Amazon a anunțat o rundă de restructurări care va duce la eliminarea a aproximativ 14.000 de posturi la nivel global, potrivit unui mesaj adresat angajaților, semnat de Beth Galetti, Senior Vice President of People Experience and Technology. Măsura vine în contextul adaptării la noile provocări tehnologice, inclusiv la avansul rapid al inteligenței artificiale.

În mesajul transmis angajaților, Galetti a subliniat că decizia vine ca o continuare a eforturilor de eficientizare începute anul trecut sub conducerea CEO-ului Andy Jassy, care a promovat ideea ca Amazon să funcționeze „ca cel mai mare start-up din lume”.

Deja vedem rezultatele, echipele se mișcă mai repede, iar mulți angajați Amazon simt mai multă asumare a propriilor proiecte, iar echipa de conducere și cu mine apreciem toată munca depusă. Reducerile pe care le anunțăm astăzi sunt o continuare a acestui efort de a deveni și mai puternici prin reducerea suplimentară a birocrației, eliminarea unor niveluri ierarhice și realocarea resurselor pentru a ne asigura că investim în cele mai importante direcții și în nevoile actuale și viitoare ale clienților noștri. Deși acest proces va include reduceri în unele zone și angajări în altele, per total va însemna o scădere a forței de muncă din segmentul corporativ cu aproximativ 14.000 de posturi”, se arată în mesajul citat.

Majoritatea angajaților vor primi o perioadă de 90 de zile pentru căutarea unui nou rol în interiorul companiei (perioada exactă poate varia în funcție de legislația locală). Cei care nu reușesc să găsească un nou rol în Amazon sau aleg să nu caute unul, vor beneficia de „sprijin pentru tranziție, inclusiv plăți compensatorii, servicii de outplacement, beneficii medicale și altele”.

Impactul AI

Din mesajul transmis angajaților Amazon reiese că decizia are bază avansul tehnologic, inclusiv impactul inteligenței artificiale.

Unii s-ar putea întreba de ce reducem numărul de posturi atunci când compania are performanțe bune. (...) Ceea ce trebuie să avem în vedere este că lumea se schimbă rapid. Această generație de inteligență artificială este cea mai transformatoare tehnologie pe care am văzut-o de la apariția Internetului și permite companiilor să inoveze mai repede ca niciodată (atât în segmente de piață existente, cât și în altele complet noi). Suntem convinși că trebuie să fim organizați mai suplu, cu mai puține niveluri și mai multă asumare, pentru a ne mișca cât mai rapid posibil pentru clienți și pentru afacere”, potrivit mesajului semnat de Beth Galetti.

Nu este prima rundă de disponibilizări în cadrul Amazon. În perioada 2022-2023, compania a renunțat la peste 27.000 de posturi.