Săptămânile care au trecut tocmai mi-au oferit câteva ocazii pentru a reflecta la această întrebare. Mi-am dat seama că m-am implicat în mult prea multe activităţi fără să evaluez foarte atent beneficiile reale pe care mi le-ar putea aduce sau cât de aliniate sunt acestea cu obiectivele mele. Am avut astfel ocazia să realizez că atunci când nu ne stabilim cât mai clar cu putinţă care sunt modalităţile, instrumentele prin care măsurăm progresul faţă de ceea ce ne-am propus să atingem, ajungem să ne pierdem energia şi timpul cu activităţi care poate nu sunt potrivite pentru a ne ajuta să ne atingem scopul final. Cum ştii că ești pe drumul cel bun către ceea ce doreşti să realizezi, către obiectivul tău şi mai mult, cum îţi dai seama că ai ales ceea ce este potrivit şi aliniat misiunii tale în viaţă?

Mi-a plăcut mereu să mă uit în sus și să văd cerul! Și mai mult, să mă uit în sus și să văd cerul în ochii celor care au reușit lucruri extraordinare! Am privit mulți astfel de ochi, nu am ajuns încă să-i văd, față-n față, și pe cei ai unui mare preferat al meu: Ivan Patzaichin!

Citeam „Paşi uriaşi - schimbări mici cu efecte mari” a lui Anthony Robbins şi trebuie să recunosc că m-a pus pe gânduri în ceea ce priveşte visele pe care îndrăznim să le avem şi obiectivele pe care ni le stabilim. Un citat descoperit pe una din primele pagini ale sale m-a determinat să reflectez puţin: „orice lucru pe lumea asta a fost mai întâi un vis”- Carl Sandburg. Mă întrebam cât de des ne stabilim ţeluri mult mai puţin ambiţioase din teama că nu vom putea să le atingem? Cât de des ne dăm voie să ne stabilim acele obiective îndrăzneţe, care să ne dea aripi, care ne-ar împlini viaţa odată atinse? Ce mai reuşim să construim dacă nu ne acordăm permisiunea să visăm? 

Știm cu toții că suntem încă în plină criză economică. Din păcate, în această perioadă extrem de nefastă, a găsi un loc de muncă este cu adevărat o provocare. A găsi o slujbă extraordinară, ţinând cont că sunt foarte mulţi candidaţi pe piaţă, dar foarte puţine joburi bune puse la bătaie, este o provocare şi mai mare. Cu toate aceste „bariere”, există şi numeroşi candidaţi care au reuşit „să pună mâna” pe un post de vis, fără pile şi fără a fi teribil de norocoşi. Dacă nu te numeri printre aceştia, iată care sunt motivele principale pentru care nu ai reuşit încă să te angajezi:

Cumva am fost obişnuită din copilărie cu ideea că trebuie să fiu ambiţioasă, să fac tot ce pot ca să fiu printre primii, să fac tot ceea ce este posibil ca să ating ceea ce mi-am propus. Şi asta am făcut până am căzut în extrema de a fi atât de orbită de obiectivul propus (personal sau profesional) încât nu mai vedeam nimic altceva în jurul meu. Am observat asta şi la mine şi la alte persoane în jurul meu - ajungem să ne ataşăm puternic de obiectivul pe care ni l-am propus şi ne dedicam cu totul atingerii sale, iar în momentul în care acesta poate nu se realizează, sau nu se realizează aşa cum poate ne dorim şi îl vizualizăm noi, suntem dezamăgiţi, fără a mai ţine cont de experienţele valoroase pe care le-am trăit în drumul către acel obiectiv.

Nu ţin minte vreun început de an în care sa nu îmi fi propus obiective ambiţioase pentru anul ce tocmai începea. Apoi, pe măsură ce lunile trec, obiectivele încep să se filtreze, de unele dintre ele pur şi simplu nu îmi mai aduc aminte, în vreme ce altele sunt atinse cu incredibilă uşurinţă, în mod natural, „lucrurile parcă se aşează de la sine” aşa cum îmi place mie să spun. Mi se întâmplă ca la 3-4 luni de la definirea acelei „to do list” pentru un an să revin asupra ei şi să reevaluez ce mi-am propus la începutul anului.