Skip to main content

dobre marius

    • Cum trebuie să conducă un lider într-o situaţie de criză - Video

      Luni seară a avut loc o nouă ediţie a Jurnal de leadership, emisiunea care te aduce cu un pas mai aproape de succes, talk-show săptămânal marca revista Cariere şi găzduit de Radio Lynx. Emisiunea a fost moderată de Mirabela Stoica şi Marius Dobre, jurnalişti ai revistei Cariere, care l-au avut ca invitat pe Dan Berteanu, Partner al companiei de consultanţă AchieveGlobal CEE (Turcia, Polonia, Romania, Serbia).

    • Performanța în sport și performanța în business

      Am urmărit zilele acestea Jocurile Olimpice de la Londra și am avut un declic referitor la performanță în general. Performanța este o sinergie între pregătirea susținută, gândirea antrenată pentru succes, dorința arzătoare de a câștiga și adaptare la condițiile în care se desfășoară competiția (pentru că nu este suficient să poți, trebuie să și arăți că poți).

    • Unde plasăm politica de „compensații și beneficii” în relaţia angajator-salariat

      Incertitudinea situației economice a devenit deja o certitudine atât pentru companii, cât şi pentru angajați, generând oportunităţi şi provocări de ambele părți. Un studiu realizat de compania Deloitte asupra provocărilor majore pe care companiile trebuie să le înfrunte în 2012 a relevat o preocupare accentuată pentru aspectele referitoare la personal. Cea mai mare parte a participanţilor la studiu consideră că raritatea, motivarea şi retenția talentelor este cea mai mare provocare pentru compania lor în următorii trei ani. Acest fenomen se observă în contextul în care rata șomajului se menține ridicată, fapt ce în teorie ar oferi angajatorilor un eșantion mare de candidați şi putere de negociere în fata angajaților. În practică însă numărul mai mare de candidați pe piața forței de muncă nu pare a fi echivalent  cu un număr mai mare de profesioniști talentați.

    • Război de un miliard de euro pe piaţa fructelor şi legumelor

      Legumele şi fructele româneşti sunt pe cale de dispariţie în hipermarketuri, supermarketuri şi chiar în pieţe. Lista de motive este lungă, însă cel mai adesea invocat este acela că pe timp de iarnă producătorii autohtoni nu reuşesc să vină cu o ofertă care să acopere cererea, iar vara fie plouă prea abundent, fie este arşiţă. În aceste condiţii, importul rămâne singura soluţie. Cu toate acestea, există şanse ca lucrurile să se schimbe peste ceva timp.

    • Investeşte în Lituania, are drumuri de nota 10

      Comparativ cu Estonia şi Letonia, Lituania a avut „noroc”, criza mondială antrenând în 2009 o prăbuşire a Produsului Intern Brut al acestei ţări de numai ... 14,8%. Ce noroc! Dar lituanienii nu s-au pierdut cu firea. Într-un fel, s-au resemnat. Dar apoi s-au mobilizat. Astfel că, în 2010, economia a afişat o contracţie de 3%, pentru ca, un an mai târziu, PIB-ul naţional să explodeze, practic, progresând cu 5,8%.

    • Ce se schimbă în procesele civile de la 1 septembrie

      În noul Cod de procedură civilă apar noi faze procesuale, se elimină altele, iar tergiversarea va fi sancționată dur. A mai rămas o luna până la intrarea în vigoare a nolui Cod de procedură civilă. De la 1 septembrie, noile procese și executări silite se vor desfășura foarte diferit.

    • Viitorii specialişti în IT ai României luptă în concursul Infoeducaţie 2012

      Infoeducaţie 2012, concurs naţional pentru elevi de liceu cu aptitudini, inclinaţii şi interes pentru crearea aplicaţiilor informatice - soft educaţional, soft utilitar, multimedia, roboţi şi pagini web, se desfăşoară  în perioada 30 iulie - 4 augut în tabăra Gălăciuc din Muntii Vrancei. Aflat la cea de-a 19-a ediţie, concursul din acest an se bucură de participarea a peste 120 de elevi, pasionaţi de informatică precum şi a 30 de profesori specializaţi în IT.

    • Sprider pleacă din România

      Grecii de la Sprider au decis să-şi vândă operaţiunile din România. Retailerul va încasa 640.000 de euro de la Naqua Investments, care va prelua Sprider Stores SRL.
      "Sprider anunţă investitorilor că după decizia consiliului director
    • Eşti genul de şef care creează angajaţi nemulţumiţi?

      © 2012 Harvard Business School Publishing Corp.

      Cu siguranţă, e imposibil să-l mulţumeşti pe fiecare angajat, deci de ce ar mai încerca o companie să obţină aşa ceva? Dovezile din studiul nostru recent sugerează că merită să încerce, fiindcă e posibil. Sau, mai degrabă, studiul nostru arată că managerii renunţă mult prea devreme să facă ceva în privinţa angajaţilor nemulţumiţi, determinându-i să fie mai puţin productivi decât ar putea să fie; de asemenea, managerii expun astfel companiile la riscuri inutile, rezultate ulterior din furturi şi scurgeri de informaţii, şi umflă costurile cauzate de fluctuaţia forţei de muncă.

    • Câștigă un profil al stilului tău de interacțiune socială, oferit de MMM Consulting!

      MMM Consulting, firmă de consultanță în management și training, îți oferă un premiu constând în elaborarea unui profil al stilului tău de interacțiune socială. Acesta face parte din programul Persuasive Communicator,  curs de comunicare bazat pe modelul Persona al stilurilor sociale de comunicare și clădire a încrederii – un curs cu o “carieră de succes” de 20 de ani, fiind astfel unul dintre programele de instruire în comunicare cele mai eficiente din lume! Un lucru care diferențiază acest curs de altele este că după terminarea sa poți utiliza timp de o lună varianta PC a aplicației Persuasive Communicator sau cei ce doresc pot avea un abonament anual de utilizare a aplicației pe calculator sau Ipad.

    • Destinul afacerilor rămase fără fondatori

      Lumea afacerilor are întotdeauna o doză consistentă de dramă care o umanizează şi care, în mod natural, ajunge să decidă destine de companii şi să impună consacrări personale. Un exit forţat de evenimente nefericite, precum un deces sau o condamnare la închisoare, poate scoate la suprafaţă multe puncte negre bine înfipte în sistemul imunitar al companiei. O astfel de dispariţie trădează, în unele cazuri, o dependenţă letală a businessului de fondatorul său. Cum poate supravieţui unul fără celălalt?

Recomandările editorilor