Alegere, nu obligație. Pe acest principiu Siemens România își construiește întreaga strategie de-a face biroul din nou relevant. Această filozofie a încrederii, care lasă echipele să-și găsească propriul ritm, este vizibilă nu doar în strategia privind munca hibridă, ci și în modul în care compania își crește viitorii specialiști.
„Colegii din organizația de R&D din Brașov și din București își organizează programul astfel încât să fie prezenți și la birou, și să lucreze și de acasă. Nu avem o proporție impusă- trei zile la birou, două zile acasă. Lăsăm fiecare echipă și fiecare manager de departament să gestioneze această proporție”, spune Bianca Călburean, Country Talent Acquisition Team Leader la Siemens România.
În loc să recurgă la un email corporativ rece, care riscă să creeze resentimente, compania mizează pe o strategie subtilă, dar mult mai eficientă: transformarea biroului dintr-o obligație într-o destinație.
Abordarea se bazează pe crearea constantă de evenimente și contexte de interacțiune – de la workshopuri și sesiuni de brainstorming care funcționează mai bine față în față, până la evenimente de echipă – menite să le reamintească oamenilor exact ce pierd atunci când lucrează exclusiv de acasă: energia creativă, schimbul spontan de idei și, mai ales, sentimentul de apartenență.
„Încercăm să încurajăm oamenii să vină la birou pentru că își doresc, nu pentru că îi obligăm. Nu ne dorim să trimitem un e-mail în organizație cu „de la începutul lunii trebuie să fiți prezenți la sediu”. În schimb, avem diverse activități la birou și îi încurajăm pe manageri să facă la fel, astfel încât colegii să iasă din confortul lucrului de acasă”, subliniază Bianca Călburean.
Un traseu „lin” pentru tinerii care intră în companie
Aceeași filozofie a integrării organice se aplică și în cazul studenților. Pentru un tânăr ambițios, parcursul în Siemens este gândit să fie unul firesc, fără praguri artificiale. Compania a înțeles că flexibilitatea este esențială pentru studenți.
„Primul lucru pe care îl întreabă un student este „care este programul, cât trebuie să stau?”.
Noi le spunem: vă încurajăm să continuați școala, studiile sunt prioritare, iar cunoștințele dobândite acolo le puteți aplica ulterior la noi”, povestește Bianca Călburean.
Secretul constă în faptul că integrarea începe devreme și este, de fapt, o imersiune culturală treptată. Încă din anul doi sau trei de facultate, tinerii nu sunt doar expuși la sarcini, ci la întreaga viață a organizației.
Piesa de rezistență este un principiu fundamental: respectul, manifestat prin includere totală. A fi tratat ca un egal, a avea acces la aceleași informații și a participa la aceleași discuții despre carieră ca un angajat cu experiență este ceea ce transformă un simplu stagiu într-un sentiment real de apartenență, cu mult înainte de a semna primul contract de muncă.
„Traseul lor e cu atât mai valoros cu cât îi tratăm ca pe orice alt coleg – nu facem diferențe între cei care au contract de muncă și cei aflați pe un contract de bursă sau de practică. Sunt implicați în tot ce se întâmplă în companie, în comunicare, în discuțiile despre traiectorii de dezvoltare”, subliniază Bianca Călburean.
Unul dintre instrumentele inovatoare prin care Siemens construiește această punte este contractul de bursă, un parteneriat între student, companie și universitate. Prin acest program, care anul acesta numără peste 30 de colegi în Brașov și Cluj, studentul primește o bursă de studiu și, în paralel, lucrează pe proiecte concrete, având mentori dedicați.
Rezultatul? Trecerea către un job este firească, pentru că deja sunt obișnuiți cu organizația.
Bianca Călburean a fost unul dintre speakerii evenimentului „𝗖𝗘𝗢+𝗛𝗥 𝗥𝗼𝘂𝗻𝗱𝘁𝗮𝗯𝗹𝗲”, pe tema „Fabrici moderne, probleme vechi. Ce strategii au companiile din centrul țării ca să atragă tineri în producție”, organizat de Revista CARIERE în parteneriat cu TotalSoft în luna septembrie, la sediul ZBOR Hub din Brașov.
La eveniment au mai participat ca speakeri: Alexandra Iubelhart, Director General & HR Director România, Autoliv România, Cristian Gulicska, director operațional, Autoliv România, Ramona Porca, HR Manager, Schaeffler România, Ionel Grosu, CEO, Airbus Aerostructures România, Giorgiana Matei, HR Manager, Airbus Aerostructures România, Diana Zahariea, CEO, Sergiana, Ada Butnaru, HR Manager Sergiana, Adrian Popescu, Head of Human Capital Management Products and Services, TotalSoft și Constantin Suciu, Head of Foundational Technologies, Siemens România.