obligatii
-
Piața muncii este una tensionată și angajatorii încearcă pe cât posibil să își păstreze angajații și să îi ajute cu tot ce pot ei mai mult astfel încât să își poată desfășura munca în continuare. -
Ce drepturi și obligații aveți dacă munciți de acasă
Din ce în ce mai mulți angajați lucrează de la domiciliu, fie că aleg acest tip de colaborare cu o companie pe termen mai lung, fie că optează pentru câteva zile pe lună când să lucreze de acasă. Pentru cei care au decis deja că acesta este stilul de lucru care li se potrivește, dar și pentru angajații care au încă dubii, Ioana Dumitru, Managing Associate Popovici Nițu Stoica & Asociații, vine cu câteva precizări foarte importate legate de aspectele legale privind munca la domiciliu. -
Unii studenţi de la Medicină ar putea fi obligaţi să muncească în România
Studenţii de la Medicină care primesc burse de studiu ar putea semna un contract prin care se obligă să nu plece în străinătate în perioada studiilor de licenţă şi de rezidenţiat. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, spune că se lucrează la această măsură care ar reduce exodului medicilor. -
Ce drepturi îţi garantează contractul tău de muncă
Eşti angajat? Atunci, cel mai probabil, ai semnat un contract de muncă cu angajatorul, contract care îţi asigură o serie de drepturi special reglementate. -
Trei intrebari pe care trebuie sa ti le pui inainte sa-ti dai demisia
Atat lucrurile bune, cat si cele rele, se termina la un moment dat. E aceeasi situatie si cand vine vorba de job-urile pe care le avem de-a lungul carierei. Daca ai ajuns la momentul in care vrei sa-ti parasesti angajatorul, pentru ca te-ai plictisit sau pur si simplu vrei sa faci altceva, iata trei intrebari la care merita sa te gandesti inainte sa-ti dai demisia.
-
Drepturile salariatului – care sunt acestea şi ce aspecte importante trebuie să reţinem?
În conformitate cu legislația în vigoare, drepturile și obligațiile salariatului sunt prevăzute în mod expres și, mai mult decât atât, salariatul nu poate renunța la drepturile sale recunoscute de lege, întrucât încălcarea acestei interdicții este lovită de nulitate.
-
Legea zilierilor: obligaţii, amenzi şi domenii de activitate noi şi schimbări privind remuneraţia
După ce a fost modificată spre sfârşitul anului trecut, legea zilierilor (L nr. 52/2011) va fi modificată din nou, potrivit unui act normativ adoptat recent de Parlament.
-
Ce drepturi şi obligaţii au salariaţii şi angajatorii?
Pentru a evita orice fel de abuzuri, lipsiri de drepturi sau sancţiuni, orice salariat ar trebui să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile.
-
Prelungirea concediului de creştere a copilului prin concediu fără plată. Ce obligaţii are beneficiarul?
După expirarea perioadei de un an a concediului de creştere a copilului, cu plata aferentă a indemnizaţiei, oricare dintre părinţi poate solicita un concediu fără plată până la împlinirea a vârstei de doi ani a copilului sănătos, conform OUG nr. 111/2010 (actualizată).
-
Obligațiile recrutorilor față de candidați
Sunt nenumărate articole conform cărora candidații trebuie să respecte un anumit set de reguli înainte de interviul de angajare, în timpul acestuia cât și după terminarea lui. De obicei aceste reguli se raportează la comportamentul psihologic și cel tehnic. Primul referindu-se la acțiuni ce țin de comunicare, mimică, gesturi, tonalitate, fluență verbală, inteligibilitate (practic vorbim despre interrelaționare), iar cel de-al doilea comportament (cel tehnic) raportându-se la faptul dacă și cum s-a informat candidatul despre compania la care se va prezenta pentru interviu, ce informații va prezenta intervievatorului, care este obiectivul intervievatului, cum îl prezintă și, desigur, în cazul în care există teste tehnice (logico-matematice, spre exemplu) cum le gândește, desfăsoară și rezolvă.
-
De ce am scris despre asertivitate în numărul trecut
Pentru că este o temă până acum prea puţin „atacată“. Pentru că noi, românii, nu prea suntem dispuşi să tratăm problemele, diferenţele de opinie sau conflictele cu cărţile pe masă şi într-o manieră care nu lasă loc de interpretare. Pentru că este o chestiune de exerciţiu, dar şi de atitudine. Pentru că este importantă!
Recomandările editorilor
-
Industria outsourcingului în era automatizării: 90% din activitățile de back-office pot fi digitalizate - STUDIU
90% dintre activitățile de back office din industria de externalizare a proceselor de afaceri pot fi acum automatizate, potrivit raportului „Reimagining Business Processes with AI”, lansat de Parseq. -
Generația Z simte presiunea incertitudinii: cum afectează anxietatea financiară viața tinerilor
Tinerii din Generația Z trăiesc cu un nivel ridicat de stres și anxietate, cauzat în principal de incertitudinea legată de viitor și de lipsa controlului asupra evenimentelor imprevizibile. -
Care este principala provocare a antreprenorilor români | SONDAJ
Găsirea clienților reprezintă principala provocare pentru mai mult de jumătate dintre antreprenorii români, arată un sondaj recent realizat de aSpace -
Va ajunge starea de sănătate a angajaților un nou indicator de business?
Pachetele de beneficii oferite angajaților au devenit din ce în ce mai sofisticate în ultimii ani, iar în cadrul companiilor locale aproape că există o competiție în ceea ce privește numărul de inițiative de wellbeing.