sângele ei e cald. Ca un culcuș. Îi curg lacrimile. N‑a mai plâns așa cu sughițuri de nici nu mai știe când. Din război, acolo, o singură dată, la început de front, atunci când a înțeles ce firavă e viața lui acolo, între obuze, tancuri și morți.”
O carte cutremurătoare despre un rău trăit cu adevărat de semenii noștri, poate cel mai dezarmant rău, pentru că e făcut de oameni împotriva oamenilor. O poveste de familie, aparent distopică, dar atât de realistă din perspectiva conflictelor actuale, din jurul nostru, care ne reamintește că „o linguriță de apă e o minune”, că nimic nu‑i ca războiul, nici măcar moartea.
CITEȘTE ȘI: Lexicon de familie – invitație la lectură
