Cînd m-am gîndit la tema articolului am ales discernămîntul. Timpul, sărbătorile și planurile de început de an m-au îndepărtat de finalizare și iată că, mă ajut de exemplul pe care vi-l împărtășesc în aceste rînduri

Am participat de curând la recrutarea unui candidat pentru o poziție de middle management. Am rămas impresionată să constat că toți candidații selectați pentru interviu au răspuns la email sau telefon. Au anunțat, printr-un mesaj,

Mi se întâmplă adesea, când mă întâlnesc cu foști colegi, cunoscuți sau colaboratori, să mi se spună: sper să nu ajung vreodată la psiholog. Asta, după ce, nu apuc să răspund întrebărilor despre cum am decis o schimbare radicală de carieră și cum e să profesez această meserie. Vă invit, dacă aveți o fire curioasă, înclinată spre cercetare, să descoperiți cât de veche și mai ales frumoasă este școala românească de psihologie.

În anumite momente ale carierei noastre, precum în viața de toate zilele, ne confruntăm cu situații ce sunt în afara controlului nostru. Ceea ce nu poate fi schimbat, se recomandă a fi acceptat. Nu neapărat resemnat. Uneori nici nu facem legătura între evenimentele de zi cu zi și starea noastră psihică. Abia când apare durerea fizică sau o boală reușim să acceptăm că ceva nu e în ordine și că trebuie corectat. Prin furie, panică, negare sau izolare reacționăm constant, însă fără a căuta și înțelege cauza și soluția.