Skip to main content

criza

    • „Greaua” moștenire a lui Bernanke

      Ben Bernanke a spus adio Rezervei Federale a SUA, unde a lucrat timp de 12 ani, din care opt ani în calitate de președinte. Economist teoretician, specializat în studiul Marii Depresiuni, Bernanke nu și-a putut imagina că pe umerii săi profesorali va cădea povara grea a luptei cu cea mai mare criză financiară de la Marea Depresiune din anii 1930. Probabil că nu toate acțiunile Fed au fost bune și eficiente, dar nimeni nu poate nega curajul și determinarea de a experimenta a lui Bernanke, grație cărora America și întreaga lume au reușit să evite un dezastru economic.

    • Fără perdea, despre dezvoltare personală și leadership

      Fiecare dintre noi este un univers complex, construit din mai multe paliere: energetic, emoțional, intelectual, fizic și spiritual. Dezvoltarea personală înseamnă dezvoltarea oricăreia dintre aceste cinci arii, ea înseamnă, în același timp, cunoaștere de sine, experiență și ceea îmi place să numesc „măiestrie”.

    • Unitate în diversitate

      Cum funcţionează comunitatea franceză de business în România? Pe ce criterii? Cum îşi coagulează interesele? Iată ce vom afla de la câţiva dintre cei mai activi membri ai Camerei de Comerţ și Industrie Franceze în România (CCIFER) şi de la consilierul comercial al Ambasadei Franţei, Philippe Garcia, Directorul Ubifrance România.

    • Investiţiile în diamante iau locul celor în aur pe timp de criză

      Puține lucruri întrec în strălucire şi unicitate diamantele, care au constituit din cele mai vechi timpuri o fascinație neștirbită și o sursă inepuizabilă de povești și pasiuni. Dincolo de legende însă, aceste pietre prețioase sunt din ce în ce mai mult privite sub aspectul lor concret de valori importante cu un imens potențial investițional. După ce prețul aurului a înregistrat în primăvara acestui an cea mai mare scădere din 1980 și până în prezent, raritatea, perenitatea și frumusețea diamantelor au făcut din acestea una dintre cele mai bune soluții pentru a investi în viitor.

    • Cum susţinem performanţa în vânzări

      Atunci când coordonatele economice s-au schimbat, când organizaţiile din întreaga lume au înţeles că reţeta de business anterioară nu le mai putea asigura competitivitatea, lumina reflectoarelor a picat pe forţa de vânzări – target-uri mai riguros construite, scheme de bonusare drastic revizuite, aşteptări mult mai mari, dorinţa de a performa în condiţii ostile. Să nu uităm că presiunea target-ului a fost dublată de presiunea termenelor de plată târzii, de schimbarea comportamentelor de consum și de dinamica cursurilor valutare.

    • Omul angajat să salveze companiile de la „înec”

      „Dacă în acest context economic nefavorabil sunt mulţi oameni care sărăcesc, era clar că cineva trebuia să se şi îmbogăţească din asta. Şi m-am gândit: de ce să nu fiu chiar eu cel care reuşeşte să scoată ceva pozitiv din criză”. Aşa şi-a început Bogdan Ciocoveanu povestea despre cum a ajuns în postura de manager de criză sau mai bine spus „omul angajat să concedieze”, să salveze companiile de la „înec” şi să le readucă pe linia de plutire.

    • Cererea pe piaţa obiectelor de artă creşte pe fondul crizei

      Pe fondul incertitudinii economice, interesul investitorilor migrează de la acțiuni și obligațiuni spre active fixe, iar cererea pe piața obiectelor de artă crește. La nivel global se conturează un nou palier de servicii profesionale, axat pe consultanța financiară în domeniul artei. Concluzia aparține celui de-al doilea raport Art & Finance 2013, publicat recent de firma membră Deloitte din Luxemburg, împreună cu Art Tactic.

    • Condamnați la locul de muncă. Criza, pretextul angajatorilor pentru neplata la timp a salariilor

      S-au redus salariile pe motiv că firmele nu mai produc atât de mult, s-au micșorat schemele de personal din aceleași cauze. De fiecare dată oamenii au acceptat deciziile luate de angajatori și au mers mai departe sperând că lucrurile vor reintra în cele din urmă în normal. Salariații au înțeles că economia traversează o perioadă dificilă și și-au redus la minimum pretențiile. De ceva timp se observa însă pe piața muncii un alt fenomen: întârzieri tot mai mari în achitarea lefurilor. Ca o scuză a acestei situații este invocată tot criza.

Recomandările editorilor