Angajații din România resimt tot mai puternic nesiguranța legată de viitorul profesional și financiar, pe fondul incertitudinilor economice care afectează companiile. Conform unui sondaj realizat de Genesis Property în octombrie 2025, pe un eșantion național de 1.025 de respondenți, peste 47% dintre angajați sunt îngrijorați cu privire la stabilitatea veniturilor, 45,5% se tem de eventuale măsuri ale companiei ca răspuns la contextul economic, iar 40,2% consideră că nu-și mai pot menține un echilibru sănătos între job și viața personală.
În acest context, biroul, interacțiunea cu managerii și colegii și pauzele regulate în timpul programului devin ancore de echilibru și stabilitate. Ele contribuie la reducerea stresului, la creșterea motivației și la separarea mai clară între timpul de muncă și cel personal.
Sursele principale de stres
Potrivit sondajului, principalele surse de stres pentru angajați sunt:
Veniturile insuficiente în raport cu costul de trai tot mai mare – 54,8%
Volumul mare de muncă – 41%
Colegii cu atitudine negativă – 29,4%
Relația cu managerii și leadershipul considerat deficitar – 25,7%
Aceste date arată că angajații nu se confruntă doar cu provocări legate de sarcinile zilnice, ci și cu presiunea generată de nesiguranța economică și de relațiile interpersonale la locul de muncă. În acest context, lucrul la birou și momentele de relaxare și socializare la birou capătă un rol tot mai important, oferă stabilitate emoțională și profesională.
Biroul, un reper de echilibru
Pentru 7 din 10 angajați, pauzele scurte pentru relaxare contribuie cel mai mult la menținerea echilibrului emoțional la locul de muncă, urmate de socializarea cu colegii (50,9%) și plimbările în spații din apropierea biroului (29,1%). Elena Panait, Head of Leasing & ComYunitY la Genesis Property, explică: „Într-un climat marcat de neliniște și schimbare, biroul redevine un reper de echilibru și siguranță emoțională. Este mai mult decât un loc pentru desfășurarea activității profesionale, este un spațiu care le oferă oamenilor stabilitate, sens și o formă de sprijin reciproc. Biroul aduce ritm, relații autentice și sentimentul că aparții unui scop comun”.
Astfel, biroul contribuie la creșterea sentimentului de apartenență la echipă și la motivarea angajaților. Pentru 35% dintre respondenți, biroul reprezintă soluția pentru separarea clară a vieții personale de cea profesională, iar aproape 28% spun că socializarea cu colegii îi ajută să reducă stresul legat de perspectivele profesionale. De asemenea, 27% se simt mai conectați la echipă și la schimbările din companie atunci când lucrează la birou și, în același timp, devin mai eficienți și mai motivați.
Aceste date se reflectă și în preferințele angajaților pentru prezența la birou: peste 75% dintre respondenți declară că preferă să lucreze cel puțin 2-3 zile pe săptămână la birou.
Facilități și beneficii
Flexibilitatea programului de lucru rămâne esențială, aceasta este menționată de 63,6% dintre respondenți ca factor care îi ajută să fie mai relaxați și conectați cu colegii. Alte facilități apreciate includ:
Pauze scurte și regulate pentru reîncărcare – 38,7%
Design modern al biroului cu lumină naturală, mobilier ergonomic și spații adaptate nevoilor – 36,4%
Zone de socializare și spații verzi pentru recreere – 30,2%
Traininguri și workshopuri pentru dezvoltare profesională și personală – 32,7%
În ceea ce privește activitățile de socializare la birou, angajații preferă ieșirile la cafea sau pauzele cu colegii (38,7%), prânzurile sau mesele tematice cu echipa (32,2%) și sărbătorirea momentelor speciale, precum realizările echipei sau zilele de naștere (29,1%).
Campusul YUNITY Park, deținut de Liviu Tudor, fondator Genesis Property, a fost conceput pentru a răspunde nevoilor dinamice ale angajaților și pentru anticiparea tendințelor și transformărilor cu privire la stilul de lucru. Cu spații verzi, zone de relaxare atât în interior, cât și în aer liber, și facilități dedicate echilibrului la locul de muncă, campusul se află acum în cea de-a treia etapă de dezvoltare, cu o investiție totală de 50 de milioane de euro.
Despre sondaj
Sondajul Genesis Property a analizat modul în care angajații percep biroul și rolul acestuia în contextul socio-economic actual. Realizat în octombrie 2025, prin platforma iVox, sondajul a inclus 1.025 utilizatori de internet din România. Aproape 47% dintre respondenți sunt de sex feminin, iar peste 53% au un venit net de cel puțin 5.000 de lei.