Skip to main content

Dragos Nicolae

    • Electrolux dă replică greviştilor

      Ca urmare a declaraţiilor făcute de liderii sindicatului “Samus”, de la fabrica Electrolux din Satu Mare, precum şi a deciziei lor de a declanşa greva de avertisment şi, începand de marţi, greva generală – Electrolux doreşte să sublinieze urmatoarele aspecte

    • Încep înscrierile la programul Executive MBA 2012 al ASEBUSS

       

      Ai minim 3 ani de experienţă managerială şi vrei să îţi continui drumul către succes şi dezvoltare personală? ASEBUSS anunţă deschiderea primei perioade de înscrieri în cadrul programului Executive MBA şi o reducere de 1.900 euro pentru înscrierile până pe 20 aprilie 2012! Programul EMBA oferit de ASEBUSS este aliniat la standardele internaţionale, oferă o diplomă recunoscută naţional şi internaţional, iar anul 2012 aduce o serie de noutăţi care îţi vor oferi o experienţă completă de business.

    • Rodica Culcer a fost dată afară de la TVR

      Consiliul de Administraţie al TVR a decis încetarea mandatului prin care doamna Rodica Culcer a fost delegată să conducă ştirile de la Televiziunea Română. Decizia, la care s-a ajuns din cauza felului în care au fost tratate ştirile din Piaţa Universităţii, a fost luată cu şapte voturi pentru şi şase voturi împotriva. Rodica Culcer ocupa funcţia de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din TVR din anul 2005.

       

    • Şcoala Bonelor aşteaptă prima serie de cursante!

      Şcoala Bonelor prelungeşte până la 31 ianuarie 2012 perioada de înscrieri la cursurile GRATUITE de calificare organizate în Bucureşti. În acest fel, dorim să dăm cât mai multor femei fără ocupaţie – şomere, casnice, pensionare, studente şi eleve peste 18 ani – din Capitală şi judeţul Ilfov şansa de a beneficia de aceste cursuri, la sfârşitul cărora vor primi diploma de baby-sittere calificate. Diploma este recunoscuta in Romania şi în țările Uniunii Europene. 

    • Managerul – un coach pentru performanţa echipei lui

       

      Echipa este un conglomerat de personalităţi şi de niveluri de pregătire profesională. Unii sunt mai tineri, alţii mai experimentaţi, unii mai rodaţi în lucrul împreună, alţii mai noi. Şi totuşi, responsabilitatea principală a managerului acestei echipe este aceea de a face lucrurile să funcţioneze şi, mai mult, să obţină rezultatele pe care şi le-a propus cu maximum de eficienţă.

    • Cele mai stresante job-uri din 2011

      Stresul corelat cu locul de muncă este în creştere. Pe fondul crizei, a instabilităţii locurilor de muncă şi a diminuării salariilor, angajaţii au devenit tot mai stresaţi. Şi dacă sunteţi suficient de norocoşi să aveţi un loc de muncă, responsabilităţile în plus şi incertitudinea viitorului apasă şi mai mult asupra sănătăţii dumneavoastră.

    • CALISIS - un sistem de formarea profesională

      Dezvoltarea şi implementarea unui sistem naţional de asigurare şi management al calităţii în formarea profesională continuă reprezintă acum un obiectiv care şi-a găsit materializarea în cadrul proiectului CALISIS. Început în ianuarie 2009, proiectul a ajuns la final cu un impresionant bilanţ.

    • Job-urile şi impactul social în Uniunea Europeană

      Evoluţia ocupării forţei de muncă în statele din Uniunea Europeană a fost timidă în ultimii doi ani şi a adus numai 1,5 milioane de noi slujbe până la mijlocul anului 2011, comparativ cu cele 6 milioane de job-uri care s-au pierdut de la începutul recesiunii. Mai mult, o mare parte a locurilor de muncă create sunt reprezentate de contracte de muncă temporare. 

    • UniCredit se extinde

      UniCredit Business Integrated Solutions SCpA este prima acţiune concretă în cadrul Planului Strategic pe 2012 al grupului UniCredit, anunţat în noiembrie 2011. Compania nou-înfiinţată va furniza servicii operaţionale şi va sprijini reţeaua comercială a UniCredit

    • Teambuilding cu tigaia în mână

       

      Echipa Wu Xing propune companiilor un nou concept, unic în România: food&fun în bucătăria Wu Xing. Începând cu luna decembrie, acest pachet de servicii va fi disponibil tuturor celor ce doresc să aibă o petrecere de Crăciun unicat sau să desfăşoare sesiuni de teambuilding şi networking în bucătărie, alături de trainerul bucătar Tushin Tugso.

    • Europa reduce emisiile de CO2

      Europa face un pas înainte pentru reducerea emisiilor de COîn cadrul proiectului AMITRAN inițiat în data de 1 noiembrie 2011. Proiectul urmărește elaborarea unei metodologii de evaluare a impactului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (TIC) și Sistemelor Inteligente de Transport (SIT) asupra emisiilor de CO2 din sectorul transporturilor.    

    • Ultimul negustor din Piaţa Obor

      Constantin Sinescu-Sficachi s-a nascut pe 22.10.1912. A fost primul negustor angrosist care, la demolarea Pieţei Bibescu Vodă din anul 1936, şi-a mutat afacerile în Piaţa Obor, toţi ceilalţi angrosişti preferând Piaţa Regina Maria. Ulterior a fost urmat de alţi negustori. A fondat şi a condus între anii 1937 şi 1946 Hramurile Negustoreşti din Piaţa Obor, organizate anual în ziua Sfinţilor Constantin şi Elena.

    • MedLife deschide primul spital privat de ortopedie şi traumatologie din România

      MedLife anunţă inaugurarea primului spital privat din România dedicat afecţiunilor sistemului osteo-articular – Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie MedLife. Noul spital este rezultatul unei investiţii de 8,5 milioane de euro şi oferă, în premieră pentru medicina privată românească, servicii integrate de ortopedie: consultaţii de specialitate în regim de ambulatoriu şi spital, intervenţii chirurgicale, serivicii de imagistică şi laborator, precum şi servicii de kinetoterapie şi recuperare medicală.

    • Tehnologia ne ajută, nu ne trimite acasă

      De la invenţia motorului cu aburi brevetat de James Watt în 1769, modul în care omul a muncit s-a schimbat pentru totdeauna. Treptat, industrializarea a luat locul agriculturii convenţionale, a redefinit transportul şi a introdus ideea de producţie de masă. Acum, tehnologia înseamnă internet portabil, reţele de socializare, comunicaţii, viteză etc. Tot datorită tehnologiei modul în care lucram astăzi diferă foarte mult nu doar de felul în care munceau predecesorii noştri din secolul trecut, ci de munca noastră de acum 15 ani. Platformele de business în cloud, cum este M.O.R.E., sunt o nouă etapă a muncii de birou, cu care începem să ne obişnuim. Un interviu cu Călin Butunoi, M.O.R.E. Division Manager. 

Recomandările editorilor