Prea multă teorie, prea puțină practică. Așa ar putea fi rezumată, simplu, realitatea din multe școli românești, unde învățarea se oprește la manual. Dar adevărata educație începe abia atunci când elevii au șansa să vadă, să atingă, să experimenteze și să înțeleagă lumea cu toate simțurile. De aceea, tot mai multe inițiative încearcă să mute învățarea dincolo de pereții clasei, mai aproape de viața reală – acolo unde, între știință, practică și joacă, educația capătă un alt sens.
Un astfel de exemplu este proiectul Ambasadorii Științei în Pomicultură prin Tehnologie și Educație în Licee (PomoSist 4Edu), care își propune să aducă știința pomicolă mai aproape de elevii din liceele agricole și tehnologice, prin activități experimentale, interactive și aplicative, menite să le dezvolte competențele pentru agricultura viitorului.
De la idee la proiect – când știința se explică pe înțelesul elevilor
Lansat de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, în parteneriat cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor, proiectul este promovat de Comitetul Sectorial pentru Agricultură, Piscicultură și Pescuit din România (CSAPPR) ca o punte între cercetare și educație. Între lumea științei și viitoarele generații de specialiști.
Elevii participă la cinci laboratoare tematice: AgroClimaLab, PlantProtectLab, SoilLab, FructLab și BioProtectLab, unde învață, prin exercițiu și experiment, cum se gestionează apa în condiții de secetă, cum se analizează solul, cum se identifică dăunătorii, cum se evaluează calitatea fructelor și cum pot fi folosite metode ecologice pentru protecția plantelor.
„Ne dorim ca elevii să vadă știința ca pe o aventură, nu ca pe o materie dificilă”, precizează Carmen Burtea, președinta CSAPPR, desemnată Ambasador al proiectului.
Rezultatele experimentelor vor fi prezentate în cadrul Caravanei Ambasadorilor Științei în Pomicultură, iar cele mai bune echipe vor fi premiate cu titlul de „Ambasadori Juniori ai Științelor Pomicole”, un mod creativ de a încuraja munca în echipă, inovația și comunicarea științifică.
Liantul dintre educație, cercetare și carieră
Rolul CSAPPR este acela de a conecta educația cu cerințele reale ale pieței muncii. Instituția coordonează proiecte de dezvoltare, actualizare și validare a calificărilor la nivel sectorial, contribuind la diversificarea oportunităților de carieră și la formarea continuă a adulților.
„În cadrul Comisiei Pomicultură am lucrat acest proiect împreună cu domnul dr. ing. Cătălin Viorel Oltenacu, directorul general al Stațiunii de Cercetare pentru Pomicultură Băneasa, și cu echipa coordonată de dr. ing. Damian Dragomir, director adjunct științific. Este o fază pilot, dar dacă rezultatele sunt bune, o vom extinde la nivel național și chiar către elevii din clasele a VI-a și a VII-a”, dă detalii Carmen Burtea.
Ea subliniază și componenta strategică a colaborării interinstituționale: „Educația agricolă are nevoie de parteneriate reale — între cercetare, administrație și mediul economic. Doar așa putem construi o generație care să înțeleagă responsabilitatea față de sol, resurse și viitor”.
Educația care prinde viață
Proiectul PomoSist 4Edu este doar un început. Dincolo de laboratoare și broșuri, el vorbește despre o schimbare de paradigmă — despre felul în care știința, odată adusă în curtea școlii, poate redeștepta pasiunea pentru meserii care construiesc viitorul.
„Când un elev își construiește propriul sistem de irigare sau descoperă cum se protejează o livadă, învață ceva mai profund decât o lecție. Învață că poate fi parte din soluție. Iar asta, cred eu, este esența educației”, spune Carmen Burtea.
De la livezi sănătoase la cariere sustenabile
În paralel cu proiectul PomoSist 4Edu, CSAPPR a lansat și broșura-ghid „Primii pași în pomicultură – de la idee la livezi sănătoase”, un material realizat în parteneriat cu USAMV București și dedicat antreprenorilor aflați la început de drum.
Ghidul oferă informații practice despre înființarea unei activități economice în domeniul pomicol, cu recomandări și exemple concrete furnizate de echipa de cercetători condusă de dr. ing. Viorel Oltenacu și dr. ing. Damian Dragomir.
„Ne dorim ca acest tip de conținut să îi ajute pe tineri și pe antreprenori să înțeleagă că agricultura poate fi un domeniu modern, inteligent și profitabil, dacă este făcută cu știință și responsabilitate”, crede președinta CSAPPR.
Un ghid pentru curajul de a începe
Luna aceasta, în Librăria USAMV București, a intrat în circuitul editorial un nou volum, semnat de Carmen Burtea și dr. Eugenia Alecu, Șef Lucrări la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală, USAMV București.
Cartea, intitulată „Studiu comparativ. Analize SWOT din domeniile agroalimentar, pescuit și HoReCa din România”, este rezultatul unui an de cercetare și a fost sponsorizată integral de USAMV București, în cadrul parteneriatului cu CSAPPR - Comitetul Sectorial Agricultură, Piscicultură și Pescuit din România.
Lucrarea este propusă ca material auxiliar de studiu pentru studenții facultăților de profil și pentru antreprenorii aflați la început de drum, oferind o perspectivă practică asupra dezvoltării afacerilor din aceste domenii.

Cine este Carmen Burtea
Carmen Burtea este președinta CSAPPR, Comitetul Sectorial pentru Agricultură, Piscicultură și Pescuit din România.
În noiembrie 2025 a fost desemnată, din partea ANCSR, membru supleant în Consiliul Național al Calificărilor.
De asemenea, se află la al doilea mandat de vicepreședinte Parteneriate la PWN România (parte din PWN Global).
Este evaluator de competențe profesionale, inspector resurse umane, economist, diplomat, expert în afaceri europene, în sistemul legislativ al Uniunii Europene și securitate cibernetică. Are competențe certificate pentru a face parte din consiliile de administrație.