Skip to main content

reciclare

    • Ecologia ar trebui transformată în lege

      Respectul faţă de mediu, ponderarea consumului, reciclarea şi recuperarea obiectelor pe care le folosim vor trebui să devină obiceiuri zilnice pentru noi toţi. Problemele de mediu sunt ample şi provocatoare, şi ca să punctăm numai câteva dintre ele, ne-am întâlnit cu Dan Dumitrescu, vicepreşedintele Partidului Ecologist Român.

    • Ce facem cu eletrocasnicele uzate?

      Puţini dintre noi ştiu ce să facă cu electronicele vechi sau stricate şi de cele mai multe ori acestea ajung la colectorii stradali de fier vechi şi iau calea unor fluxuri necontrolate, în care grija pentru mediu nu există.

    • Romania, codasa Europei la reciclarea deseurilor

      Romania recicleaza doar 1% din deseurile pe care le produce, iar tinta de reciclare de 50% pana in 2020 se pare ca nu mai poate fi atinsa, recunoaste ministrul Mediului, Laszlo Borbely. In aceste conditii, statul va propune o lege de management al deseurilor si va introduce taxe noi.

    • Circuitul ambalajelor in natura

      Protejarea mediului ar trebui sa intre in atributiile de zi cu zi ale fiecaruia dintre noi. Una dintre aceste atributii este legata de reciclarea ambalajelor, dar nu de orice fel, ci cele din industria alimentara. Fara reciclare, circuitul materialelor in natura ar putea avea efecte nefaste asupra mediului. Asadar, ar trebui sa luam in considerare implicatiile actiunilor noastre directe de fiecare data cand punem gand rau mediului.

    • RECICLAREA a doua sansa

      Reciclarea echipamentelor electrice si electronice (DEEE) este o initiativa tot mai salutata de companii. Fie ca e vorba despre telefoane mobile si accesorii, fie despre surse de iluminat sau alte echipamente electronice, organizatiile, ajutate de asociatiile autorizate de reciclare, raspund in fiecare an, cate putin, nevoilor mediului.

    • Caut responsabilitate. Exclusi indiferentii

      Insa, inainte de a o irosi, trebuie sa va ganditi ca pentru fabricarea unei tone de hartie sunt taiati aproximativ 20 de copaci. Ce ar trebui sa facem pentru a proteja mediul? Una dintre cele mai simple metode de conservare a mediului este sa reciclam. Fie suntem la locul de munca, fie acasa, trebuie sa fim responsabili.

    • Sa reciclati bine!

      Incet, incet, companiile romanesti, mai mici sau mai mari, intra in era reciclarii. Unele organizatii se implica tot mai mult in proiecte de reciclare a hartiei, adunand sute de kilograme pe care le trimit apoi la centrele de colectare. Altele se angajeaza in protectia mediului prin realizarea de produse ecologice sau prin imbunatatirea echipamentelor.

Recomandările editorilor