Skip to main content

Leadership

    • După 8 ani în corporație testează antreprenoriatul

      După aproape opt ani petrecuți în mediul corporate și un MBA, a decis că e vremea să renunțe la marketing și să facă ceea ce îi place: design vestimentar. Cu ajutorul unei finanțări din partea statului pentru tineri întreprinzători în valoare de 10.000 de euro și a economiilor personale, Vera Alecsa a pus bazele brandului Chemistry, a unui atelier și a unui showroom și a ajuns deja la a treia colecție lansată, după cum a povestit celor de la wall-street. 
    • Avansează în carieră cu un MBA

      Absolvirea unui program de MBA va crește semnificativ accesul la oportunități profesionale, un salariu mai bun și atingerea unei poziții de management. 
      Deținerea unui MBA vă poate ajuta să avansați în carieră datorită recunoașterii excelente de care se bucură la nivel internațional în rândul angajatorilor. 
    • Cei mai căutaţi şi cel mai bine plătiţi specialişti din IT

      Competiţia pentru IT-iştii talentaţi e din ce în ce mai acerbă, în contextul în care numărul de candidaţi specializaţi în acest domeniu continuă să fie semnificativ mai mic decât cererea, în creştere susţinută. Crearea clusterului IT de la Cluj ascute competiţia pentru talentele disponibile şi implicit salariile IT-iştilor. De exemplu, pentru dezvoltatorii Java şi .net, salariile oferite în Cluj sunt cu 10-15% mai mari decât cele încasate în Bucureşti, scrie ECONOMICA.NET.

    • Totul despre fonturile din C.V. și din scrisoarea de intenție

      Un C.V. și o scrisoare de intenție ar trebui să reflecte tot ceea ce ai mai bun de oferit pentru angajator. Iar fontul, după cum afirmă specialiștii care văd zeci de astfel de documente pe zi, spune mai multe despre tine decât ai crede. Revista CARIERE îți dezvăluie cum sunt văzute cele mai populare fonturi.
      „Să utilizezi Times New Roman” în scrisoarea de intenție ori în C.V. este ca și cum te-ai duce în trening la respectivul interviu. OK, poate este o metaforă puțin cam exagerată, dar după zeci de ani în care acest font a fost utilizat cu predilecție, dacă nu chiar exploatat, este timpul să ieșim din tipare. Avem cu ce?
    • Săptămâna de lucru ar trebui să aibă trei zile, după 40 de ani

      Angajații care au mai mult de 40 de ani obțin cele mai bune rezultate atunci când lucrează cel mult trei zile pe săptămână, arată un studiu citat de BBC. Studiul, realizat de un grup de cercetători în economie, se bazează pe analiza obiceiurilor de muncă și pe rezultatele testelor cognitive ale circa 3.000 de bărbați și 3.500 de femei de peste 40 de ani din  Australia.
    • De la amânare la creșterea productivității

      Probabil unul din motivele pentru care nu ajungem la rezultatele dorite este că, de multe ori, amânăm începerea unor sarcini sau proiecte. Depășirea barierei “amânării” nu ține doar de metodă, ci și de motivul din spatele amânării. Când amănăm o sarcina sau un proiect, ar trebui să căutăm răspunsul la întrebarea “De ce?”, la fel de mult cum căutăm răspunsul la astfel de întrebări atunci când intenţionăm să facem anumite activități.
    • Leadershipul generaţiei Millenials

      Anul acesta am finalizat o cercetare împreună cu Şcoala de Studii Politice şi Administrative, Catedra de management, izvorâtă din dorinţa de a înţelege profilul psihologic al generaţiei digitale din România. Am aplicat instrumentele ştiinţifice, valide şi predictive, Hogan Assessments, adaptate cultural şi certificate de Colegiul Psihologilor din România, pe un eşantion de 2.255 de tineri care lucrează. Am comparat datele apoi în interiorul generaţiei, pentru a surprinde dacă există diferenţe între anumite caracteristici psihologice la nivel de femei şi bărbaţi. Am analizat datele evaluărilor pe generaţia digitală versus eşantionul de 5.345 de adulţi care lucrează, din alte generaţii şi am tras câteva concluzii despre leadershipul generaţiei Millenials.
    • Aproape 60% dintre oamenii de afaceri din Prahova și județele învecinate sunt încrezători și foarte încrezători în mersul pozitiv al economiei

      ‘Barometrul mediului de afaceri din Prahova și județele învecinate’, realizat de către EY România și Doingbusiness.ro în luna aprilie 2016, relevă faptul că 55% dintre oamenii de afaceri chestionați în cadrul evenimentului ‘BUSINESS to more BUSINESS’, sunt încrezători și extrem de încrezători în evoluția favorabilă a economiei în acest an.
    • Vin Olimpiadele! Elevii se pregătesc intens în centre de performanță

      Vin Olimpiadele! Un număr de 1.774 de elevi din toată țara participă în perioada 15-25 aprilie la fazele naționale la matematică, informatică și fizică. În județele în care funcționează centre de performanță au fost alocate, conform regulamentului Ministerului Educației Naționale, 240 de locuri. Dintre acestea, 70% (165 de locuri) au fost ocupate de elevii care s-au pregătit în cadrul proiectului „Hai la Olimpiadă!”.
    • Daune de milioane produse de maşinile înmatriculate în Bulgaria

      Statisticile Fondului de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS) arată că în jur de 9% din numărul accidentelor cu vătămări corporale pentru care au trebuit să plătească despăgubiri în 2015 sunt produse de mașini neidentificate. Surse din piață spun că în toate aceste cazuri este vorba de mașini românești înmatriculate în Bulgaria. Astfel, în 2015 FPVS a plătit daune de 3,62 milioane de lei în contul accidentelor produse de mașinile înmartriculate în Bulgaria, scrie ECONOMICA.NET.
    • RFI România se lansează la Timișoara, pe 96.9 FM

      Cu această ocazie, jurnaliştii RFI România realizează marți, 19 aprilie, 5 ore de emisiuni speciale, în direct, din tramvaiul RFI staționat în Piața Libertății. 
      RFI România difuzează programe în română şi în franceză consacrate actualităţii, culturii şi francofoniei. Cu o echipă de 25 de persoane la Bucureşti şi doi jurnalişti la Paris, RFI România difuzează zilnic 13 ore de programe  proprii. 
    • Sute de români au alergat pentru a sprijini împădurirea

      Aflat la a opta ediţie, Crosul Pădurii s-a desfăşurat sub îndemnul „Aleargă şi împădureşte româneşte!”. În cele două zile de mobilizare pentru păduri şi sport, peste 2000 de iubitori ai unui stil de viaţă sănătos au alergat la curse de la 500 de metri la 15 km, au avut parte de ateliere educaţionale, de concertul trupei de copii Contrapunct şi de piesa de teatru educativă LUNGS.
    • Dragoș Pîslaru, noul ministru al Muncii, agreat de Cotroceni

      Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul prin care ia act de demisia din funcţia de Ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a Anei Costea. De asemenea, preşedintele României, a semnat decretul pentru numirea domnului Dragoş-Nicolae Pîslaru în funcţia de Ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a informat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat. 
    • La Fântâna a introdus pe piața din România igienizarea zilnică a dozatoarelor

      SIP 2000 este un minigenerator de ozon care se montează în spatele dozatoarelor și purificatoarelor de apă. Ozonul generat este un dezinfectant extrem de eficient, cu timp de acțiune scurt și predefinit. După acțiunea antimicrobiană, se descompune în oxigen și împrospătează gustul apei. Nu are niciun efect secundar negativ, iar igienizările sunt planificate să aibă loc în timpul nopții, pentru a nu întrerupe consumul de apă. 

Recomandările editorilor