Care sunt sfaturile tale preferate?
Felicia Luca
Căutând să-mi dau un sfat, am ajuns să mă gândesc la sfaturile mele preferate, dintre cele ce mi-au fost date. Iată o listă interesantă.
SIMON VAN BOOY
“Nu contează cât de fragilă e flacăra. Important este să ardă din inimă.”
Simon van Booy este unul din scriitorii mei preferați. În limba română i-a fost publicată o singură carte, “Viețile secrete ale îndrăgostiților“. Simon Van Booy are cea mai subtilă, rafinată, sofisticată și delicată paletă de sensibilitate pe care mi-a fost dat să o descopăr la un scriitor. Cu ceva ani în urmă l-am întrebat, pe Twitter: „Cum faci să-ți ții flacăra inimii aprinsă când un vânt puternic o face să pâlpâie prea tare?” Mi-a răspuns prompt: „Nu contează cât de fragilă e flacăra. Important este să ardă din inimă.” / „A good question! It’s not the size of the flame, but the source: wholeheartedness. Simplu. Clar. Fără echivoc.
Încă îmi amintesc emoția pe care am simțit-o citind titulatura ferestrei Twitter: Direct messages with Simon van Booy.
GIANPIERO PETRIGLIERI
Cultivă-ți obiceiurile care te apropie de tine însuți și de ceilalți oameni.
În cadrul master class-ului de leadership organizat de HR Club, pe care l-a susținut la București, Gianpiero Petriglieri ne-a spus, printre altele, că leadershipul de calitate se află la intersecția dintre conexiunea cu sine și conexiunea cu ceilalți. De altfel, nu poți avea o relație autentică cu ceilalți dacă nu ai mai întâi o relație autentică cu tine. La final, un participant la curs a întrebat ce obiceiuri putem adopta pentru a ne dezvolta abilitățile de lider. Petriglieri a răspuns:
„Este nevoie să cultivăm acele obiceiuri care ne apropie de noi înșine și apoi de ceilalți oameni. Așadar, aceste obiceiuri nu pot fi decât specifice fiecăruia, nu sunt general valabile. Iar dacă nu știi ce te apropie de tine și ce te deschide către ceilalți, atunci întreabă pe cine te iubește: Când sunt eu cel mai tare eu însămi, când funcționez cel mai bine și sunt cel mai deschis și receptiv și prezent și creativ? Oamenii care te iubesc știu și îți vor răspunde: Când schiezi. Când înoți. Când faci o plimbare în pădure. Când joci tenis. Când citești. Când te joci cu copiii. Află ce te apropie de tine și ce te deschide către ceilalți și ai grijă să practici regulat cel puțin câte un obicei care să deservească fiecare dintre cele două scopuri, pentru echilibru.”
MARCEL IUREȘ
În viața asta lucrurile se fac prin colaborare. Trebuie să fii acolo, să fii prezent și să fii deschis, să lași aerul să circule. Ca să iasă bine trebuie să fii cu inima deschisă și să fii darnic.
Cum să nu participi la o conversație între Irina Nistor și Marcel Iureș? Ne-a povestit multe atunci, dar unele dintre concluziile sale încă îmi răsună în minte. Citez din memorie:
„În viața asta lucrurile se fac prin colaborare. Fiecare trebuie să-și aducă contribuția – fără emfază, fără tam-tam. E simplu.”
„Trebuie să fii acolo, să fii prezent și să fii deschis, să lași aerul să circule. Dacă ești crispat, închistat și pui condiții, atunci nu se întâmplă mare lucru și nu reușești. Ca să iasă bine trebuie să fii cu inima deschisă și să fii darnic.”
Despre sala aceea plină îmi amintesc că Marcel Iureș a fost bine ascultat.
MIHAIL ȘIȘKIN
Ai încredere în inocența ta.
Când Mihail Șișkin a fost în România, în octombrie 2013, am fost la Galeriile Artmark, să-l ascult și să-i vorbesc. Multe și înțelepte lucruri ne-a spus atunci, dar una dintre povești m0a marcat. Repovestesc din amintire:
“Cu puțină vreme înainte de a muri, mama mea mi-a încredințat jurnalul ei. Mama mea scrisese acest jurnal în anii ’40-’50 – ani cumpliți și grei pentru istoria Rusiei. Am fost uimit să găsesc în paginile acestui jurnal o tânără cu suflet de fetiță. Un suflet curat, naiv, plin de speranța și iubire, capabil să se bucure de orice, să spere necontenit, să nu se îndoiască de iubire și să împartă bucurie în jur, indiferent de cât de grele și inspăimântătoare erau vremurile. La început m-am mirat de atâta naivitate. Mai târziu am înțeles că nu este vorba despre naivitate, ci despre înțelepciunea lui Dumnezeu, care rânduiește printre oamenii care au de trecut prin întuneric și durere asemenea ființe curate, care pot și știu să aducă iubire oamenilor. Oameni care luminează și încălzesc locul și timpul în care trăiesc.
Jurnalul mamei mi-a fost inspirație pentru fragmentele din jurnalul
Izabelei Iurieva, o celebră cântăreața a Rusiei, care a trăit între anii 1900-2000. A trăit întregul secol rusesc cu toate ororile lui. În vremurile acelea cumplite, Izabela Iurieva (Danilovna a fost numele sau real) a ținut poporul rus în viață. Cântecul ei a fost căldura și nădejdea acelor oameni. Nu i-a lăsat să uite că sunt în viață și au de trăit. „Cânta pentru niște sclavi, cântecele ei de dragoste erau mai prețioase decât pâinea.“
În cartea sa, Big Magic: Creative Life Beyond Fear, Elizabeth Gilbert face diferența dintre a fi ca un copil (childlike) și a fi pueril (childish). Bucuria de trăi, capacitatea de a te mira, de a te extazia, de a descopri, curiozitatea, dschiderea, pasiunea, încrederea – toate acestea sunt surse de viață și înțelepciune vitale și de neînlocuit.
ANDREI MAKINE
Acceptă-te în întregime, nu nega nicio parte din tine.
Când scriitorul Andreï Makine a venit în România, în același octombrie 2013, l-am ascultat la Librăria Kyralina.
Ne-a vorbit despre cum „trebuie să fim îngăduitori cu oamenii care sunt nostalgici după regimuri de guvernare înlăturate, pentru că acei oameni nu au nostalgia regimului, ci nostalgia sinelui lor din acele vremuri. Se gândesc la oaza de viață pe care au construit-o pentru sine în acel regim. Au o legătură intimă și firească cu ei înșiși. Sinele lor de atunci este real, valid și autentic. Și au dreptul să-l îmbrățișeze, să-l accepte și să-l facă cunoscut și acceptat de către ceilalți.”
Am înțeles că nu e bine să respingi nicio parte din viața ta și nicio parte din tine. Și că e important să faci diferența dintre vremuri și tine. Tot ce ai fost și tot ce ai trăit te-a făcut ce ai devenit și merită acceptat și iubit.
RAINER MARIA RILKE
”Bucură-te să crești si să înaintezi pe un drum pe care, desigur, nu poți lua pe nimeni”.
Când mă simt singură (și, eventual, încep să mă îndoiesc de mine) mă gândesc la Rilke, care îndeamnă, în „Scrisori către un tânăr poet”, Scrisoarea a 4-a:
„Dar ceeea ce odată, într-un târziu, va fi cu putință pentru cei mulți, omul singuratic poate să pregătească de pe acum, să clădească cu mâinile lui, care se înșeală mai puțin. De aceea, dragul meu, iubește-ți singurătatea și poartă-i durerea ce ți-o ursește, cu vaiet împăcat.
Spui că cei din jur îți sunt străini: asta înseamnă că în jurul dumitale se face loc larg. Dacă tot ce este aproape ți se pare departe, înseamnă că locul tău este deja foarte larg și ajunge la stele; bucură-te să crești si să înaintezi pe un drum pe care, desigur, nu poți lua pe nimeni.
Fii bun cu cei care rămân în urmă, sigur pe dumneata și liniștit în fața lor. Nu-i chinui cu îndoielile dumitale, nu-i speria cu credința sau cu bucuria dumitale, pe care ei nu le pot înțelege. Caută să te apropii de ei firesc și cinstit. Găsește o trăire simplă și adevărată pe care o au și ei, una care să rămână aceeași, chiar și atunci când dumneata te vei schimba iar și iar. Atunci când îi vezi, iubește în ei viața sub un alt chip, care nu este al dumitale, și fii îngăduitor cu cei care, din pricina vârstei, se tem de singurătatea căreia tu i te dăruiești cu atâta încredere.”
BUNICA MEA
„Asta-i viața, ce se vede.”
Bunica mea a fost una din acele bunici care au trecut prin război, foamete, secetă, epidemii. Vulnerabilitate și sensibilitate cu forță de coloană vertebrală. Rostea adeseori, privind în zare: „Asta-i marfa, ce se vede”. Nu resemnare mi-a arătat. Ci reziliență. M-a învățat să nu plâng după ce nu este, ci să văd și să cultiv ce este. Un alt fel de „Fă rai din ce ai”. Când îmi răsună vocea ei în minte, știu că ceva nu văd.
PISICA MEA
Păstrează-ți energia pentru lucrurile cu adevărat importante.
Distanța dintre birou și covor e mică, dar dacă există un scaun între ele, pisica mea va coborî de pe birou pe scaun și apoi de pe scaun pe covor. Așadar, să nu complicăm lucrurile mai mult decât e cazul. Investițiile de resurse (fizice, mentale, emoționale) se fac strategic.
Iubește necondiționat.
Când o cert, pisica mea vine către mine, cu ochi mari și întrebători.
Cunoaște-ți spațiul.
În decursul unei zile, pisica mea face înconjurul spațiului de locuit de două ori. Se uită după canapea, sub fiecare scaun, deschide cu lăbuța ușa șifonierului și se uită în sus și în jos, apoi deschide cealaltă ușă și se uită în sus și în jos… e foarte conștiincioasă și conștientă. Își cunoaște spațiul. Își asumă responsabilitatea pentru spațiul ei. Nu are a se mira de ceea ce ar găsi după o ușă pe care nu a deschis-o de 5 ani. Și știe că nu e treaba altuia să-i deschidă ușile și să-i arate ce-i acolo.
Evident că eu am uși nedeschise încă.
Pentru sfaturi de la Chris Nel, Chuck Edward, Vincent Van Gogh, Jacqui Banaszynski citește pe hrmanageronline.ro.
