Skip to main content

limbi straine

    • Top trei cele mai căutate cursuri de limbi străine pentru afaceri

      Învăţarea unei limbi străine atrage după sine numeroase beneficii şi reprezintă un avantaj pentru orice persoană sau companie multinaţională care vrea să facă afaceri într-o ţară în care se vorbeşte o altă limbă decât cea nativă. Spre exemplu, în cazul multinaţionalelor, nu doar prezentarea şi imaginea acestora la nivel internaţional sunt importante, ci şi angajaţii care iau parte la procese de negociere şi dezvoltare de parteneriate pe termen lung, lucruri  care vizează cunoaşterea uneia sau mai multor limbi străine. De altfel, studiile în domeniu realizate de Comisia Europeană arată că multinaţionalele care investesc în creşterea competenţelor lingvistice şi interculturale ale angajaţilor reuşesc pe de o parte să aibă o imagine mai bună la nivel internaţional, iar pe de altă parte să crească procentul vânzărilor.

    • ASCENDIS preia 50% din acțiunile EuCom

      ASCENDIS, liderul pieţei de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării şi formării profesionale din România a cumpărat 50% din acţiunile companiei EuCom, jucător de top pe piaţa autohtonă a cursurilor de limbi străine. Valoarea tranzacţiei este estimată la peste 500.000 de euro.

    • Când devine cunoașterea unei limbi străine un avantaj

      Din ce în ce mai des citim în anunțurile de recrutare că este obligatoriu să știm o limbă străină și reprezintă un avantaj cunoașterea la un nivel avansat a cel puțin încă una. În aceste condiții, când începe să devină un atu cunoașterea unei limbi străine și când ar trebui să ne apucăm să o învățăm.

    • Ea a ales România: Dorothea Draser

      Profesoara care s-a întors să revoluţioneze, nu să se adapteze Dorothea vorbeşte fluent 7 limbi: germană, română, engleză, spaniolă, franceză, greacă şi dialectul săsesc. Cu patru dintre acestea studiate în cel mai vechi centru universitar european , cu un început de carieră în învăţământul german la doar 24 ani, cu prietenii pe viaţă legate cu colegi din toate colţurile lumii, cu o amabilitate irezistibilă, de ardeleancă, Dorotheei i-a fost dat să aleagă. Și a ales România!

Recomandările editorilor