
fashion
-
Costume albastru închis şi cravate roşii, cam așa ar putea fi definit Donald Trump dacă vine vorba despre stilul său vestimentar. Dar...Stilul său vestimentar diferă în mod evident faţă de cel al predecesorilor săi – președinți ai SUA, aflăm din independent.co.uk., care abordează contribuţia lui Donald Trump în industria modei.
-
Moda așa cum probabil nu ai văzut-o: AGERPRES prezintă imagini din arhiva istorică
Agenția Națională de Presă AGERPRES prezintă expoziția de fotografie de arhivă dedicată modei anilor ‘50, ’60, ‘70, ’80 și ‘90, în cadrul Romanian Fashion Philosophy 2017. Evenimentul are loc la Palatul Bragadiru, în perioada 21-24 martie. -
Nu cred în succesul la care „ajungi cu liftul”
Să lucrezi profesionist înseamnă să obții zâmbetul clientului, crede Eli Lăslean. Pe tot parcursul celor 25 de ani de „travaliu” pe tărâmul modei a constatat că la baza succesului său se află fericirea a mii și mii de cliente. Pe scurt, pentru Eli, definiția profesionalismului presupune ca ceea ce faci să fie primit cu bucurie și să fie pe sufletul celui căruia îi este destinat. Ea crede că nu este foarte greu să faci lucruri frumoase, dar ceea ce produci trebuie să-și găsească întotdeauna o utilitate practică. E o ecuație cu multe necunoscute. -
Slow food. Slow travel. Slow body&mind. Slow education. Slow fashion.
Sâmbătă, 5 septembrie 2015, femeile mame (dar nu numai ele) din București sunt invitate la un eveniment care le propune adoptarea unui ritm mai lent în viața lor. Un eveniment care vorbește despre trend-ul slow, pe componentele: food, travel, education, body&mind și, evident, fashion – punctul forte al proiectului Stylish Mom. -
Am, deci exist sau exist, deci am?
Sunt oameni care au ales să trăiască simplu pentru a fi mai aproape de ei înşişi, de cei pe care-i iubesc, de pasiunile lor, acelea pe care nu le-au lăsat niciodată să irumpă fiindcă aveau poziţii foarte înalte de cucerit şi foarte mulţi bani de câştigat. -
Voliovesti: experiența unică de împlinire a dorințelor vestimentare
Joi, 26 martie, începând cu ora 18:00, Italian Design & Architecture găzduiește evenimentul de lansare a celui mai nou proiect, mixul ideal între tehnologie și modă: Voliovesti- Straight to your fashion Ideas. -
Tendinţe fashion şi elementul cheie care te diferenţiază
Cele mai mari personalităţi ale lumii au avut un stil inconfundabil. Este binecunoscută freza lui Einstein, care a devenit celebră graţie faptului că omul de ştiinţă nu avea timp să îşi aranjeze podoaba capilară. -
Comerţul electronic prinde viaţă la GPeC
Marţi, 5 noiembrie, are loc la Bucureşti cea de-a VIII-a ediţie a celui mai important eveniment de comerţ electronic din România – GPeC (Gala Premiilor eCommerce). Evenimentul are loc la Crystal Palace Ballrooms din Calea Rahovei nr. 198A, sector 5, Bucureşti.
-
Neogalateca – un nou gallery shop pentru împătimiţii designului de obiect
Galeria de artă aplicată Galateca din București deschide gallery-shop-ul Neogalateca. Timp de o lună, începând de astăzi, acest spaţiu va găzdui şi expoziţia - eveniment de fashion românesc, nominalizată la premiul „Emerging Talent Award 2013”, acordat de British Council şi British Fashion Council) – The rest is tomorrow, proiect inițiat de ICR Londra.
-
Design vestimentar şi accesorii într-o nouă expoziţie găzduită de Galateca
Expoziția de design vestimentar și accesorii „The Rest is Tomorrow” se va muta de la Londra la București începând de joi, 28 februarie 2013, într-o nouă scenografie, găzduită timp de o lună de Galateca. Evenimentul de prezentare a expoziției va fi dublat de lansarea concept store-ului asociat galeriei, denumit Neogalateca.
-
Crina Moldovan și Iasmina de Herbay lanseaza R'Ias Couture
Crina Moldovan și Iasmina de Herbay lansează un nou brand în lumea modei din România, R'Ias Couture. Evenimentul de lansare este programat pentru data de 4 decembrie 2012, la Howard Jonshon Grand Plaza Bucharest.
-
Tăietura magică pe care o tot căutăm
La prima vedere, designerii vestimentari sunt oameni excentrici şi flamboaianţi, ce par desprinşi de realitate din moment ce produc numai elemente de concept, pe care le-am putea purta doar dacă ne-am numi Lady Gaga. Ei bine, este doar o impresie de suprafaţă.
-
Cum sa-ti improspatezi imaginea in 2011
Inceputul de an este in mod traditional un bun prilej de a ne face bilantul implinirilor si al neimplinirilor anului care a trecut si de a deschide o noua lista cu dorinte pentru minte, trup si suflet de a caror realizare sa ne ocupam in anul in care tocmai am intrat.
-
H&M ar putea deschide un magazin la Bucuresti
O firma de consultanta imobiliara negociaza aducerea retailerului suedez de imbracaminte H&M (Hennes&Mauritz) in cadrul proiectului ParkLake Plaza din Capitala.
-
La Dolce Vita by Mihaela Drafta - Galerie foto
Ultima colectie vestimentara a Mihaelei Drafta este inspirata de filmul clasic „La Dolce Vita”.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...