Acum câţiva ani, o prietenă de-a mea a hotărât să-şi urmeze pasiunea şi să facă exact ceea ce îi place mai mult, în domeniile ei preferate: artele liberale şi învăţătura. Era un excelent graphic designer, o foarte bună scriitoare şi totodată preşedintele unui club studenţesc. Numai că ideea de a avea un job clasic, cu program de la 9 la 5, n-a interesat-o niciodată. La urma urmei, generaţia noastră – apărută la răscrucea dintre milenii – au crescut cu sloganul „urmează-ţi visul“. Prietena mea a studiat şapte ani ca să-şi obţină doctoratul, iar între timp a scris o teză care, în final, a fost premiată. A fost frumos cât a durat, iar ea se număra printre cei mai fericiţi oameni pe care-i cunoşteam la acel moment.