Probabil ca este ceva prin aer, cum îmi place mie să spun, însă în ultimul timp subiectul central al majorității ședințelor de coaching, fie că s-au întâmplat cu tineri sub 25 de ani, fie cu manageri de top, a fost acela legat de decizie. Am întors împreună situația și pe o parte, și pe alta – vă asigur că s-au găsit și părți despre care eram departe de a crede că ar putea exista – am analizat-o din toate punctele de vedere și, inevitabil, a venit timpul ca partenerul meu de coaching să ia o decizie. Dar… s-a așternut liniștea!

Pentru a supravieţui, şi mai ales pentru a performa, companiile trebuie să facă tot ce le stă în putinţă pentru a se îngriji de starea de spirit a angajaţilor. Să îi motiveze, să le creeze un spaţiu unde să se simtă în largul lor, să se îngrijească de sănătatea şi tonusul acestora. De ce ar face acest efort? Pentru că el se traduce în rezultate de business, ne spune Catherine Gall, cercetător Steelcase, companie lider mondial în industria mobilierului de birou. Catherine călătoreşte în toată lumea şi studiază comportamentul oamenilor la job, în corporaţii şi companii, propunând apoi un model viabil, un model de wellbeing.

Am vorbit cu Catherine, sosită în România la invitaţia companiei de consultanţă şi design de spaţii de lucru Corporate Office Solutions, despre cum ar trebui să arate, în general, viaţa noastră la muncă, despre cum s-au schimbat percepţiile şi doleanţele angajaţilor, şi despre noua paradigmă a vieţii la locul de muncă, pe care a născut-o tehnologia. 

Timp de 17 ani, Juan Reinaldo Sanchez a fost garda de corp personală a preşedintelui cubanez Fidel Castro. Fostul bodyguard a decis să dezvăluie din secretele vieţii nevăzute a liderului de la Havana în cartea sa "Viaţa ascunsă a lui Fidel Castro".

Am văzut că ultimele tendinţe în dezvoltarea personală arată că este normal să îţi lipsească pasiunea. Ba, mai mult decât atât, îndeamnă la relaxare, iar mesajul este ceva de genul următor: „e o prostie să ai un scop sau o pasiune în viaţă, stai liniştit şi vezi-ţi de viaţa ta ca şi până acum.”

Nici vorba de psihologie inversă! Este doar îndemnul sincer al multor psihologi care îi şi dau dreptate lui Erich Kästner , scriitor german care spunea: „E simplu să iei viaţa în serios. Şi e dificil să iei viaţa în glumă”. Pentru că a devenit real faptul că avem nevoie de anumite schimbări în modul de a gândi despre noi, pentru a scăpa de o parte din stresul cotidian.

M-am trezit la un moment dat că am un to-do list infernal, că este nevoie să cresc portofoliul de clienți, că mi-aș dori să scriu o carte, că mi-aș dori să mă văd mai mult cu prietenii, că mi-aș dori să fiu mai organizată, să am mai mult timp pentru mine, să am mai mult timp pentru firmă etc.

© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.

Copiii mei merg la o şcoală publică din New York. La fel cum se practică în multe dintre sistemele şcolare din întreaga Americă, părinţii elevilor ajută în fiecare an la obţinerea unei finanţări vitale pentru şcoală, pentru a completa resursele, adesea insuficiente, asigurate de sistemul public de învăţământ. În comunitatea în care locuiesc, cel mai important eveniment de strângere de fonduri din întregul an este licitaţia anuală a şcolii, în care au loc licitaţii „live” şi licitaţii „tăcute”.

Ca mulți dintre voi, cei care citiți acum aceste gânduri, dar și ca mulți alți semeni din întreaga lume, și eu mi-am petrecut până acum viața făcând lucruri care mi-au plăcut enorm, lucruri pe care am avut nevoie să le fac și lucruri pe care alții le așteptau de la mine.

Clubul de afaceri She Business organizează joi, 12 decembrie, evenimentul She Business Christmas Charity şi prima ediţie a Premiilor de Excelență She Business.

Nu recunoştem prea des, însă cele mai multe acţiuni pe care le facem în viaţă le facem pentru că vrem să-i impresionăm pe ceilalţi. Gândiţi-vă la felul în care ne îmbrăcăm, la locurile pe care le frecventăm, la pozele din vacanţă pe care le punem pe Facebook sau la maşina pe care o conducem. Toate sunt prelungiri ale personalităţii noastre care, într-un fel sau altul, au rolul lor în a-i seduce pe cei din jurul nostru. Dar avem şi alte metode la dispoziţie, mult mai puternice.

Poate crezi că ar trebui să citeşti o listă de cărţi, atent selectată de vreun profesor respectat, să vezi un anumit număr de filme sau să vizitezi nişte locuri simbol de pe planetă. Nici vorbă! Lucrurile de tipul acesta nu te vor ajuta prea tare când vei avea 30 şi ceva de ani, spun specialiştii de la Business Insider.

Doi cercetători în psihologie susţin că există viaţă şi la muncă şi, mai mult decât atât, ea implică acelaşi flux constant de emoţii, sentimente, trăiri, pe care oamenii îl experimentează şi în restul zilei, în viaţa personală, de familie.

Fiecare dintre noi ne naştem cu un talent, însă, cu timpul, din cauza unor întâmplări sau experienţe, uităm că acesta există şi nu ştim să îl fructificăm, ajungând să credem că poate nu am fost înzestraţi în acest sens. Atunci nu ştim sau nu vrem să căutăm mai multe despre asta şi să ne îmbunătăţim. Ajungem să ne pierdem încrederea în talentul nostru.

Fie că au ales să plece pentru a studia sau să îşi caute un job mai bun, mulţi români au ajuns să lucreze în străinătate. Şi aici nu este vorba doar despre arhicunoscutul exod al medicilor şi, mai nou, al inginerilor şi arhitecţilor români care au luat calea Orientului Mijlociu în căutarea de proiecte şi salarii care să îi mulţumească.

După 23 de ani petrecuţi în capitalismul de tip mioritic în care am muncit din greu sau am făcut combinaţii cât să ne luăm SUV-uri şmechere cu care să băgam în boală Coana Europa când plecăm în vacanţă; după ce ne-am făcut casă pe pământ ca să scăpăm de blocurile ceauşiste pline de gândaci de bucătărie şi ţevi care fluieră când face vecinu’ duş; după ce am ajuns cu nevasta în prag de divorţ şi ne-am ignorat copiii mirându-ne acu’ că vorbesc monosilabic şi-şi poartă părul bufnit în cap de parcă s-au jucat cu agrafa-n priză; după ce observăm că am facut ditamai burdihanu’ şi ne ia cu vertij când urcăm două etaje pe scări, ei bine după toate astea ne pocneşte drept în moalele capului o mare revelaţie. Şi anume, că nu se mai poate, că „WTF”, că viaţa noastră „sucks” şi trebuie să schimbăm ceva. Foarte bine! Vorba aceea, mai bine mai târziu decât niciodată..., mai bine bogat şi sănătos decât sărac şi bolnav.

Habar n-am dac-o fi flagelul principal al deceniului. Știu sigur că este unul dintre cele mai insidioase. Văd simptomatologia aproape zilnic într-o grămadă de organizații. La început am fost doar speriat. Acum am mai îmbătrânit și sunt terifiat de-a dreptul. Și de-a stângul, dacă mă gândesc bine. Bat în lemn, scuip în sân, sunt la un pas de contractarea masivă a Adevăratei Asociații A Adevăratelor Urmașe Ale Mamei Omida, pentru descântec, rupere de farmece și izbăvire. M-am gândit să-i dau un nume, să fie mai simplu. I-aș spune " N.A.I." (și e bine să n-o ai)- "Năuceală Acută Încrâncenată" sau "S.H.I.T." – "Sminteala Horror Intens Traumatizantă" - caracterizată prin "suspendarea temporară (sper eu) a oricăror acțiuni cerebrale dedicate farmecului vieții în general". Pericolul stă în cronicizarea maladiei. Iar eu cred că văd deja cazuri iremediabil naufragiate. E timpul vaccinului și al profilaxiei. Cât s-o mai putea. De s-o mai putea.

Sâmbătă, 8 iunie, de la ora 20.00, are loc la Clubul Ţăranului Român premiera piesei de teatru „Del duma, Vorbeşte-le despre mine”, spectacol de teatru documentar în care poveştile a patru femei de etnie romă se îmbină cu muzica tradiţională romani.

Dacă intenționați să întocmiți o listă cu lucrurile pe care ar trebui să nu le mai faceți, poate că ar fi bine să le includeți și pe următoarele opt. 

Câţi dintre noi ne dăm seama că, uneori, ne preocupă mult prea mult să ne punem întrebarea dacă suntem fericiţi? Poate că am uitat „pe parcurs” că noţiunea de fericire nu este întotdeauna palpabilă. Fericit poţi fi privind cerul senin, admirând un boboc de floare sau urmărind cum ideile se succed şi capătă un anume sens, aşa cum li s-a întâmplat astăzi celor care au fost prezenţi la evenimentul „În căutarea fericirii”, organizat de Revista CARIERE, al cărui invitat a fost domnul Andrei Pleşu.