contributii sociale
-
Guvernul va da o lege prin care angajatorul din mediul privat va fi obligat să menţină nivelul salariului brut, ca urmare a transferului asigurărilor din sarcina angajatorului în cea a angajatului. Anunțul a fost făcut de Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa. -
Guvernul a prelungit termenul până la care pot fi plătite retroactiv contribuțiile de asigurări sociale
Guvernul a anunțat că termenul până când pot fi plătite retroactiv contribuțiile de asigurări sociale a fost prelungit. Astfel, persoanele care n-au ajuns încă la vârsta de pensionare vor putea să-și plătească retroactiv contribuția de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia. -
Angajații români lucrează 6 zile pe lună doar pentru plata taxelor salariale către stat
Angajații români lucrează aproximativ 6 zile pe lună doar pentru a-și plăti taxele salariale către stat, aproape dublu comparativ cu ucrainienii, dar cu o zi mai puțin decât ungurii, potrivit unei analize realizate de Accace.
-
Piaţa muncii: Unde doare, de ce, care sunt soluţiile
După discuţii interguvernamentale care mai de care mai explozive, după greve şi miting-uri în mai multe ţări europene, după decizii naţionale nepopulare, după împrumuturi mai mult sau mai puţin generoase...piaţa muncii încă suferă. Am picat în capcana austerităţii, strigă Organizaţia Internaţională a Muncii.
-
Contributiile sociale ar putea scadea, la jumatatea acestui an
Ministrul Muncii, Ioan Botis, a declarat joi ca la jumatatea anului se va putea discuta despre reducerea contributiilor sociale.
-
AMANAREA LA PLATA a obligatiilor bugetare
Fara a ne dori sa dezbatem aici oportunitatea sau beneficiile ultimei masuri "anticriza", vom prezenta pe scurt prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 92 din 30 iunie 2009 prin care au fost amanate la plata obligatiile bugetare ale unor societati lovite de criza.
Recomandările editorilor
-
Industria outsourcingului în era automatizării: 90% din activitățile de back-office pot fi digitalizate - STUDIU
90% dintre activitățile de back office din industria de externalizare a proceselor de afaceri pot fi acum automatizate, potrivit raportului „Reimagining Business Processes with AI”, lansat de Parseq. -
Generația Z simte presiunea incertitudinii: cum afectează anxietatea financiară viața tinerilor
Tinerii din Generația Z trăiesc cu un nivel ridicat de stres și anxietate, cauzat în principal de incertitudinea legată de viitor și de lipsa controlului asupra evenimentelor imprevizibile. -
Care este principala provocare a antreprenorilor români | SONDAJ
Găsirea clienților reprezintă principala provocare pentru mai mult de jumătate dintre antreprenorii români, arată un sondaj recent realizat de aSpace -
Va ajunge starea de sănătate a angajaților un nou indicator de business?
Pachetele de beneficii oferite angajaților au devenit din ce în ce mai sofisticate în ultimii ani, iar în cadrul companiilor locale aproape că există o competiție în ceea ce privește numărul de inițiative de wellbeing.