
PreJudecata de valoare. Madi Rădulescu, despre șabloane, etichete și ipocrizii
Baby-Boomers (aflată foarte aproape de pensionare, așadar, din ce în ce mai redusă numeric), Generația X, aflată în ultima etapă a carierei,
„Sunt leneși și imprevizibili”, „O nație relaxată ca asta nu am văzut”, „Prea maniaci cu munca, nu au viață personală” sau „Sunt prea individualiști”. De câte ori nu ați auzit aceste ștampile puse pe o întreagă nație care numără zeci sau sute de milioane plecând de la o interacțiune cu un reprezentant al ei sau cel mult cu câteva zeci? Cât adevăr și câtă prejudecată există aici?
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
În anul în care s-a născut soţul meu, 1953, doar 5% dintre americani preferau să aibă drept şef o femeie şi nu un bărbat. Conform unui nou sondaj de opinie realizat de Gallup, această pondere a urcat la 23%. Între timp, proporţia oamenilor care preferă să lucreze pentru un şef care este bărbat a scăzut în mod abrupt, de la două treimi în 1953 la circa o treime în prezent.
Middle managerii sunt percepuţi ca fiind prinşi undeva… la mijloc. Și pe bună dreptate! Ei sunt cei care se uită în sus cerând ajutor și suport de la top management, pe care deseori îl văd drept model și punct de reper, şi tot ei sunt cei care se uită în jos pentru a ști pe cine se pot baza.
© 2012 Harvard Business School Publishing Corp.
Ai auzit feedback-ul de la managerul tău şi bombănelile oamenilor din echipa ta: eşti văzut drept un micromanager care e înclinat să intre prea mult în detalii şi să rămână încurcat în detalii. Obţii rezultate foarte bune, dar cei din senior management te văd doar ca pe un manager bun în chestiuni operaţionale şi pun sub semnul întrebării capacitatea ta de a renunţa la control şi a fi în stare să operezi la nivel strategic. Ia stai un pic, te gândeşti tu. Delegarea sună foarte bine pe hârtie, numai că tu eşti responsabil de nişte proiecte foarte importante, iar managementul se aşteaptă ca execuţia lor să fie impecabilă. Cum vor să le aibă pe amândouă?
Afectate puternic de criza, companiile care inca mai fac angajari incearca sa reduca, pe cat posibil, costurile de recrutare. Unele decizii sunt luate, insa, pe baza unor prejudecati legate de costurile si dezavantajele externalizarii procesului de recrutare.
Ce pot face organizatiile cu cei din generatia 50+? Sa nu-i mai trimita la training, sa nu-i mai pregateasca, sa-i dea afara, sa ii pedepseasca pentru reticenta lor? E o varianta. Sa-i accepte, sa profite de experienta lor, sa-i recunoasca pentru ceea ce au facut. Sa-i implice in schimbare, nu doar sa le ceara sa se schimbe. Sa-i faca responsabili de schimbare. Poate fi o alta varianta.