Nu va lasati amagiti de torpoarea care pare ca a luat in stapanire orasul, oricat ar fi de cald aerul si fierbinte asfaltul. Nu luati linistea strazilor in serios, chiar daca orele de amiaza s-au dilatat si inghit acum 4-5 ceasuri. Nu va imaginati cumva ca ceilalti, cei pe care nu-i vedeti si vi-i inchipuiti doar, dorm. 

S-au petrecut si se petrec atat de multe lucruri, incat mi-e greu sa ma decid asupra unuia ca subiect de editorial. Ai zice ca suntem ghinionisti. Dar nu e asa! Ne-am facut-o cu mainile noastre. Adica, ale lor!

Ideea mi-a venit citind o „stire-bomba”. O femeie „se detonase” intr-o statie de autobuz. Cu relaxarea celui aflat la cateva mii de km de deflagratie, m-am agatat de verb. Cum adica „s-a detonat”? De cand „a detona” este reflexiv? Adica pot sa spun „eu ma detonez, tu te detonai, ei, ele se vor fi detonat” fara sa mi se intample nimic grav, nici macar o puschea pe limba?

Poate pentru ca ma stia sensibila si iute varsatoare de lacrimi din te miri ce, soarta mi-a harazit un destin jurnalistic luminos. Nu in sensul egocentric ca as fi vreun astru pe cerul presei romanesti, ci in sensul ca m-a asezat intr-o gara pe unde circula doar Intercity.

Eu mi-am inceput anul prost. Adica nu, l-am inceput bine. Sau nu? In fine, nu stiu sigur cum, dar l-am inceput... Daca m-ar fi intrebat cineva ce mi-as dori inaintea primelor zile de munca, stiti, cele care urmeaza dupa vacanta, i-as fi spus ca visez la un scurt stagiu de pregatire: o discutie cu un personaj tonic si cu umor, o baie cu sare de optimism, un masaj dinamizator si cateva promisiuni galante ca binele si foarte binele sunt la doar doua click-uri distanta. Din pacate, nu mi-a facut nimeni o astfel de surpriza-antrenament. De aceea, pentru voi, mi-as asuma eu acest rol, chiar daca a trecut deja o luna din an. Am adunat, intr-o colectie foarte eterogena, cateva dovezi ca umorul e peren si iesirea din criza o chestiune de creativitate

Nu exista incercare mai grea pentru un jurnalist decat aceea de a vrea sa stea de vorba cu un grup de coach-i. Eu am trecut printr-o astfel de experienta de curand, cu ocazia reuniunii intitulate "Challenges of Coaching", organizata de Asociatia Romanian Coaching Guild - ARC, la care am fost invitata. In ce consta dificultatea? Simplu: si unii si ceilalti punem intrebari. Dar daca pentru coach "a intreba" e insasi solutia la problema clientului, pentru ziarist, o intrebare ramasa fara raspuns inseamna neliniste si suspans. Acum, imaginati-va nu un coach, ci cateva zeci si adaugati la asta curiozitatea lor. Pentru ca, da, scopul adunarii a fost mai buna cunoastere reciproca a reprezentantilor celor patru scoli de formare in coachingul profesionist: Competent Consulting, Metasysteme Coaching, Mind Master si Noble Manhattan.

"A plecat dintre noi". Asa te loveste, ca un trasnet din senin, vestea. Ingrata formulare! Ca si cum am fi stat alaturi, umar la umar, pana in ultima clipa, si, de-odata, el si-a ridicat mainile, devenite aripi, si s-a inaltat, scapand din centura de caldura a trupurilor noastre.
Ipocrita formula! Nu le suntem deloc alaturi, nici macar in preajma. Ii uitam, cel mai adesea, acolo, pe scena, grabiti sa ne jucam propriile roluri. De cand n-am mai fost la teatru?! De cand nu i-am mai vazut vreun film?! L-am uitat, dar el a jucat in continuare, seara de seara, asteptandu-ma, uitandu-se la final de spectacol catre scaunul meu, sa vada cat de mult mi-a placut. L-am uitat si poate si de asta a murit, s-a dus, nu mai este... Stefan...

Acum, ca ne-am asezat copiii la casa lor (vezi nuntile din editorialul precedent) si ca s-a incheiat si Festivalul George Enescu, noi ce mai facem? Ca mai e pana la alegeri si nici Craciunul nu e prea curand... Pai, ce-ati zice de niste greva? E cu adrenalina si se potriveste cu stilul nostru nervos.

Cand am vazut-o pe prima, am zis ca e vreo excentrica incercand sa atraga cumva atentia. Se mai intampla sa remarci prin supermarketuri ciudati carora circuitele mintii le dicteaza iesiri in decor. La a doua insa, m-am luat de ganduri si, cu proxima ocazie in care mi-am regasit familia printre gondole, le-am povestit ce mi se petrece: "Vad femei cu bigudiuri pe cap, alergand dupa lucruri. Ce-o fi? Ia vedeti, am temperatura?" "N-ai. Si noi am vazut". Asa, deci. Erau reale, vii, iar eu ma simteam foarte bine, mai ales c-o vazusem si p-asta.

Ar trebui sa ni se potriveasca precum o manusa. Isteti suntem, inventivi suntem, prietenosi si empatici - la fel. Orice incercare, nationala sau internationala, de a ne caracteriza ca neam inventariaza sistematic aceste trasaturi. Ceea ce ne califica, potential, pentru rolul de furnizori de servicii.
Cu toate acestea, nici inainte, nici acum nu ne omoram dupa ele, ca "prestatori". Ponderea lor in PIB ne plaseaza sub media europeana, dar chiar si fara informatii statistice, putem certifica pe baza propriilor experiente ca serviciile nu ne vin ca o manusa. Poate ca un ciorap?!...

Din categoria vestilor bune legate de criza pe care v-am prevenit ca vi le voi da, va supun atentiei productivitatea. Am avut recent ocazia sa generez o discutie pe seama ei. Printre surprize, declaratia unui interlocutor: "Cand i-am intrebat despre productivitate, au recuzat-o, ca tinand de comunism". In mod absolut eronat, acest indicator este considerat de catre unii dintre oamenii de tip nou drept un atribut al acelui regim politic. Nimic mai fals.

Ecologic vorbind, decembrie e o "luna-dezastru". Daca peste an predicam si, uneori, chiar practicam un comportament "verde", cand se da semnalul sarbatorilor de iarna, parca ne ia Dumnezeu mintile. Ritualurile de petrecere au o semnificativa componenta de sacrificiu. Cu ce sa exemplific mai intai? Cu sutele de mii de brazi si molizi taiati in asteptarea cumparatorului, oricine-o fi el: taticul mustacios cu fiul de mana, soferul insarcinat sa decoreze birourile institutiei de stat, tanarul la costum intreband daca poate plati cu card cheltuiala pe cetina a multinationalei sau bunicuta ezitand intre cateva ramurele de la varf si un pui de conifer...

Zilele trecute mi-a picat in mana o carte, o culegere de texte intitulata "Umor cu premeditare", scoasa de Cotidianul la Editura Univers. Deschid la sumar si fireste ca il descopar printre alti autori pe Caragiale, cu "Situatiunea".

Tot observand in ce fel se reflecta fenomenele globale la nivelul tarii noastre, am ajuns la o concluzie sau, mai bine zis, am fost nevoita sa-mi imaginez singura un scenariu: la granitele noastre, stau umar la umar niste baieti purtand fiecare cate un metru patrat de oglinda. Ei sunt actionati, ca niste piese dintr-un mecanism automat, de la un centru. Conform comenzilor primite din creierul masinariei, baietii isi rotesc in asa fel oglinzile incat ce se intampla afara, dincolo de granite, se reflecta si inauntru. Dar, stiti cum e cu oglinzile. Uneori ce vezi in ele iti convine, alteori te dezavantajeaza.

Pe 15 octombrie, Camera Deputatilor a votat proiectul de modificare a ordonantei privind sustinerea familiei pentru cresterea copilului. Potrivit acestuia, persoanele care intra in concediu pentru a-si creste copilul, o pot face pe durata a doi ani, timp in care primesc drept indemnizatie 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni. Ca optiune, ramane valabila si indemnizatia fixa de 600 de lei pentru persoanele care n-au lucrat in perioada anterioara deciziei de a creste copii.

Probabil ca va imaginati si singuri, fara ajutorul meu, ca in avanpremiera evenimentului pe care revista noastra l-a organizat impreuna cu Human Invest, ne-am documentat serios in problema leadershipului feminin. Oricum, n-o faceam pentru prima oara. Rezultatul cercetarilor, virtuale sau livresti, n-a fost de natura dramatica. N-am gasit vreo dovada coplesitoare in stare sa ma indigneze sau enerveze, oricat mi-ar fi placut. Ca e in mana lui sau a ei, si aici toti guru sunt de acord, leadershipul are aceeasi definitie: viziune si capacitate de a inspira si motiva.

"Generatia Y" face parte din viata mea. Am privilegiul de a fi mama a doua dintre exponentele ei, membra a unui grup literar de varsta Y si colega a altor cativa igreci. Deloc intamplator, cel care semneaza articolul dedicat acestui segment de populatie este si parte din el. Ca s-a identificat cu eroii povestii si, deci, a scris in cunostinta de cauza, sau ca a fost doar inspirat (ca de obicei), articolul despre "Generatia Acum" i-a iesit foarte bine. Vi-l recomand cu caldura spre lectura si luare aminte. Ceea ce am facut si eu.

La inceput de septembrie, Clujul a strigat adunarea pentru ceea ce avea sa se numeasca primul congres de resurse umane din Romania. HR-i, consultanti, psihologi, profesori, jurnalisti si freelanceri s-au urcat in masini, avioane si trenuri si-au pornit spre inima Ardealului. Cei de prin partea locului s-au rezumat la urcatul in pantofi, mai ales daca erau cu toc. Eu si colega mea, Miruna, am ales trenul. Dus-intors. Am revenit acum in Bucuresti, adica au trecut deja cateva zile de la experienta noastra CFR-ista, si tot nu stiu daca am facut bine. Nu daca am facut bine participand la eveniment, care a meritat pe deplin prezenta noastra, ci daca am ales corect trenul, in loc de altceva.

Dupa cum se poate vedea cu ochiul liber, am revenit in activitate. Altfel spus, vacanta s-a terminat. Imi imaginez ca v-ati descurcat si fara noi, desi v-a fost greu!, si ca ati supravietuit caldurii. Si eu la fel, daca ma-ntrebati. Ce-am facut in concediu? Pai, cred ca am fost foarte originala, in sensul ca am cam stat pe-acasa, cu televizorul vesnic deschis. Asa se face ca, dupa 16 zile de Olimpiada, am ajuns doctor in domeniu. Timpi, inaltimi, viteze, greutati... le-am avut pe toate la degetul mic, pret de cateva ore (ca nu stau prea bine cu memoria).

Nici nu stiu de ce discutam despre perfectionism, pentru ca, practic, nu exista ceva perfect, cu exceptia creatiei divine. Poate doar arta sa aiba in ea germenii frumosului absolut. Maiastra lui Brancusi, de exemplu. Dar si aici ar fi loc de indoiala. E desavarsit ceea ce vedem noi in ea. Dar n-avem de unde sti care a fost planul initial al maestrului. Daca nu cumva vreo conditionare materiala nu l-a oprit din cioplit si slefuit, iar ceea ce admiram acum nu e, fata de intentia lui, decat o etapa catre ce va fi fost sa fie, dar n-a fost.