
gaudeamus
-
Nu cumva iubirea pe care o avem față de cărți, experiențele pe care le-am avut prin intermediul lor și speranțele pe care ele ni le-au sădit în suflete ar trebui înscrise undeva? Cu siguranță. Deocamdată,
-
Cărțile autorilor români - cel mai bine vândute la Gaudeamus
Sâmbătă, la Târgul de Carte ”Gaudeamus” din București, a fost o zi plină de lansări. Pavilionul Central de la Romexpo a fost neîncăpător, iar iubitorii de lectură au avut nevoie de multă răbdare pentru a putea ajunge…la cărți! Și la Revista CARIERE a cărei prezență nu a trecut neobsevată la ceea ce a fost numit de multe ori, fără tăgadă, cel mai iubit Târg de Carte. -
Părinții înțelepți cresc împreună cu copiii lor
Ce trebuie să facă părinții pentru a le asigura copiilor lor cea mai bună educație? Să îi răsfețe sau să îi obișnuiască de mici să muncească pentru fiecare lucru pe care îl doresc, chiar și atunci când acest lucru este răspunsul la o întrebare? -
Astăzi începe a 24-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus - Carte de Învățătură
A 24-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus - Carte de Învățătură debutează miercuri la Romexpo, cărți, albume și audiobook-uri de Nina Cassian, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, George Banu și Ștefan Câlția, precum și noi ediții ale volumelor laureatului Premiului Nobel pentru Literatură 2017 - Kazuo Ishiguro regăsindu-se la standurile editurilor prezente la eveniment. -
Cărți noi, lansate la Gaudeamus
Până duminică, 20 noiembrie, are loc în Pavilionul Central Romexpo ediţia cu numărul 23 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură. Invitatul de onoare al ediţiei este China, dar ca de obicei sunt lansate cu această ocazie numeroase cărți semnate de autori români și străini. -
Ce titluri noi să căutați la Gaudeamus
Două zile pline de evenimente la Romexpo, unde are loc Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, până duminică. Sunt anunțate sute de lansări de carte, scrise de autori români și străini. Cu unii dintre aceștia și cu alte personalități importante ale României vă puteți întâlni în cadrul târgului. -
S-a deschis Târgul Internaţional Gaudeamus
Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură din Bucureşti s-a deschis astăzi, în prezenţa noului ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu. Invitatul de onoare al ediţiei din acest an este GADIF - Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România. -
Concert dedicat francofoniei la Sala Radio
O călătorie muzicală dedicată francofoniei, sub bagheta dirijorului francez Olivier Robe şi a violonistei de origine română Clara Cernat, se va desfăşura la Sala Radio în prima zi a Târgului Gaudeamus Radio România care va avea loc în perioada 18-22 noiembrie la Romexpo. -
Lansări de carte la Gaudeamus: „Mamifer”, de Ana Barton
Cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, care are loc de miercuri până duminică, vine cu lansări interesante la editura Herg Benet. -
Prima carte care te învață cum să faci bani din tranzacțiile online
Admiral Markets aduce în România cea mai bună publicație în domeniu din 2013, ce va fi lansată oficial la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, sâmbătă, 22 noiembrie, ora 11.00. -
De ce a rămas în istorie ziua de 19 noiembrie
Se scrie istorie în fiecare zi. De asemena, suntem norocoși că se nasc printre noi oameni care ne dau lecții de viață, idei, cunoștințe. Astăzi, de exemplu, este data în care își lansează cartea „Pas cu pas”, Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, în cadrul Târgului de carte, Gaudeamus. -
Gaudeamus 2014. Citim şi vă povestim
A XXI-a ediţie a Târgului de carte Gaudeamus este una care ne aduce autori premiaţi cu Nobel şi pe cei mai apreciaţi şi iubiţi scriitori români contemporani. Nouă, celor peste 100.000 de vizitatori. Sau mai mulţi. -
Caravana GAUDEAMUS a ajuns în premieră la Oradea
După o mini-vacanţă în care distracţia şi activităţile în aer liber au fost pe prim plan, Radio România şi Primăria Municipiului Oradea îi invită pe locuitorii urbei la o nouă evadare din cotidian, de această dată în lumea cărţii: Târgul GAUDEAMUS Oradea, ediţia cu numărul 1. Evenimentul va avea loc în perioada 7 – 11 mai în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în parcul 1 Decembrie şi marchează o premieră şi din perspectiva formulei de organizare, întrucât este prima dată când autorităţile locale se implică în calitate de co-organizator în derularea unui târg din seria GAUDEAMUS.
-
Noutăţi, reduceri şi invitaţi de marcă, la Gaudeamus
Ediţia cu numărul 20 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS Carte de învăţătură, organizat de Radio România, deschisă oficial miercuri, 20 noiembrie, ne aşteaptă în acest weekend ,până maine seară (orele 20), în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo.
-
„Grupul ţărilor nordice”, invitat de onoare la GAUDEAMUS
Ediţia cu numărul 20 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS Carte de Învăţătură, organizat de Radio România s-a deschis oficial miercuri, 20 noiembrie, la ora 12.00. Târgul Internaţional GAUDEAMUS are loc în perioada 20 – 24 noiembrie în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo.
-
Caravana Gaudeamus a pornit în misiune
Miercuri, 17 aprilie 2013, s-a deschis ediţia a 14-a a Târgului GAUDEAMUS Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat de Radio România, în colaborare cu studioul regional Radio România Cluj. Târgul GAUDEAMUS prezintă publicului în acest an oferta editorială a 89 de expozanţi: edituri, agenţii de distribuţie de carte, instituţii culturale şi de învăţământ, la care se adaugă 38 de evenimente culturale: lansări şi prezentări de carte având ca protagonişti nume de notorietate pentru viaţa culturală a Clujului. Târgul va fi deschis în Piaţa Unirii până duminică, 21 aprilie.
-
GAUDEAMUS 2012: “Scrisorar” de Mihail Şişkin, în topul celor mai vândute cărţi ale editurii Curtea Veche
La cea de-a XIX-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, ce a avut loc între 21 şi 25 noiembrie 2012, Curtea Veche Publishing a fost prezentă cu numeroase noutăţi editoriale, premii şi reduceri de preţ de până la 50%. Publicul a putut întâlni numeroşi autori, nu mai puţin de zece evenimente având loc la standul editurii.
-
Titluri noi şi autori celebrii la Târgul Gaudeamus 2012
Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, ediţia a XIX-a, se desfăşoară de miercuri până duminică (21-25 noiembrie), în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.
-
25-27 noiembrie: Festivalul DaKINO, Gaudeamus, spectacole de balet şi concerte
Se anunţă un weekend plin de festivaluri de film, concerte şi târguri de carte. Astfel, vor avea loc Zilele Filmului Polonez, care se vor desfăşura timp de o săptămână, începând de duminică, 27 noiembrie, la cinema Scala şi Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) – Studioul Horia Bernea.
-
Recomandari pentru weekend-ul 19-21 noiembrie
Targul International Gaudeamus, Zilele Filmului Maghiar, Serile Tanarului Cinefil si concertele Anathema si Iris sunt cele mai importante atractii ale acestui sfarsit de saptamana.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...