Un flux pentru care prof. univ. dr. Dumitru Sandu, profesor emerit al Universităţii București, Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială, consideră că nu se poate discuta fără a reliefa cele două momente excepționale: 1990 – anul în care, imediat după ridicarea restricțiilor impuse de regimul comunist, peste 550.000 de români au trecut pe la evidența populației pentru a‑și schimba domiciliul de la sat la oraș, și 1997, anul în care, pentru prima dată în istoria țării, fluxul (până atunci dominant) de migrație se schimbă, orașul începând să piardă populație în favoarea satului.
Schimbarea polilor
„Drumul spre sat nu poate fi înțeles decât în relație cu multiplele schimbări între nivelul de viață al orașelor mari, comunelor apropiate de orașele mari și restul comunelor. De ce studiile sociologice stabilesc, pornind de la datele INS, anul 1997 ca marcator de restructurare a fluxurilor de migrație internă? Din simplul motiv că 1997 este, după decenii, primul an în care se schimbă trendul. Se trece de la o migrație internă dominată de plecările de la sat la oraș, la una în care migrațiile de la oraș la sat devin majoritare ca pondere în migrația internă. Atunci, la sfârșitul anilor 90, motivația era legată de recesiunea economică internă, cu consecințe directe asupra locurilor de muncă din urban și, de asemenea, asupra costului vieții în creștere mai rapidă în oraș decât la sat”, explică prof. Dumitru Sandu.
Citește și Evadarea din confort. Reinventarea vieții
Devenise un trend pentru tinerii din clasa de mijloc să se retragă spre suburbii, în case individuale, cu curte și verdeață, păstrându‑și însă joburile bine plătite de la oraș. New Life style Integrarea în Uniunea Europeană și adoptarea unor politici mult mai coerente privind dezvoltarea satului românesc, modernizarea infrastructurilor edilitare și a căilor de comunicaţie, plus fondurile nerambursabile oferite de UE pentru înființarea de mici afaceri locale ori stimularea tinerilor pentru a se stabili în mediul rural, extinde însă, de la an la an, mult mai mult aria preferințelor locative. Astfel, în 2017 se vorbea deja de o nouă tendință de life style – viața la țară. Și asta pentru că tot mai mulți tineri alegeau să se retragă în sate tot mai îndepărtate, în locuri cu apă limpede, hrană sănătoasă și aer curat, „fugind” de stres, trafic, zgomot și poluare. „Migrația de stil de viață pe care ați menționat‑o a reprezentat și reprezintă, în continuare, o componentă importantă a plecărilor de la oraș la sat. Nu știm exact cât din fluxul urban‑rural a fost către sate îndepărtate, izolate, cu aer curat și mediu natural atractiv. Este sigur, însă, în funcție de datele INS disponibile, că a existat și există și o puternică atracție a comunelor foarte dezvoltate din apropierea orașelor mari. Este, spre exemplu, cazul comunelor Dumbrăvița de lângă Timișoara, Florești de lângă Cluj sau Corbeanca și Chiajna din apropierea Bucureștiului. Spre astfel de comune puternic dezvoltate se manifestă și parte din ceea ce se cheamă migrație urban‑rural”, a dat doar câteva exemple prof. Dumitru Sandu.Citește și: Octavian Viorel: Niște orășeni! Viața în sistem hibrid
Perceput doar ca tendință vizibilă din statistici în 2017, odată cu pandemia și posibilitatea muncii de oriunde, mutatul la țară a devenit însă un fenomen. Unul pentru care, dincolo de statistici, adevărata dimensiune se poate vedea și pe rețelele de socializare, unde comunități întregi s‑au închegat într‑un timp relativ scurt în jurul nevoii de a povesti experiențe, a cere și oferi sfaturi. Tineri sau mai puțin tineri, în pereche sau singuri, cu profesii din toate domeniile și cu stare materială diferită, „fugiți” din marile orașe sau întorși acasă după ani de pribegie prin Europa, toți oamenii aceștia au numitor comun: sunt convinși că, prin această alegere, calitatea vieții lor a crescut considerabil, indiferent cât de veche sau nouă e casa, cât de luxos sau modest le e traiul. Pentru că, fuga aceasta spre rural mai poate fi explicată și printr‑un alt aspect esențial pentru determinarea calității vieții și care, în perioada restricțiilor de mobilitate și a impunerii distanțării sociale a devenit un important factor de stres: românii trăiesc în cele mai aglomerate locuințe din Uniunea Europeană (conform Eurostat, în 2018, 46,3% din români stăteau în locuințe supraaglomerate).Citește și Andy Hertz: Mutat la țară. Viața fără ceas
„Pandemia a făcut evidente probleme vechi. Super‑aglomerarea locativă, în special în orașele mari, cu multe apartamente mici, din perioada comunistă, a devenit și mai greu de suportat în condiții de pandemie. Soluția dorită de tot mai mulți români a fost cea a locuirii la case proprietate personală în zone mai puțin aglomerate din apropierea orașelor, în zone nepoluate sau chiar în oraș, dar nu în blocurile cu suprafețe de locuire reduse. Sigur că în ecuație au contat și contează foarte mult și resursele financiare pentru construirea unor locuințe confortabile în mediul rural”, a confirmat prof. Dumitru Sandu. Și, ca să încheiem exact în nota în care am început acest articol ‑ datele INS, iată că nevoia de spațiu este vizibilă și în statistici. Care arată clar că, începând cu 2008, numărul locuințelor construite în mediul rural a fost an de an mai mare cu câteva mii de unități decât numărul locuințelor construite în orașe.Citește și: Claudia Petrescu: Calitatea vieții. Urban vs Rural
Imagine de Free-Photos de la PixabayAcest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 273 Pentru abonare, click aici
