Skip to main content

operatiuni

    • Twitter face reduceri de personal

      Rețeaua de socializare Twitter a anunțat că va renunța la circa 350 din angajații săi, circa 9%, pentru a reduce costurile și a-și reprioritiza operațiunile.
      Cei de la Twitter au anunțat că aceste măsuri țintesc trecerea pe profit în 2017. Conform portalului Recode, tăierile de personal ar urma să vizeze echipele de vânzări și de marketing ale companiei.
    • Cum e să fii manager în Ucraina

      © 2015 Harvard Business School Publishing Corp

      Majoritatea oamenilor din lume consideră că efectele conflictului din Ucraina – marcat de luptele armate ce au loc în estul ţării între armata ucraineană şi separatiştii pro-ruşi susţinuţi de Moscova – reprezintă o catastrofă geopolitică şi umanitară. În fosta mea poziţie, de Managing Director al companiei Philip Morris din Ucraina, unde am lucrat din ianuarie 2012 şi până în februarie 2015, am fost forţat să văd situaţia drept o criză care ne punea în pericol oamenii, operaţiunile şi profitul. Atunci când protestele paşnice s-au transformat în ciocniri violente, iar confruntările şi luptele armate au devorat întreaga naţiune ucraineană, în compania noastră „a picat” orice regulă după care se desfăşurau în mod normal, până atunci, operaţiunile de afaceri. Fluxurile noastre de aprovizionare şi distribuţie au fost întârziate sau întrerupte; am pierdut teritorii de piaţă din cauza războiului şi a anexării de către Rusia a teritoriului aferent regiunii din peninsula Crimeea; am fost nevoiţi să gestionăm impactul mobilizării militare a unora dintre angajaţii noştri şi a trebuit să-i relocăm sau să-i redistribuim în alte puncte de lucru pe aproape 100 de angajaţi, împreună cu familiile lor. 
    • Barierele lingvistice, "dusmanul" business-ului de succes

      Aproape jumătate din directorii companiilor globale consideră că barierele lingvistice sunt un factor determinant în succesul acordurilor internaţionale, cauzând mari pierderi financiare atunci când nu sunt depăşite de partile implicate, arată un raport al instituţiei Economist Intelligence Unit, parte a Economist Group.

Recomandările editorilor