Skip to main content

Leadership

    • Femeile-manager muncesc prea mult, ca să nu fie prea puțin



      Nevoite să-și legitimeze mereu poziția într-un domeniu în care nu există așteptări că ar putea avea succes, femeile-manager sunt precaute, caută să nu greșească, sunt „manageri de criză”, muncesc prea mult ca să nu fie prea puțin, cer prea mult de la angajați și au obsesia controlului, ‒ toate acestea de teama eșecului. Un interviu cu sociologul Loredana Ivan despre provocările încă existente legate de egalitatea de gen în societatea românească. 
    • Nu trebuie să fii tu şeful. Poţi schimba multe în compania ta


      © 2015 Harvard Business School Publishing Corp.

      Majoritatea locurilor de muncă sunt puse în faţa unor imperative constante de a se schimba – începând de la chestiuni aparent banale precum instalarea unor noi imprimante de birou şi până la cele majore, precum implementarea unor noi politici menite să sprijine creşterea diversităţii forţei de muncă. Dar problema modului în care ar trebui procedat ca să impulsioneze schimbarea, astfel încât oamenii să o accepte şi chiar să şi-o dorească, este în permanenţă un motiv de frustrare.
    • Femeile CARIERE - Doamnele care ne inspiră minut cu minut




      Sunt multe femei care s-au făcut cunoscute prin propriile afaceri, prin propriile forțe. Am aflat de la acestea ce înseamnă afacerea lor, cum reușești să obții echilibrul dintre viața personală și viața profesională. Am învățat că trebuie să lupți pentru a obține ceea ce îți dorești. Am învățat că o femeie este puternică și poate fi la fel de bună ca un bărbat atunci când vine vorba de conducerea unei companii. Mai jos sunt câteva exemple cu „Femeile Cariere.ˮ
    • Concurs: 5.000 de euro pentru un scurtmetraj

      Concursul The Pitch, unul dintre cele mai populare proiecte la ediția de anul trecut, revine la Festivalul Internațional de Film NexT (15 - 19 aprilie, Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPRO). Cineaștii aflați la început de drum se pot înscrie, pentru al doilea an consecutiv, în cursa pentru un premiu de 5.000 de euro, bani acordați pentru producția unui scurtmetraj. Competiția este organizată de ShortsTV, canalul dedicat scurtmetrajelor, și are loc în cadrul mai multor festivaluri, inclusiv cel de la Cannes. 
    • Profesioniștii României susțin dezvoltarea tinerilor

      Începând de luni, 9 martie 2015, tinerii din București (deopotrivă liceeni și studenți) sunt așteptați să ia parte GRATUIT la Conferintele practice pentru tineri BookLand Evolution, un proiect cultural inovator care încurajează performanța și promovează adevăratele valori în rândul tinerilor.   
    • Cadouri pentru ea

      Cu ocazia zilei de 8 martie îi poți face un cadou prin care să îi arăți că o înțelegi și o susții, fie că este vorba de iubită, soție sau mamă, indiferent dacă este o persoană pasionată de modă, o femeie activă sau orientată către carieră. Specialiștii ThePhoneGeeks propun câteva idei de cadouri tech, în funcție de stilul de viață și personalitatea ei.
    • Bursele Superscrieri - 18.000 de euro pentru realizarea a 9 proiecte jurnalistice

      În 2015, Fundația Friends For Friends continuă, alături de partenerii săi, Avon România și BRD - Groupe Société Générale, programul de finanțare și suport pentru jurnalismul de calitate  din România. Proiectul Bursele Superscrieri propune autorilor români două teme de interes public: violența domestică și educația formală și oferă 9 burse jurnalistice, fiecare în valoare de 2.000 euro. 
    • Fondatoarea Bodyshape Transformation Centre premiată pentru cel mai îndrăzneț Start-up

      În cadrul celei de-a doua ediții a Premiilor de Excelență She Business, Irina Alionte, fondatoarea Bodyshape Transformation Centre București, a câștigat trofeul ”Cel Mai Îndrăzneț Start-up” la numai 26 de ani. În acordarea votului pentru această secțiune a competiției, membrii juriului au ținut cont de rezultatele sale obținute pentru proiectele îndrăznețe Club Cardio și Born2Succeed cu care și-a început cariera de antreprenor la Londra, în urmă cu doi ani.
    • Impactul economic generat de femeile migrant




      În luna femeilor aflăm din ce în ce mai multe vești bune despre ele. De la Western Union aflăm că 291 de miliarde USD, jumătate din volumul total anual al transferurilor internaționale de bani este transferat de femei. Femeile reprezintă aproximativ jumătate din totalul migranților internaționali și fac transferuri de bani la un nivel egal cu transferurile efectuate de bărbați. Pe plan global, aproximativ 51% dintre cei care folosesc serviciile Western Union pentru a face transferuri transfrontaliere de bani sunt femei.
    • Fiecare Generaţie cu jucăria ei!...sau nu




      Poate că v-aţi plictisit să tot citiţi despre generaţii şi despre cum ar trebui să se înţeleagă Ycii și Xşii la locul de muncă. Dar asta este realitatea în care trăim. Just look around! Poate denumirile par academice, la fel ca şi conceptele din jurul subiectului, dar în final ăştia suntem şi trebuie să fim conştienţi de caracteristicile fiecărei generaţii pentru a nu ne frustra, pe de o parte, şi pentru a aduce plus valoare în companie, pe de altă parte.
    • Cum să-ți faci propria echipă fantastică




      O echipă de vis câștigă cele mai bune proiecte. Are cele mai tari meciuri și iese mereu învingătoare. De aceea, cei mai buni manageri caută întotdeaună să-și ducă echipa pe care o conduc la următorul nivel. Ei nu sunt niciodată satisfăcuți cu „merge și așa”. Știu că oamenilor le place să fie în echipa câștigătoare și de aceea le creează toate condițiile ca acest deziderat să se îndeplinească. Vrei să ai și tu cea mai bună echipă? Vrei să-ți creezi propria echipă fantastică? Urmărește acești pași:
    • Milenialii vor conduce lumea




      Primul val al milenialilor este din ce în ce mai numeros în rândul forței de muncă și a ajuns să modeleze sau să ia decizii cheie în companiile în care lucrează. Prin prisma acestui adevăr, este foarte important să înțelegem impactul pe care îl au milenialii în contextul schimbărilor permanente care au loc la locul de muncă. Sunt fie narcisiști leneși, fie optimiști energici care vor să salveze lumea. Deci, cum sunt milenialii, cu adevărat?
    • Presiunea unei vieți echilibrate, pe femeile Generației Y

      Generaţia Y este aşteptată să aducă schimbări fără precendent în cultura organizaţională, pe aceasta existând o presiune foarte mare pentru echilibrarea balanţei între timpul de muncă şi viaţa personală, potrivit unui raport PwC. Totodată, există şi nevoia de flexibilitate, pe care o cer 97% dintre bărbaţii şi femeile acestei generaţii.
    • Comunicarea dintre oameni a atins un nou nivel




      „Comunicare“ este deja un cuvânt aflat în pragul demonetizării, iar asta din cauza uzitării lui excesive în ultimele decenii. Vă invit să vorbim astăzi despre metoda care schimbă perspectiva. „Cum să le spun...” este numele cărţii lui Gérard Collignon, ce are subtitlul „Process Communication”. Este o producţie recentă, 2015, semnată de Editura Trei.
    • Balanța puterii se schimbă. De ce m-aș angaja la tine?




      Dacă până acum companiile se întrebau de ce ar trebui ca un potențial candidat să fie acceptat să lucreze pentru ele, acum poziția de putere s-a schimbat. Generația tânără aduce, astăzi, un nou set de valori, în companie. Noua forță de muncă din firme nu mai caută doar un salariu mare sau o carieră de succes, tinerii vor mai mult. Vor un SCOP.  Toți vor să știe de ce. ”De ce ar trebui să lucrez aici, cum se potrivește ce îmi oferi cu ce vreau eu de la viață și de ce face această companie ceea ce face?”. Studenții de astăzi și proaspeții absolvenți nu mai fac distincție între locul de muncă și timpul liber. Carierele lor sunt o parte importantă din identitatea lor și, în mod consecvent, o parte integrantă din viața lor. 
    • Veşti bune pe piaţa muncii: cu 30% mai multe joburi şi salarii mai mari

      Piaţa locurilor de muncă a cunoscut o schimbare de trend încă de la jumătatea anului 2013. Ulterior, cererea de recrutare din partea companiilor a crescut constant şi a accelerat vizibil pe parcursul anului 2014, când numărul joburilor disponibile online a crescut cu 43%, cel mai înalt nivel de după 2008, anul de vârf al pieţei, potrivit unei analize a site-ului de recrutare, eJobs. 
    • Leadership prin artă. Tiberiu Soare: În absența muzicii n-aș exista



      Singurul tip de emoţie pe care Tiberiu Soare admite că îl resimte înainte de concert este nerăbdarea. Abia aşteaptă să înceapă. Se întreabă doar cât de bine va ieşi, pentru că, de ieşit altfel decât bine, n-ar avea cum să iasă. În rest, dă o probă de leadership în fiecare secundă în care se află în faţa orchestrei. E nevoit să ia decizii, câteodată instantaneu, în fracţiuni de secundă. 

       

Recomandările editorilor