- promovarea și dezvoltarea sporturilor de iarnă, în special schiul alpin, cu precădere în rândul tinerilor;
- să dăm șansa schiorilor români de a participa la o competiție sportivă internațională, organizată în România;
- să facilităm lansarea spre performanță a tinerilor schiori;
- promovarea stațiunii Poiana Brașov;
- atragerea sponsorilor prin asoocierea cu sportul și valorile pe care le promovează;
- susținerea unor evenimente cy mare impact pozitiv asupra imaginii și notorietății României și a Brașovului.
”Cu schiurile zbori cel mai lin spre libertate”
Constantin Pescaru
”Cu schiurile zbori cel mai lin spre libertate” - așa spunea regizorul american Warren Miller, care și-a dedicat cariera promovării acestui sport ce te învață, până la urmă, cum să cobori de pe culmi către poale.
România are ingredientele necesare pentru a deveni o voce puternică în schi. Iar bazele au fost deja puse: 2019 este al doilea an în care găzduim competiția FIS Children`s Trophy și primul pentru FIS Cup Open.
Competițiile sunt înscrise în calendarul oficial al Federației Internaționale de Schi (FIS), fiind organizate de Asociația de Turism Poiana Brașov, împreună cu Federația Română de Schi și Biatlon, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.
Probele la care se vor întrece atleții participanți sunt Slalom și Slalom Uriaș. Acest concurs, la care se vor atribui premii în valoare de 20.000 euro, reprezintă o confirmare a faptului că Poiana Brașov poate găzdui competiții la un asemenea nivel.
Doar anul trecut au participat la concursul FIS Children`s Trophy în jur de 100 de schiori din zece țări, unele dintre ele cu mare tradiție în schiul alpin: Austria, Argentina, Brazilia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Serbia, Turcia, Ungaria și România. Iar anul acesta se așteaptă și mai mulți participanți.
Scopul competițiilor: