
decizie
-
De cele mai multe ori credem și acționăm în sensul în care deciziile noastre să fie bine argumentate, bazate pe rațiune, amănunte și detalii care ansamblate într-un puzzle perfect, să ne conducă la o decizie cât mai bună. Avem responsabilitate în organizații și rezultatele deciziilor noastre, cu siguranță, nu sunt o joacă. Dar, cum iau oamenii deciziile și de ce este important să le înțelegem atât modul de gândire dar și nevoia și emoțiile lor.
-
Cele mai bune decizii de business din toate timpurile
Cele mai bune decizii de business sunt cele care, deși pe moment pot părea controversate, fac pe termen lung diferența între companiile de succes și cele mediocre. -
Gala Premiilor Participării Publice - 26 martie 2015, cea de-a VI-a ediție
Mesajul Galei Premiilor Participării Publice (G3P) din acest an este “Dacă vrei să schimbi ceva, nu mai sta în banca ta”, iar oamenii care vor fi premiați pe 26 martie sunt exemple pentru schimbările benefice pe care le-au adus comunităților lor, după ce au reușit să intervină în decizii publice. -
Opt rezoluții simple pentru a păși cu dreptul în Noul an
Vreți să începeți un an mai bun, să scăpați de obiceiurile proaste și de gândurile negre? Se spune că cel mai simplu mod de a scăpa de un obicei prost este să-l înlocuiești cu unul bun. Am adunat câteva sugestii pentru cei care vor să înceapă anul care vine cu dreptul, mai ales că perioada Sărbătorilor de iarnă e momentul propice de a pregăti terenul. -
7 lucruri pe care liderii carismatici le spun tot timpul
Ce au in comun Martin Luther King Jr., Sir Winston Churchill si Steve Jobs?
-
Brainstorming-ul sau cum sa-ti pierzi ideile
Psihologii au ajuns la concluzia ca „brainstorming-ul” este cea mai sigura cale de a pierde idei noi. De ce? In grup, suntem nesiguri, putem sa tragem chiulul sau sa ne pierdem ideile, in timp ce le ascultam pe ale celorlalti.
-
„Efectul fluturelui” în viețile oamenilor
Deunăzi, m-am întâlnit cu niște prieteni și dintr-una într-alta, a venit vorba despre „efectul fluturelui”, o expresie care aparține matematicianului american, Edward Lorenz, și care exprimă plastic puterea unei acțiuni aparent minore. Pentru cei care nu știu, în timpul măsurătorilor sale, Lorenz a observat că în meteorologie, cea mai mică schimbare față de condițiile inițiale conduce la rezultate complet diferite, un efect întâlnit și în teoria haosului. „Un fluture care dă din aripi în Hong Kong, poate schimba direcția unei tornade din Texas.”
-
„Pregătit pentru mâine!”
Asociația ReGenerația va participa în 31 mai 2014 la semimaratonul organizat de Fundația Comunitară Sibiu în parteneriat cu Asociația PeDale cu proiectul „Pregătit pentru mâine!”. Proiectul își propune să ducă către copiii instituționalizați ateliere de educație non-formală, cu tematici actuale, care să contribuie la dezvoltarea unor competențe esențiale pentru aceștia precum: Luarea deciziilor, Gândirea creativă, Orientarea către soluții, Colaborarea și Gestionarea schimbării.
-
Nu ești o întâmplare!
Pentru că întâmplarea nu există. Tot ce ni se întamplă este rezultatul acțiunilor anterioare, consecință a trecutului și premisă a viitorului.
Noi, ca oameni, văzuți din punct de vedere colectiv sau individual, suntem rezultatul miilor, sutelor de mii de decizii pe care le-am luat de-a lungul vieţii. Asta cu mențiunea că a nu lua o decizie e o decizie în sine.
-
În Board sau nu, CIO-ul trebuie să ţină aproape de CEO - Video
Aceasta a fost una dintre concluziile celei de-a doua ediţii a conferinței naționale a directorilor de IT din România - CIO Conference „Beyond surviving: Shaping the future of IT”, organizată pe 27 martie de CIO Council în parteneriat cu revista Cariere, la hotelul JW Marriott din București.
-
Vladimir Putin știe ce are de făcut!
În timp ce Uniunea Europeană se pregătește să pună în aplicare al doilea pachet de sancțiuni, iar cancelarul german, Angela Merkel, a amenințat cu măsuri economice, președintele Putin a declanșat altă mare operațtiune. Vizat este însă mediul de afaceri.
-
Cum luăm decizii în mod eficient (II)
Menționasem în prima parte a articolului rolul gândirii intuitive pentru a lua decizii. A lua decizii bazate pe intuiţie înseamnă a folosi în mecanismul de luare a deciziei experienţa noastră anterioară, sentimentele şi experienţa acumulată.
-
Ca să reuşesc am nevoie doar de mine?
„Cea mai mare descoperire a generaţiei mele este aceea că fiinţa umană îşi poate schimba viaţa schimbându-şi atitudinea” , spunea William James, un reputat filosof şi psiholog al secolului XIX. Mulţi dintre voi cred că aţi ajuns cel puţin odată în situaţia în care s-a adeverit că ideea voastră este cea mai bună. Ei bine, eu am ajuns la concluzia că atunci când vreau ceva, am nevoie doar de mine însămi.
-
Învață tu, învață-i și pe ceilalți!
„Suntem tentați să înțelegem prin actul conducerii maniera de a-i determina pe alții să facă ce vrem noi pentru că așa credem noi că e bine. Generalul Eisenhower spunea că leadershipul e «arta de a-i face pe alții să facă ce vrei tu pentru că așa vor ei». Recentrarea de pe sine pe ceilalți e un demers greu pentru că e contracultural și contraintuitiv în primă instanță.
Dezvățul de a conduce așa cum am fost conduși e una dintre cele mai grele provocări în organizațiile românești. El cere să ne uităm diferit și la efort și la rezultate.” - Cosmin Alexandru
-
Vrei să devii lider? Comportă-te ca atare
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
Dacă vrei să devii lider în compania ta, nu aştepta până primeşti acel titlu măreţ la care ai visat sau biroul „de pe colţ” care-ţi confirmă că „te-ai ajuns”. Poţi începe să te comporţi, să gândeşti şi să comunici ca un lider cu mult timp înainte de acea promovare. Chiar dacă te afli încă la câteva niveluri ierarhice mai jos de poziţia visată şi altcineva este cel care ia toate deciziile, există multe moduri în care să-ţi demonstrezi potenţialul şi să-ţi croieşti drumul spre rolul pe care ţi-l doreşti.
-
Investitorii şi-au pierdut încrederea în rapoartele companiilor
Un nou studiu al ACCA (the Association of Chartered Certified Accountants) arată că, după criza financiară, investitorii au mai puţină încredere în rapoartele corporative, peste două treimi spunând că sunt mai sceptici cu privire la informaţiile furnizate de către companii.
-
PurchaseJourney îți arată traseul complet online şi offline al cumpărătorului modern
GfK România lansează PurchaseJourney.dx, o metodologie inovativă care analizează în premieră comportamentul consumatorului în mod integrat, atât în mediul digital, cât şi în cel tradiţional, de-a lungul întregului proces de luare a deciziei de cumpărare.
-
Știm să facem față fricilor? Temerile din lumea executivilor
Motto: ”I will face my fear.I will permit it to pass over me and through me. And when it has gone past, I will turn the inner eye to see its path.Where the fear has gone there will be nothing. Only I will remain.” (Frank Herbert)
Frica este un sentiment universal – ea este prezentă în noi toți și face parte din ADN-ul nostru. În lumea executivilor, frica acționează ca o alertă, ca un senzor care ne atenționează că suntem pe un drum în care există pericole, provocări și riscuri. Ea se află în noi, dar nu ne definește – cred că aici e necesar să lucrăm cu noi înșine pentru a înțelege că, deși se confundă de multe ori cu noi, ea nu ne reprezintă. Cum putem atunci să controlăm frica, mai ales atunci când sunt în joc decizii de business, responsabilități foarte mari și presiuni venite din toate părțile?
-
7 legende din folclorul vânzătorilor
În urmă cu mai mulţi ani, când am început să lucrez în vânzări, am auzit cu surprindere pe holurile companiei care mă recrutase, o frază spusă unui vânzător mai nou de către un vânzător mult mai experimentat decât mine (probabil toţi puteau să intre în această categorie): „Bărbate, un vânzător bun poate să vândă şi gheaţă eschimoşilor!”. La momentul respectiv mi s-a părut un nonsens. În continuare cred la fel.
-
Învață să fii un manager adaptabil!
Proiectul european « Decide-IT » urmăreşte realizarea unei metodologii inovative de învăţare bazată pe joc, pentru instruirea managerilor în procesul de luare a deciziilor în condiţii de stres.
Recomandările editorilor
-
Ce spune ritmul de adopție al unui tool despre cultura organizațională
Când o companie introduce un nou tool, discuția se concentrează, de obicei, pe funcționalități, costuri și eficiență. Dar felul în care echipa îl adoptă dezvăluie ceva mult mai profund: cultura organizațională în acțiune. -
Tristul tigru | Invitație la lectură
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească. -
Cosmina Noaghea, Union Commonwealth University, SUA: Inteligența artificială și viitorul minții la job | OPINIE
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte... -
România, blocată în digitalizare: Îi lipsește strategia și leadership-ul politic | RAPORT
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...