
fiscalitate
-
Construcțiile au accelerat puternic în primele patru luni ale anului 2025. Au înregistrat o creștere de 8,5% față de perioada similară din 2024, conform datelor analizate de Colliers. Avansul cel mai important s-a înregistrat în
-
Iată în ce domeniu a fost gândită cea mai severă penalizare fiscală
Criza sanitară și situația de la graniță au produs și produc schimbări majore pe toate planurile. „Schița măsurilor fiscale pregătită de coaliția de guvernare descrie menținerea sistemului de impozitare a veniturilor prin cota unică, care -
În toamna lui 2017, bate vântul schimbării în fiscalitatea românească
Schimbarea anotimpului aduce cu ea modificări de impact pentru contribuabilii români. Pe lângă măsura privind plata defalcată a TVA, un subiect pe marginea căruia s-a discutat cu multă pasiune, în Monitorul Oficial a trecut oarecum nebăgată în seamă o ordonanţă de modificare a Codului de Procedură Fiscală.
Aceasta din urmă ar putea aduce totuşi pentru plătitorii de impozite din România probleme cel puţin la fel de mari precum noul sistem de gestionare al TVA. Să le luăm pe rând. -
Mai multe tichete cadou de Paşti
Numărul companiilor care acordă salariaţilor bonusuri de Paşti sub forma tichetelor sau cardurilor cadou ar putea creşte în acest an cu 20%, estimează Edenred, companie emitentă de tichete și carduri pentru salariați. Și asta pentru că începând din acest an companiile pot acorda salariaților bonusuri de Paște 100% neimpozabile. -
De ce nu e Codul Muncii mai protectiv cu angajatul
Un Cod al Muncii protectiv cu angajatul îngreunează intrarea acestuia pe piața muncii, susține secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Gabriel Biriș. Într-o conferință de presă, acesta a mai afirmat că sunt foarte mari contribuțiile sociale plătite în România. -
Peste 150 de antreprenori și angajați cheie din companii au participat la „IMM Restart ” Târgu Mureș:
Evenimentul face parte dintr-un proiect național conceput și organizat de doingbusiness.ro și a adus în fața oamenilor de afaceri din Tîrgu Mureș principalele provocări ale perioadei următoare în ceea ce privește economia: fiscalitatea, asigurarea împotriva riscului de afaceri, modalitățile de protecție împotriva partenerilor comerciali fără bună reputație de afaceri, mijloacele prin care companiile pot realiza cheltuieli inteligente în vederea dezvoltării, beneficiile noilor tehnolgii în era hiperconectivității informatice pentru promovare necostisitoare și eficientă. -
Fiţi cu fiscalitatea "la zi"! Speţa fiscală poate ajunge una penală
Tendinţe noi în derularea inspecţiilor fiscale s-au arătat în ultima jumătate de an, tendinţe de care companiile trebuie să ţină cont pentru a evita amenzi, penalităţi, dar şi repercusiuni mai serioase, potrivit celor de la EY Romania. -
România va avea noi reguli fiscale în următorii 5 ani
Regulile fiscale se vor schimba şi în România în următorii 5 ani, ca urmare a transformărilor legislaţiei fiscale internaţionale, cu accent pe creşterea transparenţei şi a schimbului de informaţii între state la nivel global, potrivit PwC. -
România are cel mai mare deficit de încasare a TVA-ului
Conform studiului dat publicităţii de Comisia Europeană privind deficitul de încasare a TVA-ului în 2012, care acoperă toate statele membre, cu excepţia Ciprului şi Croaţiei, România are cel mai mare deficit de încasare a TVA-ului (44%), urmat de Slovacia (39%), Lituania (36%) şi Letonia (34%).
-
Antreprenoriat, fiscalitate şi găuri negre
La momentul în care scriu acest articol s-au împlinit 15 zile de când un avion cu 239 de oameni la bord ce efectua un zbor pe o linie comercială a dispărut fără urmă de pe ecranele radarelor. Întreg mapamondul discută despre eveniment, resurse impresionante sunt angrenate în operaţiunile de căutare, experţi renumiţi sau de ocazie lansează scenarii mai mult sau mai puţin realiste cu privire la ce s-ar fi putut întâmpla. Cel mai fantezist dintre toate este cel care susţine nici mai mult nici mai puţin că aeronava ar fi fost înghiţită de un aşa numit ”Triunghi al Bermudelor” sau de o gaură neagră. Ceea ce mă readuce cu gândul chiar la domeniul în care îmi desfăşor zi de zi activitatea: fiscalitatea românească!
-
O privire asupra indicatorilor de acţiune ai României în rapoarte globale
Românii, se ştie, nu sunt cei mai bogaţi oameni din lume. Credit Suisse Research Institute a calculat în 2012 o „avere” (vezi definiţia mai jos) pe cetăţean adult în România de 17.164 USD, în condiţiile în care cea mai mare parte a Europei de Vest trece de pragul de 100.000 USD pe locuitor adult. Partea bună este că „averea” noastră a crescut de 4,5 ori din 2000 până în 2012, chiar şi cu ajustarea severă de 36% în perioada 2011-2012 la nivelul averii naţionale - fără a aduce în discuţie realitatea disparităţilor în distribuţia averii în România.
-
Ernst & Young lansează competiţia Young Tax Professional of the Year 2013
Ernst & Young a dat start celei de-a treia ediții a Young Tax Professional of the Year,competiţie ce le permite studenţilor cu rezultate academice bune, selectaţi din peste 30 de ţări, să concureze şi să se afirme în faţa unui juriu de experţi, demonstrându-şi abilităţile tehnice şi profesionale în domeniul fiscal.
-
Modelul polonez NU i se potriveşte României. Cel bulgăresc, DA
Colectarea şi cheltuirea eficientă a banului public rămân pentru România un deziderat greu de atins, după 22 de ani în care filosofia fiscală a căpătat nuanţe suprarealiste, tradiţional politice. Într-un moment în care economia românească gâfâie şi cere sprijin pentru a reveni pe plus , vedem cum finanţele publice încercă să controleze o evaziune fiscală galopantă sau un proces de colectare a taxelor şi impozitelor încă foarte deficitar. Pentru o parte din aceste probleme, Ionuţ Dumitru – preşedintele Consiliului Fiscal – propune o serie de soluţii, toate încadrându-se în liniile pragmatice ale altor ţări care au reuşit să doboare astfel de „dragoni economici”. Opiniile sale, personale sau parte a poziţiilor emise de Consiliu, se lovesc şi vor continua să întâmpine rezistenţă din partea unor tabere atrase de mirajul câştigării de votanţi. Progrese s-au mai făcut în anumite direcţii, însă prea mici pentru un stat cu pretenţii de actor european de seamă.
-
Fiscalitatea în România și contextul european
Criza economică şi cea a datoriilor suverane din zona euro au creat o multitudine de probleme statelor europene şi nu numai. Autorităţile au încercat să găsească diverse măsuri de combatere a efectelor neplăcute cauzate de mediul economic nefavorabil şi de deficitele bugetare crescânde. Pe parcursul anului 2011 guvernele statelor afectate au încercat să îşi focalizeze atenţia pe creşterea veniturilor, concomitent cu luarea de măsuri în vederea reducerii cheltuielilor bugetare.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...