Skip to main content

empatie

    • De ce este România corijentă la empatie?

      Vă mai amintiți povestea cu cerșetorul român lăsat să stea în casă de Crăciun de o familie de norvegieni care plecau în vacanță? Câți dintre noi am face asta? În toamnă a fost dat publicității un studiu al unor universități americane despre empatia oamenilor iar România se află pe locul 54 din 63 de țări aflate în clasament. Curios este că pe ultimele locuri în clasamentul empatiei oamenilor sunt cetățenii Europei de Est a căror istorie a fost marcată de dictatură. Cum definim empatia și care sunt modalitățile de exprimare a empatiei? Ne naștem empatici sau empatia se educă? De ce este România corijentă la empatie? Sunt câteva teme pe  care ne-am propus să le abordăm de Ziua Națională a României. 
    • Facem și noi niște empatie?

      Empatia – acea calitate afectivă pe care o avem cu toții și face parte din umanitatea noastră, dar uităm uneori să o folosim - este firul roșu care ghidează campania Ideo Ideis de anul acesta, „Facem și noi niște empatie?,  și programul festivalului ce va avea loc în Alexandria, în August.
    • Nici cunoştinţele, nici priceperea în afaceri nu mai sunt suficiente. Se caută empatia!

      © 2015 Harvard Business School Publishing Corp.

      A stârnit repulsie şi oroare în rândul cititorilor articolul în care sunt descrise practicile dure de management folosite în cadrul companiei Amazon, publicat luna trecută în New York Times*. Practicile semnalate în articol se referă la lipsa acută de sensibilitate şi atitudinea dispreţuitoare şi plină de cruzime la adresa unor angajați şi a suferinţelor prin care trec aceștia. Într-un mesaj adresat angajaţilor, Jeff Bezos, fondator şi CEO Amazon, a reacționat prompt: „Toleranţa noastră pentru lipsa de empatie trebuie să fie zero”. 
    • Capcane de evitat când „moşteneşti” o echipă de la alt lider

      © 2015 Harvard Business School Publishing Corp.

      Tocmai ai preluat conducerea unei echipe existente de la alt lider, cu care oamenii din echipă se obişnuiseră, şi s-ar putea să te simţi cam descurajat când te gândeşti la ceea ce te aşteaptă. S-ar putea ca modul în care reacţionează oamenii la noile tale procese – sau la stilul tău de lucru cu subordonaţii –  să te facă să te simţi de parcă ai fi mama vitregă cea afurisită ce a dau buzna în vieţile lor, care până de curând erau fericite. Echipa ta a fost înainte echipa altcuiva. Oamenii au căpătat şi şi-au înrădăcinat nişte obiceiuri reacţionând la preferinţele fostului lider. Ajustarea acelor obiceiuri va fi dificilă, dar poţi să procedezi în aşa fel încât tranziţia să fie mai uşoară pentru voi toţi. 
    • Cuvântul – cel mai bun instrument de business



      Abilitatea de a comunica eficient cu superiorii, dar și cu propriul staff este esențială, indiferent de domeniul tău de activitate. Munca în era digitală înseamnă o stăpânire a tuturor mijloacelor de comunicare, de la telefon și email la mesajele pe rețelele de socializare. De aceea, pentru a comunica eficient trebuie să iei în considerare mai multe aspecte.
    • John Parr: „Fiecare dintre noi ȋşi doreşte şi are nevoie de altceva”

      John Parr, psihoterapeut și Master Trainer PCM/PTM, din Marea Britanie și autorul celei mai recente cărți în domeniu, 'Parlez-vous Personality', a fost prezent la București în cadrul unui eveniment organizat de compania de training antreprenorial şi executive coaching, specializată ȋn Process Communication Model, DC Catalyst. Parr a trecut în revistă tipologiile personalităţii umane, stabilite pe baza programului PCM.

    • Micul secret al marilor succese

      Trecea, mereu, cu eleganță, printre oameni, cu privirea senină și cu un zâmbet ce părea că înflorește după fiecare salut. Atunci când punea ochii pe tine, îți dădea impresia că ar vedea prin tine, tocmai în interiorul tău. Avea o atitudine demnă de admirație și, de fiecare dată, un cuvânt frumos de adresat…

    • „Vreau să fiu empatic... Spuneți-mi cum!!!”

      Acesta este strigătul pe care îl aud, dincolo  de blazarea și lipsa de interes ce se instalează când plutește acest cuvânt într-o încăpere. Acest termen – EMPATIE – apare oriunde se vorbește despre calitatea comunicării. E o treaptă importantă pe care a urcat-o. Până nu demult era un instrument de infatuare și demonstrație a diferenței de competențe.

    • Click aici să vedeţi ce face Habitat for Humanity la Vizureşti

      Este foarte adevărat că necinstea, corupţia, afacerile ilegale cu statul, traficul de influenţă şi alte infracţiuni care îi îmbogăţesc doar pe unii şi îi sărăcesc pe ceilalţi sunt la ordinea zilei în România. Dar la fel de adevărat este că voluntariatul dezinteresat, empatia, munca în folosul altora - pe care nici nu-i cunoşti -, şi sponsorizările fără mari beneficii la schimb există şi ele şi se întâmplă tot la noi.

    • De ce inteligența emoțională este importantă pentru un lider și cum o poți îmbunătăți?

      Înainte ca Daniel Goleman să popularizeze și să aprofundeze acest subiect, ideea de inteligență emoțională a fost de fapt desprinsă din teoria inteligențelor multiple, care îi aparține lui Howard Gardner. Mai exact, pe la jumătatea secolului trecut, câțiva reputați psihologi sociali, printre care R.J. Sternberg și P. Salovey, au încercat să creeze o imagine mai largă asupra inteligenței și au reinventat-o pe considerentele necesităților pentru reușita în viață. Astfel, s-a ajuns să fie mult mai apreciată acea inteligență „personală” sau emoțională.

    • Eterna dilemă: Au femeile o inteligență emoțională mai dezvoltată decât a bărbaților?

      Da și Nu. Inteligența emoțională cuprinde patru părți: conștiința de sine, managementul emoțiilor, empatia și abilitățile sociale. Există multe teste de inteligență emoțională și majoritatea dintre ele demonstrează că femeile au un avantaj față de barbați când vine vorba despre abilitățile de bază pentru o viață fericită și de succes. Acest avantaj are o valoare mai mare decât oricând în mediul organizatoric deoarece din ce în ce mai multe companii încep să înțeleagă avantajele unei inteligențe emoționale dezvoltate atunci când vine vorba de vânzări, echipe și leadership.

    • Cum să vinzi când ți se vinde

      De când am lansat TrainingRoom, mai mulți cunoscuți m-au sunat să-mi vândă diverse servicii. În peste jumătate din aceste situații, discuțiile s-au finalizat prin vânzarea serviciilor mele. Probabil că vă întrebați cum am reușit. Răspunsul este mai simplu decât vă imaginați. Nu eu am reușit asta, ci mai mult ei. Să vă spun cum am ajuns la această concluzie.

    • Potenţial de lider. 6 caracteristici esenţiale

      Te-ai întrebat vreodată dacă ai ceea ce-ţi trebuie pentru a deveni lider? Sau ai încercat să recrutezi lideri pentru organizaţia ta pe bază de potenţial, nu în funcţie de abilităţile de management? Atunci acest articol te-ar putea interesa.

      De-a lungul carierei, am numit câteva persoane în poziţii de team leader sau am făcut recomandări pentru funcţii de conducere. În unele situaţii am identificat bine potenţialul de leadership. În altele însă nu.

    • De ce sunt aroganţi şeful tău, Adrian Năstase şi artistul pe care îl admiri cel mai mult?

      Motto: Înţeleptul învaţă pe pielea altuia, prostul nici pe a lui.

      V-aţi întrebat vreodată cum ajung mulţi oameni să penduleze între siguranţă de sine, deseori arogantă şi agresivă, şi anxietate, depresie sau chiar tentativă de suicid? Sigur, artiştii şi vedetele de televiziune sunt cazurile cele mai vizibile şi cele mai expuse la astfel de oscilaţii. Însă, deşi ascund cu grijă că ar trăi momente de slăbiciune, vedem adesea că nici oamenii aparent foarte puternici – antreprenori multimilionari, manageri de top ori politicieni – nu sunt ocoliţi de această balanţă instabilă. Şi nu vă păcăliţi singur(ă): oricine, chiar şi dumneavoastră sau eu, poate ajunge în aceeaşi situaţie.

    • Hai să aducem înapoi politeţea şi amabilitatea la locul de muncă

      © 2012 Harvard Business School Publishing Corp.

      Respectul faţă de ceilalţi ar trebui să fie un comportament-standard la locul de muncă, indiferent de rol, rang sau reputaţie. Numai că, pe măsură ce companiile devin din ce în ce mai mari, virtuale şi stresate, această presupunere poate intra într-un declin brusc dacă nu ne concentrăm atenţia pe ea într-un mod mai explicit.

Recomandările editorilor