Skip to main content

Daniela Oancea

    • Primul an de Orange Educational Program la ASE

      În perioada aprilie – mai 2012, peste 900 de studenţi ai Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE) au fost implicaţi în cele trei etape ale Orange Educational Program, format din sesiuni ştiinţifice, prezentări susţinute de experţii Orange şi programe de internship.

    • De ce nu suntem toţi campioni

      Am scris atât de mult despre performanţă în revista Cariere, încât termenul părea să se fi bagatelizat. Începuse să-şi piardă câte puţin din forţa semantică cu fiecare zi în care un manager îl rostea în legătură cu rezultatele sale. Cu toate acestea, interesul meu pentru subiect nu e nici pe departe epuizat. Încă mai vreau să înţeleg resortul din spatele acestui cuvânt şi ce anume îl declanşează. Cover story-ul dedicat olimpicilor români a fost o ocazie ideală să înţeleg ce anume îi face pe acei câţiva, dintre miile de sportivi care se antrenează, să urce podiumul.

    • DE CE N-A URCAT ALEX GĂVAN PE LHOTSE

      E un optmiar pe care nu îl mai încercase niciodată şi, se ştie, fiecare e diferit de celelalte. Deşi în 2008 urcase un vârf de înăţime similară, Makalu (8.463 m), pe Lhotse (8516 m) taberele aveau o localizare puţin diferită şi altitudinile erau diferite. Se gândise iniţial să aplice aceeaşi tehnică pe care o folosise la ascensiunea pe Makalu, dar curând avea să-şi dea seama că nu va merge. 

    • Vrei biroul propriu cu numai 15 EURO pe lună?

      La doi pași de Centrul Istoric, cu o suprafață deschisă de 290 de metri pătrați funcţionali,The HUB Bucharest este cel mai nou spațiu comun de lucru deschis în centrul Bucureștiului, care își propune să sprijine și să amplifice businessurile, organizațiile și proiectele de inovație socială din România. 

    • Petra Acker în concert pe 30 iunie

       

      United Way România organizează sâmbătă, 30 iunie, de la ora 20:00, un concert caritabil în clubul Fabrica din Bucureşti, pe str. 11 Iunie, nr. 50, pentru a strânge fonduri în beneficiul celor 200 de copii internați la spitalul de pneumoftiziologie Lacul Bucura. Petra Acker va încânta publicul cu ritmuri de jazz, funk şi soul, iar cunoscuta şi versatila cântâreaţă de jazz Maria Răducanu şi cei de la trupa Oliver vor încheia seara cu ritmuri de alternative rock. 

    • ArCuB Live Open Air - Jazz, Blues & More

      Prima ediţie a festivalului ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More, organizat de ArCuB, se desfăşoară zilele acestea în Piaţa George Enescu. Festivalul a fost deschis de două nume de rezonanţă ale blues-ului românesc: Mike Godoroja şi AG Weinberger. Intrarea publicului este liberă.

    • Integrarea pe piaţa muncii a persoanelor traficate

      CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate va organiza pe 26 iunie 2012, în București, la Hotel Minerva conferinţa finală a proiectului „AnimaNova - Integrare pe piața muncii pentru persoanele traficate”, un proiect româno-italian, derulat în perioada 2009-2012, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

    • Luaţi distanţă faţă de autoritate

      Din copilărie suntem condiţionaţi să ne supunem autorităţii. Dacă nu facem ce ne spune profesorul la şcoală şi părinţii acasă, suntem pedepsiţi. Nevoia de autoritate continuă la vârstă adultă şi nu ducem niciodată lipsă de superiori cărora trebuie să le dăm ascultare. 

    • Start la Capitala verde!

      Comisia Europeană lansează concursul de alegere a orașului câștigător al titlului de „Capitală europeană verde“ pentru 2015. Premiul Capitala europeană verde recunoaște orașele care promovează cel mai bine un stil de viață urbană ecologic și care pot constitui exemple de urmat pentru alte orașe. Scopul proiectului este de a ajuta orașele europene să devină locuri mai atrăgătoare și mai sănătoase – „potrivite pentru viață”.

    • Haosul, noua ordine a lumii

      În Chaotics, Philip Kotler şi John A. Caslione afirmă că în zilele noastre sunt mult mai multe riscuri şi incertitudine în lume decât în orice alt moment din trecut, ca urmare a inovaţiilor disruptive şi a şocurilor puternice venite pe neaşteptate. Astăzi, rapiditatea schimbării şi magnitudinea şocurilor sunt mai mari ca niciodată. „Aşa ceva nu era normal în trecut. Aceasta este noua normalitate.“

    • O nouă zi, o altă provocare

      Hamid Nicola Katrib, designer, a pornit-o de la zero în Bucureşti, oraş în care nu cunoştea pe nimeni. A început să întâlnească oameni prin intermediul proiectelor sale de amenajare interioară, s-a împrietenit cu clienţii care acum îl invită la masă sau la evenimentele lor de familie, la nunţi şi la botezuri. Focusul său nu e niciodată pe bani, ci pe interacţiunea cu ceilalţi. De aceea, când un proiect întârzie sau ceva nu merge şi clienţii sunt supăraţi, Hamid se simte înzecit mai responsabil.

    • Festival de muzică în stradă pe Lipscani

      Marţi, 5 iunie, începând de la ora 17.30, în Centrul Vechi (pe strada Lipscani) va avea loc un festival de muzică în stradă ce va cuprinde o gamă largă de genuri muzicale: de la tobe africane, muzică electronică, până la muzică clasică pe ritmuri beat moderne.

    • Eşti tânăr şi vrei să te dezvolţi într-un mediu internaţional? Aplică pentru programul de voluntariat al AIESEC Bucureşti

      AIESEC Bucureşti invită tinerii să aplice până pe data de 11 iunie, orele 23.59, pentru programul internaţional de voluntariat, Global Community Development Program (GCDP). Puteţi alege între social work, predare în limba engleză, psihologie, sociologie, training, project management, ecologie etc. şi timp de minimum 6 săptămâni veţi avea parte de o experienţă internaţională.

    • În umbra unei culturi machiste

      Anul trecut pe vremea aceasta mă aflam într-o sală plină ochi de femei care participau la un amplu eveniment de leadership feminin. Printre discursurile elogioase rostite la adresa femeilor aflate în funcţii de conducere s-a strecurat vocea răspicată a unei doamne din mulţime, care, spre stupoarea invitaţilor de onoare de la prezidiu şi spre rumoarea întregii săli, a declarat cu nonşalanţă că leadershipul feminin nu e aşa de glorios pe cât se spune şi că ea este supusă unor acţiuni de tip mobbing la serviciu.

    • Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii: „Protecţia angajatului lipseşte cu desăvârşire din noul cod al muncii“

      „Protecţia angajatului lipseşte cu desăvârşire din noul cod al muncii, un act normativ care a generat şi generează în continuare abuzuri“. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu a făcut această declaraţie în cadrul conferinţei „CEO Survey - Perspective economice şi tendinţe pe piaţa forţei de muncă din România în 2012“, organizată de Ziarul Financiar şi PwC.

    • Primul tău loc de muncă EURES

      Comisia Europeană a lansat un proiect-pilot menit să-i ajute pe tineri să îşi găsească un loc de muncă într-o altă țară din UE. Proiectul „Primul tău loc de muncă EURES” (Your first EURES job) va avea ca scop îmbunătățirea mobilității transfrontaliere pentru 5.000 de persoane.

Recomandările editorilor