curtea constitutionala
-
În a doua zi de Crăciun, Guvenul a sesizat Curtea Constituţională a României în legătură cu încălcarea mai multor articole din Legea fundamentală prin instituirea unor privilegii pentru anumiţi aleşi locali (primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene) şi a ridicat problema impactului financiar al aplicării actului normativ care ar duce la un deficit bugetar peste cel agreat cu Parlamentul, de aproape 400 milioane de lei, potrivit Mediafax. -
Atentie! Legea Big Brother se afla inca in vigoare, desi este neconstitutionala
Legea de retinere a datelor personale prelucrate de furnizorii de retele publice si de servicii de comunicatii, cunoscuta drept " Legea Big Brother", este inca in vigoare si produce efecte. Asta desi Curtea Constitutionala a Romaniei a decis in unanimitate neconstitutionalitatea ei, in data de 8 iulie 2014.
-
BCE vs Bundesbank
În fața judecătorilor Curții Constituționale de la Karlsruhe, care i-au audiat marți și miercuri pe Jens Weidmann (Bundesbank) și pe Jorg Asmussen (BCE) din dorința de a afla dacă BCE nu-și depășeste atribuțiile, s-au opus, în realitate, două viziuni germane asupra politicii monetare. Pentru că problema crizei europene a rupt, începând din 2010, consensul construit pe acest principiu în Germania postbelică.
-
Exclusiv: CCR își modifică motivarea după publicarea în MO, învocând o eroare materială
Cvorumul la referendumul pentru demiterea președintelui trebuie să-i includă și pe cetățenii români cu domicilul legal în străinătate, se precizează într-o erată publicată astăzi la ora 13:35 odată cu o nouă versiune a motivației Curții Constituționale, diferită de cea aparută deja în Monitorul Oficial.
-
Modificarile Codului muncii, constitutionale
Curtea Constitutionala (CC) a respins sesizarea privind neconstitutionalitatea Codului Muncii, asumat in Parlament de catre Guvern, prin care 112 parlamentari PNL si PSD au criticat, in primul rand, procedura de vot, intrucat au fost prezenti doar 216 din cei 470 de membri ai Camerelor.
-
CC: Reducerea pensiilor cu 15% este neconstitutionala. Salariile bugetarilor vor fi taiate
Curtea Constitutionala a decis astazi ca unele masuri prevazute in legea de reducere a pensiilor si salariilor bugetarilor contravin Constitutiei.
Recomandările editorilor
-
Industria outsourcingului în era automatizării: 90% din activitățile de back-office pot fi digitalizate - STUDIU
90% dintre activitățile de back office din industria de externalizare a proceselor de afaceri pot fi acum automatizate, potrivit raportului „Reimagining Business Processes with AI”, lansat de Parseq. -
Generația Z simte presiunea incertitudinii: cum afectează anxietatea financiară viața tinerilor
Tinerii din Generația Z trăiesc cu un nivel ridicat de stres și anxietate, cauzat în principal de incertitudinea legată de viitor și de lipsa controlului asupra evenimentelor imprevizibile. -
Care este principala provocare a antreprenorilor români | SONDAJ
Găsirea clienților reprezintă principala provocare pentru mai mult de jumătate dintre antreprenorii români, arată un sondaj recent realizat de aSpace -
Va ajunge starea de sănătate a angajaților un nou indicator de business?
Pachetele de beneficii oferite angajaților au devenit din ce în ce mai sofisticate în ultimii ani, iar în cadrul companiilor locale aproape că există o competiție în ceea ce privește numărul de inițiative de wellbeing.