Italianca Sara Turetta a lăsat munca dintr-o agenție de publicitate din Milano în anul 2002 ca să vină să salveze câinii maidanezi din România și a ajuns să înființeze la Cernavodă un centru cu peste 150 câini, 36 pisici, 50 măgăruși și 19 cai. Visul ei actual este să găsească un corporate fundraiser, care să o ajute să facă activitatea sustenabilă în România.

Dragostea ei pentru animale a venit încă din copilărie, atunci când a apărut primul câine al familiei. De atunci și până în prezent, a încercat tot timpul să ofere animalelor abandonate un sprijin, un loc unde să se simtă iubite și îngrijite.

Povestea Sarei Turetta a început în 2001, când a ajuns pentru prima dată în România. Atunci existau multe probleme pe care credea cu tărie că le poate rezolva, și așa a fost. Cu sacrificiu, curaj și putere, Sara a început un drum anevoios, care avea să-i schimbe complet viața câțiva ani mai târziu.

„Am simțit că țara avea atât de multe probleme sociale, încât nu putea să se ocupe de animalele fără stăpân. Nu era societatea pregătită, nu existau ONG-uri și am simțit că pot să fac ceva și că nevoia era imensă. N-am avut niciodată pretenția că pot să rezolv problema în întregime, pentru că era și este, în continuare, o problemă masivă, dar am simțit că pot să fac diferența”, a spus Sara Turetta, președinta și fondatoarea Save the Dogs and other Animals, într-un interviu pentru Revista CARIERE.

A venit în România fără un plan clar, fără să cunoască limba sau măcar ceva despre țară. Și-a dorit mereu să lupte, să fie ea salvarea acestor animăluțe. Așa că, în 2002, a înființat propria asociație aici, iar în 2005, în Italia, pentru a structura strângerea de fonduri.

„A fost o naștere complexă, chiar dureroasă, pentru că eu am avut întotdeauna foarte mare încredere în oamenii cu care m-am întâlnit. Din păcate, am avut, din acest motiv, foarte multe dezamăgiri. Inițial, în primii trei-patru ani, am strâns banii pentru proiect prin alte asociații din Italia, care s-au dovedit a nu fi de încredere (...). Atunci am zis că e momentul să creez o organizație pe care s-o gestionez urmărind valorile mele.”

Un adăpost pentru suflete mici

O scrisoare primită din partea unei familii de italieni a fost momentul-cheie al călătoriei Sarei. Informația că la Cernavodă sute de câini sunt otrăviți și strigătul disperat al acestei familii au făcut-o să se întoarcă în România și să pună bazele unui adăpost pentru animalele abandonate. Așa s-a născut centrul „Urme de bucurie”, care, astăzi, găzduiește peste 260 de animăluțe.

Un alt moment definitoriu a apărut odată cu prima călătorie în țară, când a văzut ce se întâmplă în ecarisajele de aici, unde, spune ea, „câinii stau și așteaptă să moară”. Atunci a realizat că situația este mult mai gravă decât și-ar fi putut imagina.

„Când am văzut acest lucru în 2001, am simțit că este insuportabil ceea ce era acolo, nivelul de suferință și de cruzime, țipetele câinilor, plânsul lor care nu-mi ieșea din cap. Am zis, OK, eu nu pot să-i salvez pe toți, vorbim de sute de mii, milioane de animale, dar pot să salvez mii de animale, și o să încerc s-o fac.”

„Am simțit că este eșecul meu”

Drumul până aici nu a fost atât de ușor. Unul dintre cele mai grele momente a venit în 2010, când sute de câini, în jur de 500, sterilizați de echipa Save the Dogs, au fost uciși de autoritățile din Cernavodă, la îndemnul primăriței de la momentul respectiv. Atunci, Sara a simțit că lupta ei a fost în zadar.

„Ăla a fost un moment în care eu am picat, am avut un burnout. Luni întregi n-am mai reușit să vin, pentru că mă duceam în Cernavodă, erau hingherii care trânteau câinii pe stradă. N-am înțeles imediat. Am înțeles ulterior că, de fapt, era dovada că nu totul este în puterea mea (...). Am crescut ca om, ca persoană, și cred că a fost o lecție extrem de importantă pentru mine.”

Dincolo de toate aceste provocări, Sara spune că cele mai mari satisfacții vin din partea oamenilor pe care îi ajută, care îi oferă recunoștință prin gesturi simple. „În momentul în care vezi un bătrân, căruia i-ai sterilizat cățelul sau i l-ai salvat de la o boală pe care el nu avea posibilitatea să o trateze, că vine la tine cu lacrimi în ochi și-ți dă un coș de mere sau niște fructe să-ți mulțumească, alea sunt momentele care mie îmi rămân pe suflet.”

Alt moment de bucurie care i-a confirmat că munca ei dă roade, a fost vizita la Cernavodă a directoarei Departamentului de Protecția Animalelor a județului Ilfov. A fost inspirația viitorului adăpost pentru animalele abandonate din Ilfov.

„Îmi doream să devenim un model un reper de excelență, la care se uită și asociațiile din România, și autoritățile din România, și asta a fost dovada că am reușit să fac acest lucru.”

Schimbări vizibile în România

În ceea ce privește situația câinilor fără adăpost din România, la acest moment aceasta pare că s-a îmbunătățit, spune Sara. Nu se mai omoară câinii fără stăpân, iar campaniile de sterilizare gratuită, care sunt promovate de Primăria Bucureștiului, reprezintă una dintre cele mai importante schimbări.

„Autoritățile din București și împrejurimi au înțeles că această activitate este cheie. Dacă vrei să rezolvi problema, nu poți să nu faci asta, trebuie să o faci.”

Cu toate acestea, problema nu este rezolvată în totalitate. În momentul de față, în adăposturile din București există peste 2.000 de câini care își așteaptă un stăpân, menționează Sara. Astfel, adopția unui cățel devine „un act de civilizație și de responsabilitate socială”, subliniază aceasta.

Astăzi, cea mai mare provocare pentru Save the Dogs o reprezintă sustenabilitatea activităților. Costurile cresc, iar resursele sunt limitate. Visul Sarei este să înființeze și în România un departament de fundraising și să găsească o persoană care să o ajute.

Până atunci însă, se gândește la câteva proiecte mai mici, cum ar fi o clinică mobilă pentru județul Constanța, sau un centru de educație.